Vestea a căzut ca un trăsnet: a murit Costică Popșor. Am primit-o de la cumnatul său, Daniel Ion. Locuiau amândoi în Alovera, între Guadalajara și Azuqueca de Henares, pe orbita marii metropole Madrid.
„Acum trei ani de zile ați scris câteva cuvinte frumoase despre cumnatul meu Costică Popșor din Spania. Ne-am bucura – atât familia, cât și comunitatea noastră din diaspora – dacă ne-ați ajuta cu un articol, odată cu trecerea lui în neființă”, mi-a scris în privat Daniel Ion.
„Cum, a murit Costică Popșor? Nu se poate, e o greșeală!”, mi-au năvălit gândurile în cap și fugeau spre degetele care loveau nervos tastele laptopului.
Avea 53 de ani.
Lucra în construcții, avea firma lui.
A fost depistat cu o tumoră la ficat.
A fost înmormântat miercuri, la trei zile după alegeri, în satul Alovera, în care locuia de mai mulți ani.
Îi era dor de satul Dâmbu, comuna Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, de unde a plecat să cucerească lumea…
Și pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus simplu: Costică Popșor.
Întâlnirea de la Coslada
L-am cunoscut pe la începutul lui octombrie 2015, într-un restaurant din Coslada. Bântuiam Europa împreună cu colegul Laurențiu Ciocăzanu, nomazi ai cărților, pe care le duceam – înghesuiți într-un Volkswagen Golf – românilor din diaspora.
S-a întâmplat ca întâlnirea de la Coslada să fie ratată. Dacă la Arganda del Rey, Torrejon de Ardoz sau Azuqueqa de Henares – câtă poezie în numele acestor localități de pe orbita Madridului! – am avut săli pline, la Coslada a fost un scurtcircuit organizatoric și ne-am trezit față-n față doi scriitori itineranți și doi români emigranți: Daniel Țecu și Costică Popșor.
Pe Daniel Țecu îl știam din convorbirile anterioare, el e un fel de staroste al românilor din zona Madridului. De Costică atunci aflam prima oară.
Și, deși eram doar 2+2, am discutat mai bine de două ore ca și cum am fi fost într-un amfiteatru arhiplin. I-am admirat răbdarea de a asculta, i-am văzut ochii sfredelitori. Un om inteligent și delicat. Iar la sfârșit, Costică Popșor a cumpărat mai multe cărți, încercând să ne salveze, cât de cât, rețeta financiară pentru o întâlnire aparent ratată.
Am făcut poze, am devenit prieteni pe Facebook. Și așa am rămas până în ziua morții sale, chiar dacă nu ne-am mai văzut niciodată.
Voi reproduce câteva mesaje ale celor care l-au cunoscut pe acest om care a lăsat o urmă adâncă, precum o brazdă de tractor, pe pământul patriei sale adoptive, Spania, oftând după cel al României natale. Povestea sa este cea a multor români care vor odihni în veșnicia altor patrii.
Voi încheia cu mărturia lui Laurențiu Ciocăzanu, cel care, prin evadările lui spaniole, l-a cunoscut mai bine pe Costică Popșor.
Daniel Țecu (Madrid): „Gata oricând să-i ajute pe românii din diaspora ajunși în situații grele”
„Cu durere anunț trecerea în neființă a prietenului nostru Costică Popșor, după o lungă perioadă de suferință.
Un om bun, harnic, plin de viață și gata oricând să-i ajute pe românii din diaspora ajunși în situații grele. Cuvintele nu îmi sunt suficiente pentru a-mi exprima durerea pierderii lui.
Transmit din suflet condoleanțe mele soției lui, care a stat până în ultima clipă alături de el, Jivcov Anka, cât și fetei lui, Alina Popșor.
Și pentru că suntem creștini, și pentru că toți credem în învierea morților, dragul meu prieten Costică, îți spun PE CURÂND.”
Roxana Vasiliu (Madrid): „Un patriotism autentic îți curgea prin vene”
„Dragă Costică Popșor, ai plecat și nu am avut ocazia să ne luăm la revedere. Împreună cu Anka, am bătut trotuarele pe la toate manifestațiile posibile. Am râs, ne-am enervat, ba chiar ne-am și contrazis, însă mereu cu respect și discernământ.
Încă nu-mi vine să cred. Nu pot! Te-am cunoscut plin de viață și energie. Un patriotism autentic îți curgea prin vene. Puțini oameni sunt așa, și tu o știi bine. Nici acum nu te-ai plâns. Ai îndurat lunga suferință, alături de ai tăi, cu același curaj care te-a caracterizat mereu.
La revedere, prieten drag! Drum bun, române! Sincere condoleanțe familiei.
Anka, Alina și Robert, vă doresc toată puterea din lume pentru a trece peste acest dur moment.
Costică, acolo sus, sper să găsești o baltă și să-mi pui la păstrare un pește, așa cum ai mai făcut-o. Fir întins!”
Claudiu Ispas (Torrejon de Ardoz): „Suflet ales, prieten drag…”
Gabriel Florea (Germania): „Mirosea situația ca un câine polițist”
„Mă simt onorat că am fost prieten cu el, măcar și numai pe Facebook. Un tip cu coloană vertebrală cum rar întâlnești.
Astazi, în tren, mă gândeam câte lucruri frumoase s-ar putea scrie despre Costică Popșor. Când am ajuns acasă, am rămas blocat până acum, când m-am hotărât să scriu totuși ce mi-a trecut astăzi prin cap.
Mulți care trăiesc în România nu-și dau seama de pierdere. În diaspora e altfel. Mulți dintre noi am ajuns, cu diferite ocazii, să ne cunoaștem și personal. Distanțele n-au contat prea mult. Pentru diaspora, Costică a fost efectiv o persoană de vază. Pe care o simți așa, nu pentru că trebuie să-ți spele creierul vreun post de televiziune sau vreun portal de știri. Era ceva real, nu ceva fals, încurajat artificial de servicii, de mafie sau de presă.
Așa a fost Costică – corect, just. De multe ori am simțit nevoia să-i citesc părerea, mai ales în momentele în care îmi propuneam să cântăresc corect o situație. Costică poate că nu a avut mulți prieteni printre talibani, asta pentru că talibanilor niciodată nu le miroase rahatul. Opinia lor se bazează pe loialitate față de idol, n-are legătură cu cântărirea justă a situației. Costică mirosea ca un câine polițist o situație care pute.
Diaspora a pierdut o voce puternică. Când m-am blocat mai devreme, mi-am adus aminte că i-am urat familiei lui Costică să treacă cât mai ușor peste asta. De-abia astăzi mi-am dat seama că dacă la mii de kilometri de locul unde a trăit nu se poate trece ușor peste asta, atunci în cercurile unde s-a învârtit el, în familie, pierderea lui trebuie să fie o tragedie. Cu toate astea, mi-aș dori ca fiica lui să fie mândră de el, să știe că oamenii l-au respectat, el trăiește în sufletele noastre.”
Vasile Bob (Veneția): „Purtat de soartă pe drumurile amare ale străinătății”
„Nu reușesc încă să-mi revin din șocul veștii îngrozitoare! Prietenul meu de luptă, domnul COSTICĂ POPȘOR, a pierdut lupta cu o boală galopantă, în urmă cu o săptămână! Un român adevărat, purtat de soartă pe drumurile amare ale străinătății, luptător inimos pentru drepturile românilor aflați în necazuri și nevoi, stâlp de nădejde al comunității românilor din Spania.
Nu pot să cred că de acum încolo, la numărul lui de telefon nu va mai răspunde vocea lui de bărbat, ci doar o centrală rece! Sau poate va răspunde un înger.
Drum lin spre stele, domnule Costică! De acolo, de Sus, ai grijă de cei dragi ție!
Laurențiu Ciocăzanu: „Căsuța salvată la 100 km de Madrid”
„Mă întreb uneori de ce Dumnezeu alege să mă țină pe mine în viață și să ia de lângă noi oameni exact ca mine, cu nimic mai prejos, de aceeași vârstă, luptători, cu familie și prieteni, buni la suflet, care nu scot venin cum fac eu câteodată când răspund răului cu rău.
Abia ce-am aflat că ne-a părăsit Costică Popșor, un bun «diasporean» din Spania, pe care l-am întâlnit când am fost în turneul din 2015 cu cartea «Miracolul din noiembrie», alături de colegul Grigore Cartianu.
L-am cunoscut pe Costică pe când era «fan Băsescu», iar ulterior a devenit fan România, plecând de la pasiunea lui pentru fostul președinte al României, transformată în energie de schimbare în bine pentru marea familie românească de pretutindeni.
Nu am avut întotdeauna aceleași convingeri politice. Dar l-am admirat pentru blândețea în care își exprima supărarea față de pornirile mele emoționale, ce intrau uneori în coliziune cu simpatiile lui politice.
Am scris apoi despre povestea casei lui de la țară, la vreo 100 de kilometri de Madrid, într-un sat aproape abandonat, unde banii săi puțini și averea lui sufletească imensă l-au dus în postura de a salva o căsuță părăsită, pentru a lăsa urma sa românească în patria lui Don Quijote.
Apoi am mai comunicat sporadic, pe Facebook. Iar acum am aflat că s-a stins, atât de tânăr, în Spania!
Știu că sfântul nostru prieten va fi în brațele Tatălui ceresc, pentru că doar EL ne trimite în cale oameni precum Costică Popșor.
Simpli și buni, demni, muncitori, plecați departe de casă pentru a salva viitorul familiei, prieteni minunați, ca mulți dintre cei ajunși în lumea largă, care își dăruiesc sacrificiul și viața pentru mai binele celor de lângă ei.
Prin meseria mea, am cunoscut mulți diasporeni. De unii m-am apropiat mai mult, de alții mai puțin. Costică merita mai mult din partea mea. Dar fire deschisă cum sunt, le-am acordat timpul și energia mea mai mult celor care au insistat mai mult, mai «pricepuți» la așa ceva.
Ulterior, aveam să descopăr că unii dintre ei țineau legătura cu mine nu pentru bucuria legăturii noastre, ci pentru că doreau să le întăresc propriile convingeri politice și despre viață; cum am spus invers decât ce credeau ei, cum n-am mai fost «dezirabil» pentru ei.
Costică n-a fost așa. M-aș fi «certat» cu el o viață și nu aș fi simțit că se ceartă cu mine sau că are un scop «pragmatic». Avea un dar candid de a face reproșuri, încât îmi venea să-l iau în brațe de la distanță! Ar fi meritat să-i acord lui mai mult timp decât altora, dar n-am reușit să fac alegerea corectă.
Sper să nu fie supărat pe mine, pentru că eu sunt; iar de acolo de sus, din lumea lui luminoasă, să-mi transmită și să ne ajute pe toți cu puterea iertării, pe care am simțit-o atât de mare la el. De asta sunt sigur că e foarte aproape de bunul Dumnezeu.
Dumnezeu să te aibă în pază, Costică! Dacă Dumnezeu m-a lăsat aici pe mine și te-a luat lângă el pe tine, e pentru că tu meriți mai multă atenție din partea LUI sau pentru că eu trebuie să povestesc celorlalți despre tine.
Mi-ar trebui mii de cuvinte să fac asta, dar o fac simplu, plecându-mă în fața bunului Dumnezeu cu recunoștința eternă că a trimis printre noi dumnezei ca tine.”
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l primeasca intr-o lume mai buna, desi era foarte dorit pe aceasta lume, dupa cum deduc din cele scrise de prietenii lui.
E sfasietor de trist cand romanii buni mor departe de Romania!