Este clar că Nicușor Dan nu este gomosul ăla formalist din sistem, pregătit de sistem să dea onorul, pregătit de sistem să stea cum îl pui. Și nici genul de aiurit neatent la detaliile care contează, lipsit de concentrare pe obiectivele esențiale și pe alegerea celor mai bune mijloace de a le atinge.
Mă uit cu destul de multă duioșie la cei care se chinuie să-i găsească imperfecțiunile cu lumânarea, mai ales când trebuie să respecte niște protocoale plictisitoare, adesea fără logică, pline de înțelesuri pe care nici nu le bănuim. Cred că cei mai mulți dintre noi am fi la fel de stângaci, la fel de neatenți, la fel de bulversați de toate întoarcerile pe loc, stânga sau dreapta, saluturile îmbibate în protocol create anume să încurce orice om normal la cap.
Nici serviciile nu-l ajută, fac câte o ședință foto din toate stângăciile lui protocolare de zici că vine Apocalipsa că nu a stat Nicușor nu știu cum în fața drapelului sau în fața fanfarei militare. Care, în opinia mea de om care nu a făcut armata, ar trebui să nu existe, noi având o unitate militară (cu pensii speciale în spate) dedicată taragotului și fagotului militar. Această fanfară, ca și garda de onoare, ar trebui să fie formată din oameni care fac asta din pasiune și care, ca și Nicușor Dan, mai greșesc un pas de defilare, că doar nu om fi Armata Roșie.
Dacă aveți așteptări de la Nicușor Dan în această privință, eu zic că v-ați înșelat amarnic. Nu va excela în dat onorul fanfarei și gărzii. Și nici nu trebuie. Am avut destui președinți care excelau în așa ceva și… cam atât. Îmi trec pe repede înainte pozele cu Faraonul care stătea semeț cu ochelarii de soare și sacou alb, bifând perfect – și în cele mai studiate poziții – onorul dat tubei și ciucurașilor tricolori de pe carâmbi. Și… cam atât.
Eu aștept de la Nicușor Dan să nu rateze altele, mult mai importante decât pocnitul din călcâie pe imn național. Problemele pe care le avem noi nu au nicio legătură cu formalitățile astea, cu care unii fără ocupație și speciali în pensionare timpurie au încărcat nejustificat instituția prezidențială. Au transformat Președintele în marionetă care să știe să dea aportul, nu raportul.
Așa că lăsați-o mai moale cu prostiile astea! Atât timp cât Președintele mediază, favorizează dialogul, este prezent în plan regional și internațional, este băgat în seamnă, este o voce… ar trebui să ne intereseze mai puțin, spre deloc, poziția sa de drepți la fanfară.
Acolo este important să defileze bine Președintele – în fișa postului său. Și, deocamdată, o face destul de bine. Că poate s-o facă mai bine, de acord. O va face! Inteligența lui este un garant important pentru noi.
FRMN, mă!
P. S. Notă: FRMN = (Să) Facem România Măreață din Nou!
Intr-o singura situatie m-as uita la prezentarile astea “arm!”: daca invitatul ar fi actualul Dalai Lama, un om relaxat si plin de umor. Ne-ar face sa ne vedem singuri in formele fara fond.
Nicusor,baietelul care trebuie incurajat,mangaiat pe cap,caci pare defavorizat,neajutorat,nestiutor..ca un tocilar neinteles de mediocritatea din jurul lui.Si ce mai trebuie sa facem pentru el,sarmanul „copil viclean de casa”? Sa-i aprobam tot ce spune ca va face ,intr-un viitor doar de el stiut si de cei care l-au finantat?
Banuiesc ce ne va cere,unnjou mandat,ca primul e de acomodare..😉fata de anul trecut,cand ne-a cerut un al doilea mandat la primarie,mai sus de Cotroceni nu poate ajunge,iar inapoi la primarie nici nu poate fi vorba!😁