joi, martie 28, 2024
AcasăMainUn fruntaș USR îi aplică "plăcuța suedeză" lui Cioloș: "Ai înțeles un...

Un fruntaș USR îi aplică „plăcuța suedeză” lui Cioloș: „Ai înțeles un căcat din politică. Să te uităm cât mai repede. M…e Cioloș!”

-

Șerban Marinescu, manager de proiect în cadrul Secretariatului General al USR și fost consilier parlamentar, îl atacă violent pe fostul său șef de partid, Dacian Cioloș, după demisiile succesive ale acestuia din USR (din funcția de președinte, apoi din poziția de membru).

Plecarea intemepestivă a lui Dacian Cioloș din USR, partid pe care l-a și condus timp de patru luni, a produs multă furie printre foștii săi colegi. Cuvinte precum „trădare”, „țeapă”, „înșelătorie” și „iresponsabilitate politică” sunt folosite des în discuțiile dintre USR-iști, frustrările dau în clocot, chiar dacă există o reținere în a le exprima în mod public.

Și totuși, există răbufniri radicale și la vedere, precum cea a lui Șerban Marinescu (cunoscut în partid ca Shere Marinescu). Mulți ani de zile consilier parlamentar, acesta este și în prezent unul dintre cei mai activi și influenți USR-iști din București. Marinescu este manager de proiect în cadrul Secretariatului General al USR.

La scurt timp după ce Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din USR și înființarea unui nou partid, Șerban Marinescu – arhitect de meserie – a publicat pe Facebook un text violent împotriva fostului său șef de partid.

- Advertisement -

Mesajul lui Șerban Marinescu

„Muie Cioloș.

N-ai cum, frate. Să ne freci timp de doi ani, să ne dăm toți peste cap, să ne certăm între noi, să ne facem planuri, să muncim. Să fii ales președintele partidului prin votul tuturor membrilor și să îți dai demisia. Și apoi să pleci din partid și să zici că îți faci altul.

Asta e, ai înțeles un căcat din politică. Să te uităm cât mai repede.”

- Advertisement -

 

Dacian Cioloș (52 de ani) a fost ales președinte al USR la începutul lunii octombrie 2021, dar a demisionat din fruntea partidului după numai patru luni, în februarie 2022. Pe 31 mai a plecat cu totul din USR, alături alți 4 europarlamentari, făcând ca partidul condus acum interimar de Cătălin Drulă să rămână doar cu 3 reprezentanți în Parlamentul European, din cei 8 pe care-i avea! Cioloș a anunțat că înființează un alt partid: REPER.

Șerban Marinescu (43 de ani), de profesie arhitect, s-a apropiat de politică în 2014, când a făcut parte din echipa de campanie a Monicăi Macovei pentru alegerile prezidențiale. Ulterior a urmat-o pe aceasta în M10, partidul înființat și condus de fostul ministru reformist al Justiției. În 2015-2016, Marinescu a fost membru fondator al Asociației M10 și al partidului M10.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016 l-au găsit în USR, partid mai viguros, spre care s-au îndreptat majoritatea liderilor M10. Șerban Marinescu a candidat pe prima poziție, în județul Teleorman, pentru Camera Deputaților, dar n-a reușit „să spargă plafonul” în județul dominat autoritar de ultra-coruptul „jupân roșu” Liviu Dragnea.

Și totuși, Șerban Marinescu a ajuns în Palatul Parlamentului, dar ca expert în politici publice la Grupul parlamentar al USR de la Camera Deputaților. Conform propriului CV, Marinescu s-a ocupat, ca manager de proiect, de campaniile electorale pentru alegerile europarlamentare (2019), prezidențiale (2019), locale (2020) și parlamentare (2020).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Procurorul plagiator Bogdan Licu se pensionează la 52 de ani, cu o „specială” de 28.000 de lei pe lună. El va deveni judecător CCR, numit de PSD, dar și cu voturile PNL

Securistan: coaliția PSD-PNL a inițiat o lege care dă puteri uriașe SRI. Țara va fi controlată prin intermediul serviciilor secrete, ca pe vremea comunismului

* Firele acțiunii de compromitere a jurnalistei Emilia Șercan duc direct la vârful statului. „Operațiunea a fost pusă la cale la două ore după ce i-am reclamat ministrului Bode scurgerea unei probe din dosarul penal”

* Moment istoric: Germania va redeveni puterea militară numărul 1 a Europei. Parlamentul a aprobat un buget anual de 100 de miliarde de euro, al treilea cel mai mare din lume, după SUA și China

* Membrii UE au ajuns neașteptat la un acord de embargo asupra petrolului rusesc. Acum se renunță la 67%, iar până la sfârșitul anului – la 90%

* „Legiunea Străină” a ajuns în Donbass. Rușii sunt încolțiți: au pierdut deja 20% din teritoriul ocupat al orașului Severodonețk

* Rusia: „Crește riscul unei confruntări directe cu NATO”

* VIDEO. „Am primit atât de multe rachete Harpoon, încât putem scufunda întreaga flotă rusă din Marea Neagră!”

* INTERCEPTĂRI. Militarii ruși, gata să-l ucidă pe generalul Solodciuk, venit să-i oblige să atace. „Puștiul ăsta a scos cuiul grenadei și i-a spus generalului: «Hai, împușcă-mă, hai! O să explodăm împreună aici!»”

* O ucraineancă refugiată în Anglia a văzut cum bunurile ei din Lugansk erau furate de ruși cu tancul!

* Rușii îi torturează cumplit pe prizonierii capturați la Azovstal. Militarii sunt bătuți, electrocutați, strangulați, strânși cu cleștii și li se injectează medicamente experimentale

* Dintre cei doi „soldați răniți” pe care i-a vizitat Putin la spital, cel puțin unul era fals! În trecut, el jucase și rolul de „muncitor” într-o fabrică vizitată de dictator

- Advertisement -

16 COMENTARII

  1. Din pacate, nu acesta este limbajul asteptat de la membrii unui partid care se vrea – si pe care il vrem – civilizat. Eu, personal, am votat pina acum USR, dar acum nu ma mai regasesc nici in USR, nici in REPER.

  2. (cont.)
    Din pacate, se pare ca USR-aripa tinara vrea mai multa agresivitate, in timp ce USR-aripa matura (Ciolos – devenita REPER) vrea mai multa moderatie. Nici unii nu vor normalitate (adica moderatie cind este cazul agresivitate cind este cazul, iar in rest normalitate).

  3. (cont.)
    Principiul calauzitor de comportament in cadrul unei politici de centru-dreapta ar trebui sa fie fermitatea. Nici moderatie (nu este inca vremea ei), nici agresivitate (nu este civilizat, si seamana prea mult cu socialist-democratura).

  4. Nu-mi dau seama ce a „înteles” Julien Csolos din politicã. Eu însã, am înteles cã acest idealist a încercat sã facã în România o altfel de politicã. A dezis toate pronosticurile care-l dãdeau perdant si a devenit – democratic – liderul USR v.3 (dupã Dan si Barna). Apoi, nu s-a cramponat cu orice pret de post : când a constatat cã vechii USR-isti îl lucrezã în dos, a avut eleganta sã se retragã si sã lase locul altuia. Câti sefi de partid au mai fãcut un gest echivalent ? Extrem de putini. Majoritatea s-au agãtat cu ghearele si dintii de putere, pânã când au fost debarcati ; lista e prea lungã pentru a insista aici.
    Altfel, tu cu ce te lauzi în politicã, Serban Marinescu ? Si ce ai înteles tu ?

  5. Cam urat vorbeste in public „fruntasul USR”. Din pacate tupeistii astia ies in evidenta ca paduchele-n frunte. Mie mi-a placut de Ciolos cata vreme a fost prim ministrul Romaniei. Stiu ca a facut destule lucruri bune, stiu ca ar fi putut face mai multe si mai bune, stiu ca nu a putut rezolva intr-un an tot ceea ce au stricat hotii din PSD, PDSR, PSD, UDMR si reprezentantii minoritatilor in 30 si mai ales stiu ca guvernul lui chiar NU A FOST guvernul zero, asa cum cu manie proletara l-a numit puscariasul Dragnea. In fine, parerea mea este ca Ciolos ca premier a fost bun si ca la despartire orice ar fi facut in partid, nu merita aceste cuvinte. Pana si pesedistii au fost mai respectuosi cu Dragnea. Pacat.

  6. Csolos, o marioneta cu ate trase din afara tarii, plantat pentru diversiuni si retras cand nu a putut realiza sarcinile. Macar sa isi fi platit cei 5 tradatori cotizatiile, ca din 12000 euro lunar aveau cu ce.
    Este bine pentru USR ca au plecat, acum vom vedea care este adevarata fata a acestui partid, in care multi si-au pus sperante, naruite ba de Barna, ba de Ciolos, etc, in afara de dusmanii PSD si PNL

  7. Bravo, Șerban Marinescu!
    Acesta e adevărul.

    Cioloș nu face decât să „construiască” la nesfârșit, fără rezultate.
    Și dăi și „construiește”, și dăi…
    Și asta numai dacă e el șef.
    E și specialist în barbologie.

    Un încurcă-lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -