joi, martie 28, 2024
AcasăNewsȘoșoacă, pedepsită pentru mahalagismele din Senat: timp de 3 luni are interdicție...

Șoșoacă, pedepsită pentru mahalagismele din Senat: timp de 3 luni are interdicție de a vorbi sau acționa în numele Parlamentului. “E caz unic în istorie!”

-

Senatoarea conspiraționistă Diana Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, a fost sancționată cu pedeapsa maximă pentru scandalurile provocate și pentru vocabularul folosit în incinta Legislativului. Într-un caz fără precedent în istoria Parlamentului – după cum a spus șefa Senatului, Anca Dragu –, Dianei Șoșoacă i s-a interzis, timp de 3 luni, să mai reprezinte oficial Parlamentul.

Tocmai pentru că un asemenea comportament nu s-a mai văzut până acum în istoria parlamentarismului românesc, nici sancțiunile nu sunt adecvate. După nenumărate insulte, țipete, urlete, minciuni, teorii ale conspirației – o conduită care frizează patologicul –, tot ceea ce a putut face Senatul, în baza regulamentului de funcționare, a fost să-i dea Dianei Șoșoacă un avertisment scris – cea mai dură pedeapsă.

Decăzută din dreptul de a mai reprezenta oficial Parlamentul României atât pe plan intern, cât și extern

Avertismentul scris include, conform regulamentului, și imposibilitatea de a mai vorbi sau acționa în numele Parlamentului și nici de a mai reprezenta această instituție în eventuale contacte externe sau interne timp de 3 luni.

Mecanismul sancționării a fost, de asemenea, destul de complicat. Conducerea Senatului a sesizat Comisia Juridică. La rândul său, Comisia Juridică a dezbătut cazul, a constatat încălcarea regulamentelor, a demnității și conduitei necesare, precum și ducerea în derizoriu a funcției, returnând către Biroul Permanent concluziile. În final, Biroul Permanent a decis sancționarea Dianei Șoșoacă.

- Advertisement -

Anca Dragu, președinta Senatului, spune că regretă această premieră, dar parlamentarii au fost aleși de oameni să facă treabă și nu să se insulte sau să fie agresivi: “Acest avertisment scris atrage după sine imposibilitatea doamnei senatoare de a reprezenta Senatul României în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni. Din păcate, este o situaţie nouă cu care ne confruntăm. Este prima şi, sper, ultima situaţie de acest gen în acest mandat, în această legislatură şi de la început am făcut apel la calm, la raţiune, pentru că suntem aici să dezbatem idei pentru cetăţeni. Nu suntem aici să ne insultăm, nu suntem aici să dăm acest ton agresiv al discursului public“.

Comportament injurios, calomniator, încălcarea solemnității ședințelor, discurs extremist, xenofob și homofob

Senatorii din Comisia Juridică au constatat că Șoșoacă a încălcat legile, a făcut abuz de funcția sa, recurgând la un discurs extremist, homofob și xenofob, fiind imposibilă închegarea unui dialog civilizat cu personajul în cauză.

Dianei Șoșoacă i se impută, spune Iulia Scântei, șefa Comisiei Juridice, “nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt“.

- Advertisement -

Analizând comportamentul senatoarei în ultimele 4 luni, Comisia Juridică a concluzionat că aceasta nu a învățat și nici nu dorește să învețe să se poarte conform cu demnitatea în care a ajuns: “Din cuprinsul stenogramelor ședințelor de plen atașate prezentului raport rezultă că doamna senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu și-a însușit și nu dorește să respecte în exercitarea prerogativelor de senator, conduita parlamentară corespunzătoare demnității sale“.

Deși a exclus-o din rândurile sale, AUR are în continuare nu doar același discurs, dar și același stil de a „lucra” cu cel al Dianei Șoșoacă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* FOTO. Zâmbetul luminos al doctoriței de 38 de ani care a murit de epuizare la Camera de Gardă

* „Patronul” AUR se alătură forțelor pro-ruse pentru a lovi în Maia Sandu. „Nici ea nu e fecioară! A alungat basarabenii din țară”, minte Lulea

* Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

* PSD-istul Coarnă a pierdut procesul cu „polițistul #Rezist”! Minciunile împroșcate îl costă 5.000 de euro + 4.120 de lei

* Au cocoșat-o! Șoșoacă se plânge că a luat amenzi de peste 10.000 de euro după scandalurile făcute prin piețe

* VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

* Deputatul cenzurat de Antena 3: „Mi s-a închis telefonul pentru că am îndrăznit să spun un adevăr”

VIDEO. Scene înfiorătoare cu anarhistele rusofile. Cerva: „Câta picior i-am tras în cur! I-a sărit curu’ în aer!”. Lovin: „I-am vărsat cafeaua în cap! L-am călcat pe mână!”

* Ambasadorul Rusiei, amenințător: Nu vă implicați „într-o aventură militară concepută de «capetele fierbinți» din sediul NATO”!

* Moment istoric: după 106 ani, America recunoaște genocidul armean! În 1915, turcii otomani au masacrat 1,5 milioane de armeni

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Doamne-ajuta!!!! Muierea e rusinea tarii, pai asa se comporta un senator?!? Miroase a SPUTNIK de la o posta!
    Pacat ca indivizii aia din saormerie nu au fost si ei penalizati cum meritau!!!! Se aude ciolacule?!?! Aia doi au primit in schimb un nou mandat, chit ca nici ei nu stiu ce cauta in parlament, si nici seful lor!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -