Diana Buzoianu, ministra de la Mediu, propune desființarea a 90 din cele 99 de posturi de directori de la Romsilva. Și, pe cale de consecință, a sute de posturi de conducere nivel superior, mediu și bază, prin reorganizare.
E cea mai mare reformă în una dintre cele mai corupte, netransparente și nefuncționale dintre instituțiile statului român.
Romsilva e imaginea corupției verzi.
Că Diana Buzoianu e foarte serioasă în ceea ce face, știu deja. Că mediul, natura și salvarea pădurilor românești sunt pasiunea ei, la fel. Sunt curioasă doar cum vor replica mafia lemnului și rețelele transpartinice la propunerile ei.
O vor filma din tufişuri, în pantaloni scurți, mâncând o pizza la vreo terasă? Îi vor poci nişte poze? Vor calcula câtă cafea bea, când rămâne după program, la minister?
***
„Bolojan are 300 de apartamente în Oradea”, îmi zice suveranista, plină de certitudini.
Mă uit la ea, poate glumește.
„300 de apartamente înseamnă cam 15 blocuri de 4 etaje sau vreo 7 de 10 etaje, un cartier întreg. Unde are apartamentele alea? Care-i cartierul lui? Le vinde, le închiriază?”
Se enervează: „Peste tot, las’ că știm noi!”.
Nu mă abțin: „Probabil că le cară după el cu camionul ăla furat din Germania”.
Se enervează și mai tare și începe să spună cum „ar trebui toți împușcaţi, așa cum zicea Vadim, pe stadioane”.
M-am ridicat și am plecat.
***
AUR-istul Neamțu la Marș TV, întrebat ce părere are că Piedone ar fi în gașca Coldea și că Ponta vrea să rupă pesedeu’, așa cum au ei informații.
„Nu se mai nasc copii… știu un român care vrea să deschidă o gogoşerie și îi trebuie o grămadă de avize… ați văzut, în Polonia a câștigat un conservator… tre’ să câștigăm noi, să facem apa românească și fabrica de Antibiotice Iași… sigur, o să fie loc și de produse străine, dar așa nu se mai poate…”
***
Dilemă suveranistă.
După ce au inundat tiktoacele din diaspora cu „nu veniți in țară, că vă ia cu arcanul și vă trimite la război în august!”, acum patrioţii se plâng ca litoralul și staţiunile patriei sunt goale.
Până și Simion își face vacanța în Cipru.
Brava, băieți! Ați invins. V-ați luat litoralul înapoi, acum vedeți rezultatul.
***
Ce le-a tras-o Simion, din nou…
Proștii lui la urlat prin piețe, amendați, alea-alea, George pe terasă, la mare, în Cipru.
La muncă, în Parlament, doar în ziua de salariu, se știe.
***
Dar nu zicea Simion că el câștigase alegerile? Iar s-a schimbat modificarea?
***
Mă uit la „suveraniștii” ploii și la felul în care dau cu pietre și blesteme într-un guvern care face exact ceea ce cereau ei.
Și realizez că nu hoţia, cheltuielile nesăbuite și dezmățul pe bani de la buget îi deranja.
Dimpotrivă, abia așteptau să facă parte din dezmățul respectiv, dar să fie cu fața spre oligarhia rusă.
***
Să-i spuna cineva nesimțitei că poporul român a ales fix altceva!
Și că ea, plus ciracii ei la fel de nesimțiţi, să vorbească în numele stării lor interioare, unde sună a gol și a pustiu intelectual.
***
Zeci de pagini și conturi false care-l promovează pe Georgescu, cu mii de reacții, plus paginile organizațiilor locale AUR, îmi intră în feed în aceste zile.
L-am observat pe Călin Georgescu în ultimele sale apariții, la tribunal și la poliție.
Dacă acum câteva săptămâni părea un iepure fricos, se ferea de declarații și încerca să plece cât mai repede, acum și-a reluat tupeul, toarnă „ziceri” și amenințări subtile și i-a reapărut trupa de bodyguarzi.
E semn că se investește „masiv” în imaginea lui guru și că, deși alegerile și propaganda electorală s-au terminat, se pregătesc în continuare acțiuni de destabilizare.
***
Aşadar, guru nu se conecta cu fanii doar prin intermediul firului divin.
Interesant e că s-a apucat de colectat date în decembrie 2024 – aprilie 2025, în perioada turu’-doi-înapoi.
Probabil era sigur că va candida din nou.
„Investigația a fost demarată în urma unei sesizări. În cadrul acesteia s-a constatat că în perioada decembrie 2024 – aprilie 2025, în momentul accesării site-ului fostului candidat la prezidențiale, «a fost posibilă stocarea și accesarea informațiilor stocate pe echipamentele utilizatorilor, prin instalarea de module cookies, fără a obține în prealabil consimțământul expres al utilizatorilor și fără ca aceștia să fie informați, raportat la prevederile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 506/2004”.
***
Poporul romãn, cu graţie, genialitate, noblețe și – mai ales – iubire, a decis să-l țină pe guru în țară, în continuare.
Susținătorii lui pot face o horă de fiecare dată când se prezintă la poliţie.
***
„Românii fac foamea”… :)))
***
Eu nu mai pot cu pericolul „progresismului” în România, inventat de așa-zișii conservatori.
În Parlament avem:
- AUR/SOS/POT – extrema dreaptă/populiști – 32%;
- PNL – partid conservator;
- USR – partid liberal;
- PSD – partid de hoți/baroni/mafie.
Nu avem în Parlament niciun partid care să reprezinte social-democratia, așa cum e definită în Europa. Partide progresiste nici măcar nu există, în afară de SENS, singurul partid care a avut un real program de stânga, dar care nu a făcut pragul.
Vaicăreala conservatoare e însă veșnică.
***
În maximum două săptămâni, Elena Udrea va deveni suveranistă, invitată la Marș TV și vedetă de TikTok.
***
Absolut toate trompetele rusești au găsit un nou subiect și s-au apucat să cânte în cazul Lungulețu, urlând despre apa noastră românească și guru care „avea dreptate”, francezii care ne fură și USR-iștii de la Mediu, deși e treaba Ministerului Agriculturii, dar acolo e pesedeul și n-au nicio treabă cu ei.
Povestea e, însă, ca în bancul de la Radio Erevan.
* „Țăranul asuprit” nu căra apă cu găleata din râu, ci era direct legat la pompele Apelor Române.
* Nu a fost încătușat sau arestat, ci a fost dus la Primărie.
* Oamenii ăia revoltați că n-au fost informați că n-au voie, legal, să irige direct din Dâmboviţa şi cu aparatura Apelor Române ştiau că n-au voie, că au mai primit unii dintre ei amenzi pentru furt.
* Agricultorii primesc bani de la stat pentru irigații şi subvenții din bani europeni.
Recunosc aici o replica pe care o credeam uitata istoric. Ca unul care am trait in mizerabilul comunism romanesc 34 de ani (atat aveam in ’90) pot spune ca securistii si turnatorii lor, atunci cand spuneai ceva de bun simt dar care era contrar opiniilor generale, aveau o replica: ,,Nu-i asa tovarasu’ las ca stim noi mai bine ! ”
Apropo , in anii ’70, ’80 cand eram student la Iasi, aveam mai multe cunostinte care lucrau la fabrica de Antibiotice Iași. Astia cand ajungeau acasa scoteau din chiloti(si nu mint exact asa era atunci),flacoanele cu antibiotice furate zilnic. La Tehnoton, in prima zi de fabrica acolo , la iesire ma sprijineam de gard asteptand sa vina colegii am incasat in cap o plasa de plastic plina cu piese electronice, tranzistori, condensatori, micropriocesoare, rezistente..de peste gard, aruncata din fabrica de un muncitor. Asta inseamna economie comuista si de asta ea a fost falimentara oriunde si oricand.