joi, aprilie 25, 2024
AcasăNews"Valul uriaș" de proteste CapVid, anunțat de Șoșoacă și Simion, încape acum...

„Valul uriaș” de proteste CapVid, anunțat de Șoșoacă și Simion, încape acum într-un autobuz. Joi seara, în stradă au mai ieșit câteva zeci de oameni

-

“Valul uriaș al furiei populare” instrumentat de propaganda conspiraționistă s-a spart joi seara, când în România au mai ieșit pe străzi, să protesteze împotriva măsurilor de carantină, câteva zeci de oameni. “Ridicarea întregii țări” proclamată de Diana Șoșoacă și George Simion încape acum într-un autobuz.

În ciuda tuturor eforturilor făcute și a manipulărilor, mișcarea de protest nu pare să capete aderență la populație în România. În ziua cu cei mai mulți protestatari, în toată țara au fost aproximativ 4-5.000 de persoane. S-a încercat o manipulare care să genereze emoție, prezentându-se eșarfa roșie de la gâtul unui protestatar drept „sânge”, dar minciuna era prea evidentă și n-a prins.

Joi, “poporul” s-a strâns la Piața Universității în jurul orei 19.00, cele câteva persoane venite cu steaguri și diverse mesaje scrise pe cartoane scandând “Libertate” și împotriva lui Raed Arafat.

Puțin după ora 20.00, coloana protestatarilor a pornit, ca de obicei, în marș de la Universitate către Piața Victoriei.

- Advertisement -

Revendicările au fost diverse. O persoană a spus că moare de foame, o alta că n-a primit ajutorul de la stat deși are certificat de handicap, s-a cerut redeschiderea sălilor de fitness și, în general, s-a scandat “jos dictatura”.

Cei câțiva oameni strânși în Piața Victoriei joi, 1 aprilie, au reclamat că nu sunt lăsați să muncească și că au ajuns să moară de foame. Printre protestatari, și mulți copii

Spre ora 22.00, circa 20 de persoane au plecat în marș către Ambasada Rusiei, pentru a comemora masacrul de la Fântâna Albă, comis în Bucovina de sovietici pe 1 aprilie 1941 împotriva a mii de români care fuseseră mințiți că vor fi lăsați să treacă granița în România.

Alte câteva zeci de protestatari au rămas joi să scandeze mai departe în fața Guvernului, fără ca jandarmii să intervină. Fiind sub 100 de oameni, grupul n-a mai intrat nici sub incidența prevederii care interzice adunările de persoane peste acest număr, așa că forțele de ordine n-au mai avut motive de amendă decât pentru cei care n-au purtat mască de protecție.

- Advertisement -

Mici adunări, de maximum 20-30 de oameni, au mai fost la Arad, Satu Mare, Oradea și Constanța.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

* Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. I-or mai fi ținând părinții și pe-acasă pe ai lor… PUȚOI-în-nădragi-cu-tur (!), puștanii-CRETINOIZI care scriau pe pancarte, aici, la Constanța: „DESCHIDE-ȚI” (Sic!, Sic!, Sic!) școlile!
    (Tocmai ei, ăia care în catalog au… mai multe absențe, decât prezențe, la ore!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -