joi, martie 28, 2024
AcasăNewsUn primar a desființat Poliția Locală după ce a făcut referendum în...

Un primar a desființat Poliția Locală după ce a făcut referendum în comună! Va instala camere de supraveghere video

-

Mihai Gabriel Irimie, primarul liberal al comunei Șoimuș, din județul Hunedoara, cu circa 3.000 de locuitori, a luat decizia, probabil unică în România, de a desființa complet Poliția Locală.

Cei 5 agenți, sediul și tehnica din dotare consumaseră anul trecut puțin peste 160.000 de lei, adică echipalentul a 0,9% din bugetul comunei. Dar, chiar și așa, primarul a considerat că sunt bani aruncați inutil, mai ales că anul trecut cheltuielile au depășit cu 700.000 de lei veniturile localității.

Irimie a făcut o consultare a comunității locale, a văzut că nici oamenii nu găsesc rostul unei Poliții Locale. A luat în calcul faptul că acolo există deja un post de poliție națională și a decis ca, în locul polițiștilor locali, să instaleze un sistem de supraveghere cu camere video.

El a făcut anunțul pe contul său de Facebook: „În ultima ședință de Consilu Local s-a votat desființarea Poliției Locale. Decizia de a iniția acest proiect de Hotărâre de Consiliu a venit în urma consultării populației din comuna Șoimuș. Am considerat că, având secție de Poliție națională pe raza comunei, nu mai era necesară existența Poliției Locale. Sumele rămase de la salariile acestor angajați vor fi folosite pentru cofinanțarea proiectelor în derulare și care urmează a fi accesate, adică vor merge în investiții pentru dezvoltarea comunității”.

- Advertisement -

Problema Poliției Locale a devenit, treptat, una care frământă majoritatea comunităților din România. Mare consumatoare de resurse de la bugetul public, această instituție este socotită de mai toți locuitorii inutilă și coruptă. În schimb, mulți primari o protejează pentru că, foarte adesea, este transformată într-un soi de gardă personală a edililor.

Cazul lui Tudorache, fostul primar de la Sectorul 1 din București, este notoriu. El și-a trimis oamenii de la Poliția Locală să o fileze ilegal pe Clotilde Armand, căreia i se făcuse până și dosar operativ, cu fotografii din diversele locuri pe unde mergea și cu persoanele pe care le întâlnea.

După descoperirea acestui abuz, USR-PLUS a anunțat că va desființa instituția poliției locale dacă vine la putere. Deocamdată, însă, nu s-a mai auzit nimic despre subiect.

- Advertisement -

În Sectorul 4, anchete jurnalistice au relevat că Poliția Locală a fost penetrată de grupuri infracționale care au preluat controlul asupra instituției și a primăriei.

Cel mai adesea, în funcțiile de conducere sunt plasați oamenii primarilor, iar poliția locală este cunoscută ca fiind cu predilecție mână în mână cu infractorii sau chiar subordonata lor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Poliția locală și așa este sulsa de venit în plus a polițiștilor ieșiți timpuriu la pensie, oricum nu fac nimic, poate mai verifică dacă a parcat cineva fără plată, dar și pentru asta trebuie doi unul citește iar celălalt scrie, e inutilă !!

  2. Această „Poliție-Locală” (care-n multe alte țări, CIVILIZATE, este foarte utilă și, implicit, lăudată!) s-a dovedit a fi… UN (IMENS!) EȘEC în România!!!

    Așadar, UNICA soluție (ca și-n cazul Jandarmeriei ori al Curții-Constituționale, de exemplu!) este… DESFIINȚAREA-IMEDIATĂ (!) și, eventual, înlocuirea cu alte forme instituționale și organizatorice, PE ALTE BAZE, SĂNĂTOASE și FUNCȚIONALE!

  3. Personal, astept referendumul din Sectorul 1, si in locul „militiei” locale, infiintarea unu departament al primariei (in cadrul ADP de sector) care sa se ocupe cu salubrizarea sectorului, macar in acest caz, stiu cat si unde se duc banii mei si pe cine trag la raspundere pentru mizerie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -