miercuri, mai 21, 2025
AcasăMainMarea bătălie pentru voturile lui Simion

Marea bătălie pentru voturile lui Simion

-

Partidul extremist AUR (încă) este cel de-al doilea partid din România ca prezență în Parlamentul României și ca susținere electorală, conform celor peste 5 milioane de voturi primite de putinistul George Simion la alegerile prezidențiale.

Înfrângerea suferită de Simion a aruncat în criză partida rusă și implicit AUR. Dar criza din acest partid mocnea de multă vreme. AUR a fost modelat după chipul hidos al fondatorului, extremistul George Simion. Un partid controlat de lider prin intermediul unei camarile formată din indivizi obedienți în relația cu liderul și aroganți față de restul membrilor de partid. O structură politică fără democrație internă și în care prevederile statutare de alegere și funcționare a conducerii naționale și locale de partid nu au fost niciodată respectate.

Fondatorul AUR, George Simion – imoral, cinic, grandoman, dubios

Putinistul George Simion a confecționat AUR folosind metode identice cu cele care au avut ca rezultat apariția diferitelor structuri organizaționale pe care le-a folosit cinic și imoral pentru a parveni pe scara socială și în ierarhia politică.

Gruparea „Noii Golani” a fost probabil primul test de leadership la care a fost supus Simion de „păpușarii” lui. Din dezvăluirile recente făcute de foști camarazi ai lui Simion din vremurile de început ale carierei lui publice, rezultă că Simion are (sau a fost instruit să manifeste) apucături de lider de sectă.

- Advertisement -

Într-o tulburătoare mărturisire publică, Sânziana Cristina Dobrovicescu, fostă membră a grupării „Noii Golani”, a denunțat, pe Facebook, grandomania și pornirile dubioase ale lui George Simion.

„Cine știe detalii despre viața mea, știe și că nu am avut o copilărie ușoară. În familia mea erau multă violență și certuri, iar eu aș fi făcut orice ca să nu stau prea mult acasă. George a aflat foarte repede acest lucru și a știut să profite foarte bine de vulnerabilitatea mea. Mi-a spus destul de repede să-i spun «Tata George», argumentând că el e mai bun decât tatăl meu biologic, care-mi făcea viața un coșmar. În lipsa unei figuri paterne reale, am început să-l cred și să revărs munți de recunoștință asupra lui.

Mi se părea că-mi oferă atât de multe doar pentru că-mi permitea să-i spun «tată». Și ca să fie pachetul complet, el îmi spunea, la rândul său, «fata mea», motiv pentru care am devenit extrem de loială față de el. Trimiteam scrisori, lipeam afișe, vindeam tricouri, șepci și ce mai avea el în magazinul online, stăteam să dorm nopțile la sediu ca să termin tot ce aveam de făcut.

- Advertisement -

La 14 ani i-am cerut mamei să-i dea lui George procură ca să pot merge cu el la un protest în Chișinău, într-o perioadă extrem de instabilă din Republica Moldova, chiar înainte de 7 aprilie 2009. Nu a fost chip să se înțeleagă cu mine, și de frică să nu fac o prostie, a venit cu mine. Nu știți cât de bine a făcut, că George a fost arestat. Și azi mă întreb: dacă mergeam eu singură cu el, cu mine ce se întâmpla? (…)

Toți știm că George este un pericol real pentru această țară! […] Un om lângă care copiii nu sunt în siguranță, un om care manipulează, minte și e gata să calce peste cadavre ca să ajungă la putere – acel om nu poate, nu trebuie să fie președintele României! Dacă omul ăsta câștigă, o să vină bezna peste România – deci vă rog din suflet – treziți-vă la timp!”

Tinerețea revoluționară a unui naționalist putinist. Sursa foto: Facebook
Tinerețea revoluționară a unui naționalist putinist / FOTO: Facebook

Tot pe Facebook, Ștefan Sabin, fost vicepreședinte al așa-zisei mișcări unioniste „Acțiunea 2012”, îl descrie pe putinistul George Simion în aceeași notă.

„Un om total lipsit de scrupule; cred sincer că și-ar vinde și mama daca ar avea de câștigat ceva din asta. Este genul de om care poate spune și face orice pentru a-și atinge scopurile, calcă fără nicio remușcare pe cadavre – și o poate face chiar cu zâmbetul pe buze.

Din exterior poate părea un om cu principii solide, însă de-a lungul anilor l-am văzut cum a jonglat cu abilitate și s-a băgat pe sub pielea oricui îi putea oferi ceea ce avea nevoie. A negociat cu cei mai toxici politicieni și oameni influenți și s-a justificat mereu spunând că a făcut-o pentru cauză.

Este un bun manipulator care știe cum sa-i cucerească pe cei din jur, speculându-le slăbiciunile și alimentându-le orgoliile. Aplică numeroase tehnici de manipulare și se adaptează după firea fiecăruia. Mereu mi s-a părut că este un psiholog bun.

De exemplu avea obiceiul să ia pe câte unul deoparte și să i se destăinuie. Îl făcea să se simtă important și să creadă că doar el știe acel secret spus în taină. Doar că același lucru îl făcea apoi cu alții și alții, spunându-le de fapt același lucru. N-aveți idee câți îi picau în plasă doar cu schema asta. Și mai avea un întreg arsenal de metode, pe care le aplică și azi.

Își adaptează discursul în funcție de publicul caruia i se adresează: pe TikTok e extremistul suveranist cu spume la gura care taie și spânzură, pe la televiziuni e extremistul cu față umană care de fapt e băiat bun, dar lumea e rea și-l judecă greșit.

E posibil să fi contribuit la nașterea unui monstru? Este, dar chiar dacă știam cu cine stăm la masă și intuiam într-o oarecare măsura pericolul, n-am crezut totuși că se va ajunge până în acest punct critic. Pentru unii dintre voi, Simion pare votabil și vă identificați cu ideile lui. Dar omul vă spune fix ce vreți să auziți, vă livrează precum un tonomat exact placa pe care vă doriți s-o ascultați.”

Ștefan Sabin - unul dintre sutele de tineri care au contribut, cu naivitate, la apariția aberației putiniste întruchipată de George Simion
Ștefan Sabin unul dintre sutele de tineri care au contribut, cu naivitate, la apariția aberației putiniste întruchipată de George Simion
În concluzie: George Simion este o sinteză abjectă a tot ceea ce este profund imoral și demonic în istoria politică postcomunistă a României, un trădător al românilor și al României.

AUR partid politic sau hoardă?

Un individ dubios ca George Simion nu avea cum să fondeze un partid care să funcționeze cu respectarea măcar minimală a normelor statutare asumate la constituire.

George Simion s-a folosit succesiv de mai multe generații de activiști naționaliști proveniți din gruparea „Noii Golani”, platforma „unionistă” „Acțiunea 2012” și grupurile locale de fondatori ai filialelor AUR.

La finalul fiecărei etape, Simion și-a epurat grupul și i-a înlăturat pe acei camarazi care fie știau deranjant de multe despre el, fie aveau succes și se transformau treptat într-un pericol pentru cariera lui politică.

În AUR, aproape toată garnitura de fondatori de filiale teritoriale a fost înlăturată de Simion. Au fost scandaluri provocate de intervențiile brutale, absolut nestatutare ale lui Simion în demiterea și numirea liderilor locali ai AUR. Sunt acuzații, inclusiv denunțuri penale, că Simion a cerut și primit bani pentru locurile eligibile pe listele AUR la alegerile parlamentare. Înființarea AUR a fost, de fapt, un haos controlat doar de cel care provocase acest haos: extremistul George Simion.

În teritoriu, cu foarte puține excepții, AUR nu a funcționat ca un partid politic, ci ca un fel de rețea națională de găști formate dintr-un amestec dubios: slugi obediente lui Simion; traseiști politic veniți de la PSD, PNL, USR cu speranța că vor prinde ceva funcții publice pe bani buni de la bugetul public; parveniți care și-au cumpărat locurile în Parlament etc.

În majoritatea filialelor AUR, nu au fost organizate alegeri pentru desemnarea conducerii locale, fiind încălcat astfel Statutul AUR. Puterea a fost deținută de indivizi numiți direct de George Simion în temeiul loialității lor față de persoana liderului.

AUR funcționează ca o hoardă controlată de lider și nu ca un partid politic. Succesul AUR se datorează nu eficienței organizatorice sau unor lideri performanți în teritoriu, ci unor factori fără legătură cu AUR: resursele imense investite de Rusia în confecționarea și dezvoltarea suveranismului anti-european din România; analfabetismul funcțional care afectează milioane de români; furia oarbă și sinucigașă a milioane de români din diaspora și din țară împotriva trădărilor comise de mafia politică PSD-PNL etc.

AUR, ca partid politic, nu are vreun merit pentru cele peste 5 milioane de voturi obținute de Simion, iar Simion a știut asta întotdeauna. Dovada clară că putinistul nu a investit decât minimal în dezvoltarea structurii teritoriale a AUR.

Primul lider AUR care a acuzat public această stare de fapt a fost europarlamentarul Claudiu Târziu, fost copreședinte al partidului. Probabil nu întâmplător, acesta a lansat, imediat după înfrângerea lui Simion, un apel pentru constituirea unui pol conservator format din „toate partidele și organizațiile civice cu o doctrină conservatoare”.

Europarlamentarul Claudiu Târziu acuză direct stilul abuziv de conducere practicat de Simion în AUR: „Partidul candidatului și-a dovedit incapacitatea de a gestiona politic proiectul suveranist, iar conducerea formațiunii plătește acum pentru decizia de a împiedica formarea unor structuri locale puternice, care ar fi fost capabile să controleze eficient lupta electorală în teritoriu”.

Toate aceste semne de criză conduc la o singură concluzie: AUR trebuie să se reformeze, altfel va dispărea curând de pe scena politică românească.

Bătaia pentru cei 5 milioane de votanți

Analizând pragmatic situația de criză în care s-a prăbușit AUR și, implicit, mișcarea suveranistă – după ce au fost folosite cu cinism și profesionalism de serviciile secrete ale Rusiei –, observăm că, dincolo de principii și ideologie, este vorba de o bătaie care se anunță spectaculoasă pentru voturile celor peste 5 milioane de români care au crezut că AUR și putinistul Simion pot fi o soluție bună pentru România.

George Simion are de oferit răspunsuri la multe întrebări:

  • cum explică (nu a făcut-o până acum) eșecul la turul 1 al alegerile prezidențiale din 2024?;
  • de ce s-a deplasat la Viena imediat după turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2025?;
  • de ce s-a transformat într-un minion penibil al lui Călin Georgescu (că i-a vrut voturile e un răspuns, dar nu suficient)?;
  • de ce a avut un comportament absolut bizar pentru un candidat cu prima șansă (a sfidat alegătorii AUR din Marea Britanie, s-a făcut de râs în Franța, a refuzat participarea la dezbateri electorale, după ce a fost învins de Nicușor Dan la singura dezbatere la care a participat, cea de la Euronews)?

Extremistul putinist se află într-o situație dificilă și se pare că „păpușarii” lui încă nu au găsit o soluție pentru depășirea crizei.

În AUR există mai multe grupări care se vor lupta pentru putere. Gruparea care dorea o guvernare împreună cu PSD va căuta să orienteze AUR spre o alianță de opoziție cu PSD (evident, demersul e condiționat de orientarea pe care o va avea PSD: pro-europeană sau naționalistă). Gruparea suveraniștilor radicali, care posibil îl va acuza public pe Simion de trădarea „idealurilor naționaliste”, va încerca să accentueze dimensiunea naționalistă a AUR. Gruparea pro-Rusia se va implica în această luptă dacă Moscova va decide că-i este de folos.

Cea mai importantă grupare, mai mult informală, este formată din membri AUR care dețin funcții în eșaloanele 2 și 3 ale precarei structuri organizaționale pe care o deține acest partid extremist. Acești membri se simt trădați de Simion și au început să înțeleagă ceea ce pentru mulți alții a fost evident: energia și entuziasmul lor au fost folosite cinic de Simion pentru propriul succes politic.

5.339.053 de români au fost seduși de aberațiile deversate de extremistul putinist George Simion ajutat de șarlatanul Călin Georgescu
5.339.053 de români au fost seduși de aberațiile deversate de extremistul putinist George Simion, ajutat de șarlatanul Călin Georgescu

Poate părea ciudat să ne preocupăm de soarta AUR, partid extremist pe care Simion l-a folosit ca instrument în acțiunile lui de trădare a națiunii române a și statului român. Dar menționăm că nu despre AUR este vorba, de fapt, ci despre cei peste 5 milioane de români care și-au dat voturile pentru AUR și Simion. Să fim realiști și să acceptăm că o mare parte din aceste milioane de români nu va fi recuperată niciodată pentru democrație.

Așa că este preferabil ca AUR să fie preluat de naționaliști români care nu sunt sub controlul Rusiei, chiar dacă ei sunt adepții unor aberații precum neolegionarismul și antisemitismul. AUR trebuie să rămână o supapă – dar românească, nu controlată de Rusia – pentru inevitabila prezență în electorat a votanților adepți ai extremismului naționalist. Reducerea numărului acestora depinde de societatea românească și de statul român.

Însă în cazul AUR, dacă Simion pierde controlul partidului, marele perdant va fi Moscova…

… și asta ar fi foarte bine pentru democrația românească!

Până când criza din AUR va ajunge la un deznodământ, să fim însă pregătiți să răspundem – de data asta, cu femintate și în timp real – la provocările pe care extremistul putinist George Simion le pregătește în încercarea dorită de Moscova de a bloca orice demers de normalizare a funcționării statului român și de pacificare a societății românești.

2 COMENTARII

  1. Un spion rus, o târâtură pricepută să huiduie din peluzele stadioanelor, vrea să li se ridice cetățenia română moldovenilor din țara de unde a fost interzis ca vierme fetid și spion al putinismului criminal. Această otreapă și acoliții lui ar trebui să ajungă unde le e locul dacă Justiția din România nu ar fi complice cu hoții, vagabonzii, proxeneții, mafioții și violatorii

  2. o intrebare trebuie pusa. Cu cine s-a intalnit la Viena domnilor din SIE?
    Ca poftiti la pensii speciale!
    Sa nu creada cineva ca acest semion a aparut din spuma marii.
    Poate Nicusor sa spuna adevarul, pana nu il aburesc si pe el….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -