joi, aprilie 18, 2024
AcasăNewsTudorel Toader, cercetat disciplinar pentru abuz și obținere de foloase necuvenite pe...

Tudorel Toader, cercetat disciplinar pentru abuz și obținere de foloase necuvenite pe când era ministru al Justiției

-

Tudorel Toader va fi obiectul unei anchete pentru abuz de funcție, fiind învinuit că a folosit biroul de rector al Universității din Iași pe când era ministru al Justiției, deși se autosuspendase din funcție și, legal, nu avea ce să caute acolo.

Situația este aproape caraghioasă. Comisia de Etică a Universității “Alexandru Ioan Cuza”, instituția de învățământ capturată de odiosul fost ministru, n-a vrut să se autosesizeze. Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) a obligat-o să înceapă însă procedura de anchetare a “șefului”.

ONG-ul Reset Iași a depus întâi plângere la Comisia de Etică a Universității, dar bineînțeles că membrii acesteia, slugarnici față de “Slugărel” (porecla primită de Tudorel Toader pe când executa obedient ordinele lui Dragnea și Tăriceanu de masacrare a Justiției), au ignorat-o.

Așa s-a ajuns la forul superior, CEMU, care ține de Ministerul Educației. Acest for i-a obligat pe membrii Comisiei de Etică a Universității de la Iași să deschidă anchetă.

- Advertisement -

Tudorel Toadere învinuit că a folosit în interes personal, pentru interviuri, biroul de rector al Universității, dar în acea perioadă nu mai avea această calitate.

Conform, Reset Iași, încălcările Codului de Etică al Universității săvârșite de Tudorel Toader ar fi:

– obținerea, pretinderea sau nerefuzarea unor avantaje necuvenite;

- Advertisement -

– folosirea abuzivă a calității de membru al comunității academice;

– folosirea numelui UAIC, a resurselor umane, financiare sau materiale în scopuri politice partizane.

Ditamai fost membru al CCR, rector și membru al Comisiei de la Veneția, „Slugărel” s-a transformat în 2017-2019 într-un preș al infractorilor. Demiterea abuzivă a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA și interdicția primită de aceasta de a se apăra din partea CCR au ajuns să fie condamnate la CEDO, caz unic în Uniunea Europeană.

Cu toate aceste tinichele de coadă, Tudorel Toader a reușit să câștige, după ce n-a mai fost ministru, un nou mandat în fruntea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ale cărei performanțe sunt, sub acest personaj, catastrofale. Universitatea din Iași nu se regăsește nici măcar între primele 1.000 de locuri în clasamentul mondial al instituțiilor de învățământ superior.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* 16 din 58 de locuințe sociale pentru tineri, în Sectorul 1, au fost date unor angajați ai Primăriei! Unii au salarii de 5-6.000 de lei

* Fugarul Sorin Strutinsky, capturat în Italia. Afaceristul din gașca Mazăre – Nicușor Constantinescu e condamnat la 10 ani și 8 luni cu executare, dar are toate șansele să scape

* Editura Curtea Veche o ridiculizeză pe Budeanca: „Nu uitați, fătălăilor și amețitelor – o carte mocangeală pentru persoanele vaccinate!”

VIDEO. Afaceristul care l-a bătut pe Marian „Ceaușescu” e om-cheie în gruparea infracțională a primarului Pendiuc (PSD), dar și asociat cu soțul Ioanei Băsescu în afacerea „Moșia Brătienilor”

* TVR a scăpat de sinistra Doina Gradea, Radioul public a scăpat de politrucul Georgică Severin! Parlamentul a votat doi directori interimari, pentru 6 luni

* Comisia Europeană a revizuit masiv, în sus, previziunile despre creșterea economiei României în 2021 și 2022

* Dan Barna: „Dacă va porni urmărirea penală împotriva mea, voi renunța la toate funcțiile. Dar nu e cazul”. Dosarul a fost trimis de DLAF la DNA

* Bucureștenii vor avea tramvaie românești, pe bani europeni. Nicușor Dan a semnat contractul cu Astra Arad pentru 100 de vehicule. Șmenul făcut de Firea cu turcii a fost anulat

* PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

Vecina Serbia reintroduce serviciul militar obligatoriu, din 2022, atât pentru bărbați, cât și pentru femei

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Pffffff, vorbe, nimic nu-l atinge pe asta, pai daca au avut tupeul sa-l voteze inca odata rector dupa toate mizeriile pe care le-a facut ca ministru al justitiei ce sa mai vorbim de cinstea celor de la Iasi, din Moldova lui Stefan cel Mare!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -