joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuSri Lanka - planul PSD pentru România

Sri Lanka – planul PSD pentru România

-

În orice ţară normală, indiferent cât de cinici ar fi politicienii – şi sunt, chiar şi la case mai mari – rămâne totuşi viu un sâmbure de raţiune, de patriotism nefardat, de adevăr.

Este acea minimă responsabilitate a cărei forţă depăşeşte interese personale sau de grup, care devine numitor comun pentru toţi actorii publici, în situaţii-limită, de criză, când riscul poate fi imens pentru securitatea naţională şi destinul ţării.

Alegerile înainte de termen, numite şi „anticipate”, sunt exemplul care poate fi întâlnit în multe ţări civilizate drept soluţie pentru ieşirea din criză, când politicienii sau partidele renunţă la avantajele de moment (salarii, funcţii, sume forfetare), pentru a servi interesul omului de rând înaintea celui de partid.

- Advertisement -

În Marea Britanie, Spania, Italia – alegeri anticipate fără număr!

Ultimul caz, şi cel mai răsunător dintre toate din ultimele decenii, este cel al Marii Britanii. În decembrie anul trecut, sătui de interminabilul calvar al BREXIT, politicienii de toate culorile au decis să facă alegeri anticipate pentru a tranşa odată pentru totdeauna o criză sfâşietoare. Era al treilea rând de alegeri în ultimii 5 ani!

Ceva mai spre sudul Europei, Spania a fost şi mai generoasă: a organizat PATRU rânduri de alegeri parlamentare anticipate în decurs de patru ani, tot la finele lui 2019.

Câţiva ani mai înainte, în 2011, tot în Spania, Partidul Socialist al premierului Zapatero a acceptat să renunţe mai devreme la putere, cu 6 luni înainte de expirarea mandatului, pentru a permite alegătorilor să instaleze un nou guvern, cu suport parlamentar solid, capabil să ia măsuri dure în vremuri de criză economică.

- Advertisement -

Practic, socialiştii au renunţat la tot: posturi de parlamentari, salarii, indemnizaţii, pentru binele public, conştienţi că vor pierde multe locuri în următorul Parlament – ceea ce s-a întâmplat. Îi putea obliga cineva? NU!

De ce au plecat atunci acasă mai devreme? Din respect pentru popor, dar şi de frică: PSOE ştia că dacă nu acceptă alegeri anticipate, pentru ca ţara să aiba şansa renaşterii din cenuşa crizei, atunci îşi va fi luat adio de la a mai ajunge vreodată la putere.

În România însă, PSD şi aliaţii săi nu acceptă acest sacrificiu. Nu vor să susţină organizarea alegerilor anticipate – singurele în stare să dea dreptul poporului să-şi aleagă o nouă guvernare care să facă ordine într-o ţară tot mai devastată de măsuri iresponsabile luate între 2016 şi 2019.

Ce permite PSD să nu ţină cont de interesul major al societăţii româneşti?

1 – lipsa de cultură politică de tip european dublată de un egoism extrem, dat strict de interesul personal al multora dintre parlamentarii PSD care nu vor mai prinde loc în viitorul Parlament.

2 – procedura mult mai greoaie decât în alte ţări privind organizarea alegerilor anticipate, care le permite acelora ce nu vor să plece mai devreme din funcţie să blocheze orice încercare de reformă şi de ieşire din criză.

3 – lipsa unei presiuni mari din societate, din stradă, de tipul celei din vremea acţiunilor #Rezist, care îi face pe cei de la PSD să nu aibă nicio teamă de nimic.

Toţi aceşti factori dau un amestec exploziv, care îi va lovi pe toţi românii dispuşi să trăiască în ţară şi să nu emigreze.

PSD ştie că un Guvern PNL-USR-PMP nu va lua măsuri nepopulare de tip Boc, în 2020 – an electoral -, pentru că această alianţă neoficială anti-PSD s-ar sinucide politic pe termen scurt. De aceea, urmaşii lui Liviu Dragnea la butoanele partidului fac un joc de limbaj, uzează de propagandă banală şi incorectă (vezi acuzaţiile aduse împrumuturilor făcute de ministrul Câţu), cu un singur motiv: să îngroape şi mai mult economia României.

Cum a pregătit PSD temeinic starea de faliment

De fapt, PSD a pus bombele crizei intenţionat, în 2019 şi 2018, când a adoptat măsuri populiste, imposibil de susţinut, cum ar fi creşterea pensiilor cu 40%!!! Judecata lui Liviu Dragnea, Darius Vâlcov, Dăncilă&co. a fost simplă: „Mărim din pix pensii şi salarii, ne împrumutăm masiv în primele luni, ca să putem plăti, apoi plecăm de la putere şi îi lăsăm pe liberali să plătească factura”.

Este exact ce a făcut Călin Popescu Tăriceanu în 2008, când lumea intrase în criză, România avea un deficit imens şi nu dispunea de bani pentru plata pensiilor şi a salariilor, dar cu puţin timp înainte de alegeri Tăriceanu a mărit pensiile ştiind că nu va trebui să le achite el, ci urmaşul la Palatul Victoria. Iar Guvernul Boc a fost obligat să taie în carne vie pentru a putea plăti costurile şi mai mari ale unui stat aflat în buza prăpastiei.

Singura şansă pentru anticipate: protestele!

Exact acelaşi lucru a făcut PSD în ultimii trei ani. A pornit un asalt anti-justiţie şi pro-corupţie, în paralel a aruncat cu bani pe datorie în populaţie pentru a-i închide gura, conştient fiind că va veni un alt Boc în capul căruia se va sparge beleaua. În această situaţie se găseşte România, asta a creat PSD, din acest motiv nu vrea alegeri anticipate.

Este un plan perfect pentru falimentul de ţară. Mărirea cheltuielilor statului (pensii, salarii) pe datorie este o bombă cu ceas, dar ea devine şi mai devastatoare cu cât instabilitatea politică este mai mare. PSD este conştient de aşa ceva şi face intenţionat acest joc de atac la siguranţa naţională prin refuzul alegerilor anticipate şi sporirea instabilităţii.

Nu există nimic care poate schimba aşa ceva decât protestele masive. Dacă România nu reuşeşte să oblige PSD să accepte votul românilor mai devreme, situaţia se complică foarte mult, potrivit principiului „boală lungă, moarte sigură”. Asta face PSD prin blocarea alegerilor anticipate: lungeşte boala României pentru a-i asigura moartea ca naţie.

Ajutor de la „mă piş pe el de vot”

Este absolut inuman ce fac parlamentarii PSD, singurii de care depinde soarta alegerilor anticipate. Ce se întâmplă acum în România, în raport cu toate ţările occidentale care au organizat anticipate pentru a asigura stabilitate şi reforme, arată că viitorul ţării nu sună deloc bine. Atâta vreme cât există politicieni care fug de votul popular pentru a-şi păstra privilegiile încă 6-8 luni de zile, nu ai prea multe motive de optimism.

Adăugaţi aici valul în creştere al „nemulţumiţilor de serviciu” –  cei care aberează cu formule gen „USL” şi „blat PSD-PNL”, făcând de fapt jocul PSD – şi veţi avea o imagine şi mai clară de ţară pregătită să se predea haosului şi hazardului foarte pe gustul unor Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Ciolacu, Grindeanu&co.

Unii pot întreba: bun şi ce câştigă PSD dacă bagă România intenţionat în faliment? Nu are şi el de pierdut? Iar răspunsul e simplu: PSD e singurul care are de câştigat din prăbuşire. O stare de degradare continuă demobilizează şi împinge la emigrare nu electoratul PSD, ci al forţelor ne-PSD.

Tot mai multă Sri Lanka pentru baroni!

Auto-dezamăgirea unei părţi din acest electorat ne-PSD s-a văzut înainte de alegerile din 2016 când, supăraţi că Iohannis n-a făcut minuni în doar doi ani la Cotroceni, unii au ales să „se pişe pe el de vot” – formula cu care se lăudau pe Facebook că nu au votat pentru că „nu am cu cine”. Au avut cu cine votanţii lui Dragnea şi România a ajuns la un pas de moarte democratică.

De asta PSD se hrăneşte şi va trăi mereu bine din criză! Din acest motiv lungeşte boala, bagă şopârle în electoratul advers menite să creeze dezamăgire şi depresie, neîncredere. Ştie că votanţii de dreapta abia aşteaptă să primească un indiciu de suspiciunea pentru a se demobiliza ca în 2016.

De aceea blochează PSD alegerile anticipate. Sporeşte criza, sparge blocul electoral anti-PSD, crează breşe în publicul de dreapta, impulsionează emigrarea şi abandonul de ţară.

Căci într-o Românie golită de români şi slăbită de #Rezistenţă, cei de la PSD vor găsi mereu soluţii să supravieţuiască, să se „descurce”, să ajungă mai devreme sau mai târziu la banul public – sursa existenţei sale. Sri Lanka este una dintre variantele de fugă ale PSD. Sri Lanka poate fi chiar planul PSD pentru România.

Cum arată România ideală pentru baronii PSD

O ţară cu tot mai puţini români şi tot mai mulţi locuitori aduşi din ţări asiatice, altfel oameni fără nicio vină, este unt pe pâine pentru cei care fals se autodenumesc „social-democraţi”. Oare cum s-ar simţi alde Firea, Tăriceanu, Buzatu, Oprişan, Mazăre sau Dragnea stăpâni peste o Românie cu cât mai mulţi trăitori dispuşi să nu mişte-n front în faţa lor? Ca-n paradis!

Prin urmare, de ce-ar muri PSD de grija românului când are la dispoziţie variante precum „importul” de populaţie supusă, fără pretenţii anti-hoţie, dispusă să trăiască în genunchi, în faţa baronimii de partid, în schimbul unui salariu de mizerie? Nu are greţuri! Din aceste motive, PSD nu are nevoie de anticipate.

Dimpotrivă, are nevoie de criză prelungită, de inflaţie, de mărit salarii şi pensii pe datorie, de exod al românilor spre Occident, de cât mai mulţi muncitori din Asia, de ruptură de UE. Şansa PSD este falimentul de ţară. E singurul partid care are de câştigat din sabotajul României.

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Da, aveti intrutotul dreptate, d-le Ciocazanu, singurul care castiga din saracie, umilinta si faliment de tara este CRIMINALUL PSD, el castiga de 30 de ani exact din asta, insa in ultimii 3 ani le-a ajuns metoda publica de-o stiu si copiii, care faceau misto de greselile dancilei. Se vede cu ochiul liber ca a ajuns cutitul la os, noua sa-i aruncam de-acolo, iar lor, sa nu plece nici macar cu o zi mai curand, si e care pe care. Insa anul asta se transeaza, pentru ca de alegeri n-au cum sa scape. Sunt absolut sigura ca daca n-ajungea draknea la parnaie, asta ar fi incercat acum, cum sa scape de alegeri. Pentru primari, aveau un plan, sa le mareasca mandatul la 5 ani, si-asa mai statea firea inca un an in fruntea Bucurestiului, ajuns o ruina cu psd la butoane.

  2. Domnule Laurentiu Ciocazanu, asa ar trebui, sa protestam din nou, dar razboaiele dintre cei care s-au declarat direct sau indirect lideri ai Pietei Victoria a produs un efect de greata sau unul de demobilizare asupra protestatarilor. „Lasa, ca iese x sau y in locul meu!”

    In ceea ce priveste modalitatea cea mai apropiata sa scapam de mafioti, prima sansa sunt alegerile locale si parlamentare, daca nu se fac anticipate.

    Chiar daca poporul roman este tradat din nou si nu se aplica 2 tururi, asta nu inseamna ca nu putem scapa de GIO PSD! Sa iesim naiba toti la vot, din prima, si atunci nu mai e nevoie si de-al doilea tur!

    Cu protestele sunt slabe sanse, numai cand ma gandesc ca ma duc in Victoriei si dau tot de scandalagiii aia de acolo care au monopolizat Piata si care cer statui poporului roman, chiar si pe mine ma demoralizeaza! Mi-as dori din tot sufletul sa ma aflu cu o multime covarsitoare de sute de mii de oameni care sa protesteze strict pentru tara si impotriva mafiotilor, nu cu „civicii” care au debusolat, spart, infiltrat, denaturat fata adevarata a protestelor!

    In acest moment de apatie generala si lipsa totala de constiinta civica, singura sansa reala este iesirea la vot in numar imens! Doar asa scapam de GIO PSD!

    • Se impune o resetare totala a Pietei Victoria! Sa dispara toti „liderii” aia de acolo, dar absolut toti, sa nu mai fie picior de ei, si sa se ia de la inceput protestele! Sa existe acolo doar o masa unitara de romani care sa strige intr-un glas „Jos mafiotii!”

  3. Protest cu un singur cuvant pe lozinci : ANTICIPATE !!!! Asta ar arata ca se vrea scoaterea PSD din istorie! Poate ca e o urgenta nationala sa protestam si noi dormim in ghete! ANTICIPATE !!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -