România – la marginea mesei unde alții scriu viitorul. În curând sub masă, când viitorul va deveni realitate!
În timp ce noi, pe aici, negociem dacă eliminăm din administrație 20.000 sau 40.000 de angajați și ne mai fixăm câte un nou „obiectiv”, în țări unde există gândire strategică se întâmplă cam așa…
Se redefinesc prioritățile naționale
– Programe de reconversie rapidă și sisteme de învățământ bazate pe competențe.
Pentru a pregăti noi generații de antreprenori, pentru a face față valului de joburi care se vor pierde și pentru a forma specialiștii de mâine.
Se investește în infrastructura digitală
– Multe state dezvoltă sisteme de cloud guvernamental și administrativ, registre de date interoperabile, securitate cibernetică, integrare AI, sisteme financiare digitale și mecanisme automate de audit și decizie.
Pentru a reduce cheltuielile statului, pentru servicii publice mai rapide și mai transparente și pentru securitate.
Se construiește energie sigură, curată și constantă
– Se caută combinația optimă între cost redus, surse verzi și stabilitate a producției și stocării.
Se dezvoltă huburi logistice moderne și automatizate
– Cu capacități mari de stocare, pentru a preveni blocaje de aprovizionare și a asigura stabilitate în industrie și apărare.
Se modernizează industria de apărare
– Prin parteneriate și inovație, cu accent pe tehnică modernă și securitate cibernetică. În paralel, se investește în centre de date și infrastructură digitală de apărare.
Se contractează în avans rezerve de materii prime critice.
Se asigură securitatea alimentară
– Prin investiții în irigații, capacități de stocare și de procesare, adaptare la schimbările climatice și dezvoltarea biotehnologiilor.
Se sprijină producția prin credite fiscale, nu prin pomeni!
– Statul devine partener, nu donator. Se încurajează investițiile prin stimulente inteligente și parteneriate reale public–privat.
Se consolidează legătura între autorități, universități și companii
– Pentru programe de cercetare, inovație și dezvoltare de tehnologii noi.
Se investește în centre de excelență și performanță academică, pentru a păstra și a atrage talente.
Și lista ar putea continua.
Dar, până acum, am o singură întrebare: Ce regăsiți din toate acestea în programele, măsurile sau discursul public al decidenților din România?
Corect: mai nimic!
Acolo, ei se gândesc la 2050.
Aici, încă ne certăm pe cine să dea primul drumul la xerox. Și avem:
– Subvenții acordate preferențial și programe scrise pentru „cine trebuie”.
– Subfinanțare cronică a cercetării și un mediu universitar blocat în anii 2000.
– Importăm energie scumpă, fără capacități de stocare, iar rețeaua electrică cedează la prima săptămână de caniculă.
– „Digitalizarea” începută acum 20 de ani nu e terminată nici 50%, iar cea finalizată e deja depășită.
– Porturi nemodernizate, lipsă de capacități de stocare regionale, autostrăzi nefinalizate care să lege regiunile țării, infrastructură feroviară din anii ’60–’70.
– Peste 40% analfabetism funcțional, fără centre de excelență și fără sprijin pentru competențele viitorului.
– Al treilea an de secetă severă, producții agricole în scădere și lipsă de strategii pentru rezervele de apă.
– Nu producem software (cu toate că avem două produse aici), hardware, nu contăm în valul AI, nu avem centre de date și nicio strategie clară.
– Industria de apărare a rămas la nivelul celei comuniste: subfinanțată și depășită tehnologic.
– Companii de stat falimentare, mari consumatoare de resurse, fără un viitor real.
Iar tinerii talentați pleacă masiv: doar 10% se mai întorc.
A doua întrebare: Cine ar trebui să facă acest plan și când?
Ultima întrebare: Cât mai putem dormi în nepăsare, având în vedere viteza uriașă a schimbărilor economice, politice, financiare și strategice?
A, dar stai… a zis un politician ceva „drăguț” azi la TV! A zis că e interesant și se va face!
Suntem salvați. Alții planifică viitorul. Noi nu putem planifica nici măcar minciuna!
II DOARE-N ORGANUL GENITAL PE „decidenti” ?