vineri, martie 29, 2024
AcasăInfracțiuniUn primar PSD din Olt l-a umplut de sânge pe șeful PNL...

Un primar PSD din Olt l-a umplut de sânge pe șeful PNL local. „O singură lovitură i-am dat, nu l-am omorât!”

-

Primarul PSD din comuna Vişina Nouă (județul Olt), Cristian Țol, l-a agresat pe preşedintele PNL din aceeaşi localitate, Marcel Șarpe, în mijlocul străzii, iar conflictul a degenerat într-o bătaie, relatează Adevărul. PSD-istul a profitat de faptul că e mai tânăr decât rivalul său și l-a umplut de sânge. Strategic, s-a internat și el în spital, într-un salon vecin cu cel al victimei sale.

Mai mulţi voluntari PNL care împărţeau măşti de protecție sâmbătă, 18 aprilie, în comuna olteană Vişina Nouă susţin că au fost întrerupţi din demersul lor de primarul PSD al localităţii. În acest context, s-a produs o altercaţie. Concret, liderul organizaţiei locale a PNL a fost lovit de către primar, alegându-se cu buza spartă.

Primarul, la rândul său, reclamă că de asemenea a fost agresat. Acum sunt amândoi pe câte un pat de spital: liberalul cu răni serioase, PSD-istul cu lovituri superficiale.

Bătaia de la Vișina Nouă a fost semnalată și de președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

- Advertisement -

„Suntem la spital amândoi – el e într-un salon, eu într-un salon”

Primarul Ţol susține că la acţiunea de voluntariat au participat „vreo 20 de membri PNL”, în frunte cu liderul Șarpe.

Explicațiile primarului Cristian Țol pentru „Adevărul”

„Pachetele se făceau la preşedintele USR acasă, cu banii candidatului PNL”
  • „Sunt la perfuzii, am şi eu o perfuzie. A fost o altercaţie, într-adevăr. Am fost anunţat de către locuitorii comunei că mai multe persoane se deplasează prin localitate, că au pachete, că nu ştiu ce. Nu ştiu ce voluntariat e, dar ştiu că eu fac tot posibilul să ţin oamenii cât mai mult acasă.”
  • „M-am deplasat, m-am dus la ei să-mi spună. Apoi, preşedintele unui partid – care de fapt nu e voluntar, e membru de partid, toţi sunt membri PNL – a a venit către mine, a-ncercat… mi-a rupt astea de pe mine şi-am ripostat şi eu cu o palmă… sau cum au fost treburile.”
  • „Suntem la spital amândoi – el e într-un salon, eu într-un salon. Are buza spartă… şi eu am două d-ăstea, la fel, aici, ce-a scris doctorul, şi mă pusă la o perfuzie. Şi el e în salonul celălalt. Am mai multe contuzii, eu am un deget negru, că m-a prins după gât şi un pic, aşa, o coastă…”
  • „Ei împărţeau cozonaci cu suc, «că sunt voluntari». Eu n-am aflat că sunt voluntari decât după ce a venit poliţia. Eu n-am fost informat, cu toate că am pus zeci de anunţuri, am dat stare de urgenţă, am făcut permanenţă la primărie, nu m-a anunţat nimeni, doar oamenii mi-au spus – «bă, vezi că sunt ăştia».”
  • „Am identificat de unde fac pachetele astea şi am văzut şi eu. Pachetele se făceau la preşedintele USR acasă, cu banii candidatului de la PNL, care e Savu Ionel, e unul care a avut o afacere mare cu terenuri, o persoană cu un pic de notorietate.”
  • „Nu mă deranja, că până la urmă şi eu am dat măşti, am dat, dar sfidători, aşa… Le-am spus: «Bă, oameni buni, vă întâlniţi câte 20 de inşi la un loc?» «Nu, că suntem echipaţi, că suntem nu ştiu ce, că noi ce facem…» «Păi, bine-bine, voi o faceţi în scop electoral, dar hai să nu degenerăm treaba acum, lumea acum este un pic sensibilă, e cu biserica, cu Paştele, încearcă toţi să se eschiveze de la lege, să fugă, să se-ntâlnească… Voi chiar ce vreţi să faceţi? Nu puteaţi să aşteptaţi după ce trece treaba asta şi le făceaţi pomeni electorale?»”
  • „Până la urmă, în politică oricine foloseşte orice mijloc ca să-şi atingă scopul… şi a degenerat. Atâta, buza spartă. El e la perfuzie într-un salon, eu într-un salon. O singură lovitură i-am dat, nu l-am omorât. Într-adevăr, că-i curgea…  El mi-a rupt hainele după mine, mi-a sucit mâna, m-a luat de gât, înţelegeţi…”

IPJ Olt a întocmit în acest caz un dosar penal pentru loviri şi alte violenţe şi continuă cercetările, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

- Advertisement -

Marcel Șarpe, liderul PNL din Vişina Nouă, nu a putut fi contactat pentru a prezenta propria versiune asupra evenimentelor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. „Propria versiune”,dupa cum vedeti,este pe fata dansului,nu va e clar cine a fost batausul? Dar userisul de ce nu spune nimic,useristul din localitate,sau ala e omis pentru ca,nu-i asa,”pnl -psd=aceeasi mizerie”,usereul e viitorul,neamule!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -