vineri, martie 29, 2024
AcasăOpiniiVrem în Schengen, dar controlăm mărfurile în Portul Constanța cu un scanner...

Vrem în Schengen, dar controlăm mărfurile în Portul Constanța cu un scanner chinezesc din anul 2000. Evaziune fiscală de 11% din PIB și economie neagră de 24% din PIB

-

Mai țineți minte ce spunea „buldogul” Blaga în mai 2010, în calitate de ministru al Administrației și Internelor? „Promit românilor că anul viitor vom intra în spațiul Schengen”.

Nu numai că n-am ajuns în Schengen, dar ne-am și făcut de râs în acel an 2011 în Uniunea Europeană, după ce procurorii DNA au descoperit că vameșii de la Moravița își furau unii altora șpăgile.

Iar pentru a afla unde ascundeau banii, aceștia se filmau între ei chiar cu aparatura achiziționată pentru aderarea la Schengen!

Ce reieșea din documentele DNA, pe vremea când Daniel Morar conducea această instituție, depășește orice imaginație.

- Advertisement -

La ce e bun uscătorul de păr în vamă

  • „Mita era introdusă în doze de cola, care erau ascunse în canalele din preajma punctului de trecere a frontierei.”

  • „Pentru a depista locul exact în care erau ascunse dozele cu bani, «oamenii legii» se spionau cu ajutorul aparaturii achiziționate recent pentru accederea la spațiul Schengen.”

  • „Apoi, dozele erau subtilizate înainte de finalul turei, adică înainte ca cei care ascunseseră dozele să revină pentru a și le recupera.”

  • „În toată tevatura, exista și un neajuns – banii se udau și trebuia uscați. De aceea, în punctul vamal existau numeroase uscătoare de păr.”

  • „Aparatura de supraveghere a traficului era direcționată către câmp, camerele video fiind utilizate de inculpați ca să-i depisteze pe acei colegi care adunau banii din canale și nu-i împărțeau la finalul turei de lucru.”

„Trandafiri roșii” corupți

Un an mai târziu, în 2012, Curtea de Apel București dispunea arestarea a 91 de vameși și polițiști de frontieră, pentru luare de mită și favorizarea traficului de țigări în vămile din județele Timiș și Caraș-Severin. Și aveam, cică, montată și „funcțională” aparatura pentru Schengen!

Încă de-atunci, „am uitat” să eradicăm corupția din propria noastră țară, înainte să ne „apărăm” frontierele de cea exterioară din Serbia, Ucraina, Republica Moldova. Dar, în loc să învățăm ceva din lecțiile trecutului și să le simplificăm, le-am complicat și mai mult pe parcursul anilor.

În toamna lui 2019, pe final de mandat al premierului Viorica Dăncilă, procurorii dezmembraseră o altă rețea solidă de corupție. Prinsese rădăcini chiar în sediul PSD.

- Advertisement -

Implicați erau mai mulți politicieni PSD de Arad: doi deputați, un senator și lideri locali cu funcții în Consiliului Județean. DNA comunica în octombrie 2019:

„Pentru a oferi «protecţie», în perioada 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro. Doamna Miuțescu era, în perioada respectivă, simplu funcţionar public, angajat la Agenţia de Control şi Încasări de la Nădlac”.

S-a descoperit că infractoarea deținea un număr imens de proprietăți (terenuri, apartamente, case) dobândite după anul 2012.

Încasări crescute cu 3.200% 

De la acea demantelare a organizației infracționale PSD-iste, se arată pe site-ul postului de radio Europa FM, încasările CNAIR de la vama Nădlac au crescut în ultimii 2 ani și 8 luni astfel: „Cu 2.200% în 2020 față de 2019 și cu 3.200% în 2021 față de 2019. Sunt sume încasate de Compania de Drumuri prin taxarea transportatorilor de mărfuri (câte 1.000 de euro pentru fiecare camion care tranzitează vama și nu provine dintr-o țară a Uniunii Europene). Dacă în 2019 CNAIR a încasat 123.000 de lei din autorizațiile de acces pentru transportatorii de mărfuri, în 2020 încasările au explodat la 2,7 milioane de lei, iar în 2021 la 3,95 milioane de lei”.

Pază asigurată de o chinezărie

E un început bun, dar nu suficient pentru a scăpa de corupția înfloritoare. În prezent, nu-i o noutate, ne confruntăm cu două probleme majore privind aderarea la Spațiul Schengen. Dacă nu le rezolvăm, rămânem doar cu iluziile pentru o lungă perioadă.

În primul rând, amnistierea infractorilor, consfințită de Înalta Curte de Casație și Justiție. În condițiile acestea, cum mai vrem să scăpăm de MCV (Mecanismul de cooperare și de verificare), de raportul de monitorizare a Justiției românești? Prin eliberarea pușcăriașilor? Dacă nu-l scoate Comisia Europeană, adio Schengen.

În al doilea, lipsa de securizare a controalelor vamale în Portul Constanța. Profesorul universitar de economie Cristian Păun declara recent, pentru Europa Liberă, că statul român nu are nici măcar scanere performante pentru controlul containerelor cu marfă, așa că nu poate câștiga deloc încrederea olandezilor. Ar exista de fapt unul, achiziționat din China, dar cu tehnologie învechită de-acum 22 de ani!

Campioni la evaziune fiscală, cam pioni la cerințele de aderare

E adevărat, România a mai achiziționat între timp, în 2018, și un dispozitiv mobil de scanare a mărfurilor din Portul Constanța, amplasat pe un autocamion. Dar, cum se zice, cu o floare nu se face primăvară.

Prin intermediul lui, de-abia dacă se reușește controlul a 10-15 containere pe zi. Datele obținute de Europa Liberă indică, spre exemplu, că, în 2020, s-au verificat sub 100 de containere, iar în 2021 sub 300 cu această aparatură pe care statul român a dat doar 300.000 de euro dintr-un total de 1,5 milioane de euro, restul banilor fiind acordați de Uniunea Europeană.

Până și PSD-istul Câciu, ministrul de Finanțe, a ajuns să afirme într-o emisiune la Realitatea Plus că evaziunea fiscală în România ar fi de 20 de miliarde de euro. De aproape 4 ori mai mare decât cea din 2018, estimată de specialiștii Consiliului Fiscal. La asta se adaugă și o economie neagră de aproape 60 de miliarde de euro.

Adrian Câciu: „Când tu ai o evaziune fiscală de 11% din PIB care înseamnă 20 de miliarde de euro, când ai o economie neagră de aproape 60 de miliarde de euro. Pe lângă asta discutăm despre economia neobservată, în termeni academici, economia neagră îi spunem noi, care este undeva la 24% din PIB. În total, aceste două cifre cumulate îți dau încă un buget de stat. Suntem campioni din perspectiva economiei la evaziune fiscală”.

În schimb, „revoluționarul” Marcel Ciolacu (șeful pe linie de partid al lui Câciu), „doctorul” Nicolae Ciucă (șeful pe linie guvernamentală a lui Câciu) și mulți alți politicieni de teapa lor se fac că plouă atunci când vine vorba de corupție. Ei recită repetitiv poezia: „Merităm să fim primiți în Schengen!”.

Nu la fel gândesc și românii obișnuiți. Într-un sondaj realizat de Europa Liberă, 61% susțin că nu îndeplinim criteriile de aderare, fiindcă există corupție la granițe, și doar 29% cred că România a îndeplinit de multă vreme condițiile tehnice. Asta spune totul: cu infractori aflați în toate sferele puterii, nu putem scăpa niciodată de flagelul corupției, fiindcă „ora exactă” se dă de sus în jos, și nu invers.

Nu putem intra în Schengen cu „hoții care strigă «Hoții!»”

Să întărim totuși ideea că mulți dintre „moraliștii” și „patrioții” care-i iau la rost pe olandezi pentru refuzul de a vota aderarea României în spațiul Schengen sunt totuși niște penali. Ciolacu are certificat fals de revoluționar obținut prin fals, de pe urma căruia a obținut foloase necuvenite: i s-a oferit un hectar de teren pe raza comunei Săpoca, din județul Buzău, pe care l-a și vândut între timp.

Și-a depus și o cerere pentru a fi considerat „luptător cu rol determinant la Revoluție”, ca să-și însușească indemnizația lunară de peste 2.000 de lei. Iar o infracțiune se pedepsește în mod normal, conform legislației în vigoare, nu se lasă „uitată” pe undeva prin sertare.

La fel ca și cea pentru o teză de doctorat plagiată, cum este „opera” premierului Nicolae Ciucă. El s-a ales cu o grămadă de bani de la stat, din bugetul românilor, fără să-i fi meritat acest lucru. G4Media.ro scria că generalul PNL-ist ar fi putut băga în buzunar, în perioada 2008-2016, între 85.000 și 170.000 de lei.

Ca ei, din păcate, sunt foarte mulți. Dacă i-am înșira pe toți, am umple România cu „autostrăzi” infracționale. Dacă România este condusă de asemenea personaje, total compromise, cum credeți că mai poate fi asigurată „paza” la frontiere împotriva criminalității organizate, traficului de persoane, transportului de mărfuri ilicite etc.?

Concluzionând, nu putem intra în Schengen cu „hoții care strigă «Hoții!», nici cu vocalizele tipic balcanice ale fostului domn „number one” al lui Iohannis, care amintesc de vorbele domnitorului Alexandru Lăpușneanu din urmă cu peste 450 de ani: „De nu mă vor, eu îi voiu pre ei și de nu mă iubescu, ei îi iubescu pre dânșii și tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Putinism carpatin. Turcescu: „Să se termine cumva, chit că Ucraina va pierde niște teritorii! Dă-le naibii de teritorii! Asta-i viața”. Cristoiu: „Dă-o dracu’ de bucată de pământ, că oricum nu era a ucrainenilor, aia-i rusofonă!”

* Evenimente majore în Herson: armata rusă își abandonează pozițiile și se retrage precipitat în stânga Niprului!

* VIDEO. Zelenski a anunțat oficial cele 5 condiții ale Ucrainei pentru pacea cu Rusia. Retragerea totală de pe teritoriul țării, despăgubiri de război și judecarea criminalilor – printre cerințe

* Trădătorul Stremousov, numărul 2 în administrația pro-rusă din Herson, a murit „într-un accident de mașină”! Colaboraționistul era vânat de partizanii ucraineni

* Beizadeaua lacomă de la ICR Londra, al cărei moft e să-i plătim chirie 7.500 de euro pe lună, e „directoarea lu’ Firea”. Fiică de căpetenie masonă, și-a falsificat CV-ul și a furat bani de la Teatrul Bulandra, înainte de a fi dată afară de actori

* Muzeografa care a trudit la doctoratul ministrului Tîlvăr: „Am muncit enorm. I-am făcut teza de la zero!”. DNA a clasat cazul după ce le-a dat acuzaților declarațiile femeii

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Evaziunea fiscala este un fenomen tocmai pentru ca Statul Roman nu este un partener al mediului privat. De 32 de ani i-a bagat pe privati in aceeasi oala, si-a batut joc de ei cu legislatie, controale, umilinte. Pe de o parte iei banii cu japca si pe alta parte ii cheltuiesti nesabuit, fara ca nimeni sa dea socoteala. Si ne mai miram ca unii nu vor sa plateasca taxe si impozite. Reforma trebuie facuta de altfel de oameni, care sa fie interesati sa aiba eficienta si o relatie exceptionala cu mediul de afaceri. Ii arzi pe cei care fac intentionat si arati intelegere fata de cei care incearca sa fie in cadrul legal. Cine a incercat sa-si faca firma stie cata bataie de cap este cu autoritatile. Toti sunt inapoiati in conceptie si pusi sa te striveasca. In loc sa avem salarii decente, sa lucram majoritatea in mediul privat, alegem imprumuturile pentru a plati salarii si pensii de lux bugetarilor. Nu mai spun de risipa in tot felul de actiuni de sifonare, care culmea ajung sa se si prescrie faptele.

  2. Pai hai sa aplicam logica olandeza.
    Desfintam vama, desfiintam si spaga, nu?
    Unde aveti dreptate aveti. Controale la SANGE, la SANGE, fix ca in portul Rotterdam. Sutor, nec ultra crepidam!

    Coruptie exista in orice instutie de stat. Pentru ca slujbasul la stat indiferent cat munceste nu poate fi dat afara. El este inamovibil.

    Dvs. Propuneti pedepsirea privatilor care exporta cate ceva pt ca angajatii statului sunt hoti. Buna judecata. V-ati fortat mult?

    Privatizarea serviciilor vamale ar fi o foarte buna solutie. Audit anual, concurenta-mai multe firme sa presteze aceleasi servicii, inregistrari audio-video pe intreaga suprafata a vamilor. Cea mai mica abatere sa conduca la pierderea licentei de functionare.

    Simplu.

    • Nu e sinteza ci propaganda impotriva intrarii Romaniei in Schengen.
      Daca era o sinteza exista defalcat pe procente evaziunea fiscala din vami si separat evaziunea interna. Fiindca numai evaziunea de la vami are legatura cu Schengen. Pe urma trebuia comparat cu alte tari din Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -