vineri, martie 29, 2024
AcasăOpiniiSufocanta "grijă" a Moscovei

Sufocanta „grijă” a Moscovei

-

Aproape că nu e zi ca vreunul dintre înalții demnitari ai Rusiei să nu sufere de insomnie, din „grijă paternală” față de Republica Moldova.

Deși s-au scurs peste trei decenii de când Kremlinul a recunoscut formal independența fostei colonii de la marginea de Vest a imperiului răului, protectoratul metropolei nu slăbește, ci dimpotrivă: devine tot mai agresiv și dominant.

O sumară și obiectivă cercetare a relațiilor moldo-ruse ar aduce la suprafață șantajul continuu, umilirea neîntreruptă, teroarea psihologică exercitată de Moscova asupra tuturor conducerilor slugarnice de la Chișinău, indiferent că vorbim de Voronin, Lucinschi sau Dodon. De la strivitul cu buldozerele al merelor moldovenești, făcut în transmisiune directă de TV rusești, și până la batjocura la adresa vinurilor noastre medaliate – că ele „sunt bune la vopsitul gardurilor” -, vedem un film al umilințelor în zeci și sute de episoade oribile, discriminatoare, antiumane.

Ca în anii de ocupație, moldovenilor li se cere să se ploconească și să mulțumească „fratelui mai mare”, să aplaude în public umilința și batjocora la care sunt supuși, fără drept de apel.

- Advertisement -

Amenințările se țin lanț – de la criminalii de război din Kremlin la asasinii tip Rogozin, care se laudă pe la TV că în 1992 și-au făcut datoria exterminându-i pe moldovenii „naționaliști”, dând de înțeles că-și pot continua misiunea.

Aproape că nu e zi ca ipocritul de Lavrov, alcoolicul de Medvedev sau caricatura de Zaharova, împreună cu bufonii Peskov și Soloviov, să nu moară de „grija” Republicii Moldova.

În acest cor al nemernicilor, care nu încetează să ne amenințe, astăzi a intrat încă un șovin – Leonid Sluţkii, șeful Comitetului Dumei de Stat a Rusiei. Demnitarul naZist, cu mâinile pătate de sângele copiilor inocenți, face parte dintre susținătorii acerbi ai războiului împotriva Ucrainei și, din postura înaltă, încearcă să extindă teroarea și grozăviile măcelului din Donețk spre R. Moldova.

- Advertisement -

Individul, cu vădite apucături naZist-imperiale, își propune să tulbure găgăuzii, să speculeze greutățile generate de seceta din Sud, să aprindă un nou focar în ofensiva lui Putin de a reface imperiul. Auzi ce zice potaia, care sfâșie copiii ucrainenilor: „Autoritățile moldovenești cu pașapoarte românești trebuie să înțeleagă că poartă responsabilitatea pentru toți locuitorii țării, inclusiv pentru cei care cer relații mai bune cu Rusia. Autoritățile moldovenești, care sunt implicate activ în proiectul occidental «anti-Rusia», nici nu vor să-și audă propriii cetățeni. Este de înțeles faptul că o manifestare deschisă și de solidaritate cu Rusia contrazice puternic ideologia oficială a rusofobiei, care deja a fost impusă Chișinăului din exterior”.

După ce aplaudă frenetic în Dumă lansarea unui nou grup de rachete ucigașe asupra populației pașnice din Nikolaev, Lvov și Harkov, deputatul naZist Leonid Sluțkii amenință Chișinăul că ”Găgăuzia are dreptul la autodeterminare… Întotdeauna am susținut și vom sprijini poporul găgăuz”.

Ar fi multe de spus despre halucinațiile și bolile criminalilor care dețin puterea în Rusia, dar închei cu aceea că ideologia oficială a rusofobiei este opera îndelungată a Moscovei imperiale, a lui Putin și a șovinilor velicoruși, că cei mai puternici promotori ai rusofobiei sunt naZiștii din Kremlin, din Dumă, din instituțiile statului dictatorial și din mass-media rusească. Proiectul „anti-Rusia” vă aparține vouă, șovinilor, care terorizați planeta cu valiza nucleară! Voi l-ați lansat ca să aveți pretext pentru a agresa popoarele libere și a reface imperiul răului și lagărul socialist…

Dacă veți continua să amenințați și să terorizați psihologic R. Moldova, să știți că nu e departe ziua când o să vă treziți că enclava voastră de la Sud o să vă întoarcă spatele, iar voi, atunci, o să țipați ca din gură de șarpe că și „găgăuzii au devenit rusofobi”.

DE ACELAȘI AUTOR:

* Călăii sunt de vină, nu victimele!

* Ambasadorii „lumii ruse”

* Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

Cine ne apără de invazia pașnică?

Moldo-ivanii. Pe două scaune… stricate și rușinoase

Gând sincer pentru un „pravoslavnic”

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

Răspuns unui „frate-putinist” din dreapta Prutului

CITIȚI ȘI:

* Provocare gravă a Chinei în strâmtoarea Taiwan. Comuniștii au lansat rachete balistice în apropierea insulei rebele

* Azerbaidjanul sfidează Rusia și declanșează operațiunea „Răzbunarea” în Nagorno-Karabah. „Demilitarizarea acestor teritorii era absolut inevitabilă”

* Noua spaimă a rușilor: dronele secrete create de SUA pentru armata ucraineană. Avioanele-kamikaze Fantoma Phoenix pot zbura neîntrerupt 6 ore chiar și noaptea, având senzori în infraroșu

* Raport clasificat american: Rusia a pierdut în Ucraina 75.000 de militari, uciși sau răniți, adică peste 1‰ din populația masculină a țării!

* ANALIZĂ. De ce este Rusia neputincioasă în fața loviturilor HIMARS. Ucrainenii au distrus aproape toate depozitele de carburanți și muniție ale armatei ruse în teritoriile ocupate

* „Putin are zeci de tone de valută și tone de lingouri de aur. Banii – 250 de miliarde de dolari – sunt depozitați în țări unde extrădarea este imposibilă”

* VIDEO. Propaganda lui Putin le prezintă rușilor, la TV, avantajul de a le muri copiii în războiul din Ucraina: își pot cumpăra o Lada nouă!

* Parchetul Militar se jură că de data asta chiar îi înfundă pe Iliescu, Voican și generalul Rus (media de vârstă: 87 de ani). „Dosarul Revoluției” a fost retrimis în judecată

* Și sinistrul Nicolicea rămâne fără certificatul de revoluționar! Maximă impostură: nu s-a găsit nicio dovadă că fostul parlamentar PSD ar fi jucat vreun rol în evenimentele din 1989

* Angajații unei agenții „patronate” de Gabriela Firea – trimiși „la specializare” la Mamaia, Brașov și Băile Felix, în hoteluri de 4 stele, pe bani publici

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Cam asa s-a intimplat si cu lipovenii(rusi) veniti in zona deltei acum 300 de ani speriati de ”grija paternala” a Rusiei. Atunci Rusia voia sa-i reformeze, sa-i civilizeze, spre binele lor. Insa stim ce se intimpla cind Rusia vrea sa te ajute cu forta spre binele tau.

    • Si azi le curge mucul pana-n barba de dorul lu’ ma”sa Russia… a se vedea declaratiile deputatilor lipoveni. Ca nemercinicii astia au fost in solda moscovei e de inteles. Ce nu e de inteles e de lipovenii nu-i taxeaza votand idei si nu mizerii vopsite cu crucifix pe chiept si secera si ciocanul in suflet.

      Moldovenii in particular, romanii on general trebuie sa priceapa odata ca relatia intre Rusia si Romani este o relatie patologica aflata in ultima faza. Rusia si rusii in acest moment nu doresc decat exterminarea romanilor. Pana la ultimul.

      Prostii care spera ca va fi la fel de usor ca in 1950 se inseala. Va fi genocid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -