marți, aprilie 16, 2024
AcasăNewsȘoșoacă a ajuns la tunelurile energetice: „De aici, de pe aceste plaiuri,...

Șoșoacă a ajuns la tunelurile energetice: „De aici, de pe aceste plaiuri, a început viața pe Pământ! Suntem singurul imperiu neînvins, imperiul belasgo-traco-geto-dac!“

-

Delirul senatoarei Diana Șoșoacă a intrat într-o nouă fază, în care amenințările la adresa „antiromânilor“ și a străinilor se aglutinează cu fantezii dacopate și acuzații nedovedite, într-un amestec straniu de national-ceaușism târziu și conspiraționism patologic.

Într-un live făcut miercuri, conspiraționista s-a lăudat că datorită ei mai pot să scrie oamenii pe Facebook, că a făcut față eroic „celei mai abominabile dictaturi din ultimii 31 de ani“ și că a devenit celebră în toată lumea.

În paralel, a amenințat că „vor primi ceea ce merită“ acei români care „înjură România“ (aici referindu-se în primul rând la ea) și a transmis Guvernului că „va avea o revoluție“ dacă vrea să vaccineze copiii între 12 și 18 ani.

Tot discursul a fost asezonat cu niște prostii colosale, minciuni și teorii dacopate fără nicio bază reală. Șoșoacă a afirmat că viața ar fi început pe Pământ în România, iar poporul roman se trage din „cel mai mare și mai mândru și neînvins imperiu al tuturor timpurilor, belasgo-traco-geto-dac“.

- Advertisement -

Discursul unui senator al României: străinii sunt răi, ne vor sclavi, dar vine Șoșoacă și ne salvează. Guvernul ne minte, nu s-au vaccinat decât 1,5 milioane de români și n-au murit de Covid decât 277 de persoane

N-a lipsit nici apelul la mesajele propagandei naționalist-ceaușiste: străinii sunt răi, vor să ne facă sclavi, dar noi suntem români, în veci aici stăpâni etc.

După un an în care n-a contenit să-i insulte pe toți cei care se luptă ca să limiteze efectele pandemiei, Șoșoacă i-a amenințat acum cu pușcăria pe cei care o apostrofează pe Facebook, pentru că „e ultraj“ să jignești un senator și avocat.

Delirul s-a extins și la pandemie, conspiraționista afirmând că, de fapt, n-ar fi 4,5 milioane de români vaccinați, ci doar 1,5 milioane, iar numărul morților n-ar fi de 26.500, ci de 277. „Date oficiale!“, a plescăit din buze senatoarea, satisfăcută, fără să explice însă ce fel de conspirație mai e aceea în care chiar cei acuzați de complot furnizează cifrele „reale“.

- Advertisement -

Cum lasă autoritățile să se răspândească discursul incitator la ură, extremism și violență. Aberațiile și amenințările Dianei Șoșoacă au făcut 122.000 de vizualizări în 24 de ore

În numai 24 de ore, acest delir bolborosit, fără cap și fără coadă, cu mesaje de o toxicitate extremă, a scormonit toată drojdia pe Facebook, strângând 11.000 de aprecieri, 5.200 de comentarii și nu mai puțin de 122.000 de vizualizări.

Impactul acestor teorii conspiraționiste și fabulații, puse în slujba mesajelor extremiste care îndeamnă la violență și intoleranță, continuă astfel să crească. Iar impostorii și oportuniștii dispuși să speculeze cele mai negre sentimente de ură din pieptul omenirii rămân în continuare sub radarul autorităților, deversându-și toxinele în societate.

Câteva fragmente din discursul delirant al senatoarei Diana Șoșoacă

„Datorită și muncii mele și luptei mele tu mai poți să scrii pe Facebook!“

„Am văzut, nu știu dacă ați văzut, se vorbește despre «la șoșoaca» în Italia. Mi-au spus românii de acolo. Nu suntem singuri, v-am spus că nu suntem singuri, că avem notorietate internațională! România este felicitată pentru a fi cea mai liberă țară din Uniunea Europeană datorită luptei românilor, în stradă, și luptei cel puțin a unui parlamentar, în persoana mea, în Parlamentul României. Suntem dați exemplu în toată lumea! Așa că, vă rog, căpătați curaj, mergeți înainte, nu-i lăsați pe acești nemernici să ne ia libertatea.“

„Voi reveni cu așa-zisa vaccinare a copiilor între 12 și 18 ani care, vezi-Doamne, va începe pe 2 august. Și cred că dacă ăștia vor o revoluție, o vor avea! Totul până la copii!“

„Este imperios necesară o lege a antiromânismului. Avem prea mulți trădători la conducerea instituțiilor României, prea mulți așa-ziși români neromâni care jignesc românii și România. Noi nu suntem nici paria Europei, nici spălători de funduri prin Europa, nici sclavii Europei, da? Noi suntem români, în veci aici stăpâni, suntem cel mai mândru neam, pentru că de aici, de pe plaiurile noastre mioritice, de aici a început viața pe Pământ! Aici au fost cei mai bravi și mai curajoși și mai deștepți oameni! Aici a fost format cel mai mare și mai mândru și neînvins imperiu al tuturor timpurilor, belasgo-traco-geto-dac. Suntem nația, singura, care a impus tribut Romei, Imperiului Roman, și care a și primit acel tribut. Fiți mândri că sunteți români, luptați pentru libertatea noastră și a României, apărați copiii!“

„Legile antiromânismului au fost respinse în Senat și ascunse în sertare, în timp ce legea antisemitismului și legea antițigănismului au fost votate la două mâini.“

„Trebuie să ne apărăm pe noi și chiar de noi înșine, de unii conaționali care jignesc la nesfârșit românii și România, de străinii care-și bat joc de România și ne insultă, ne acuză de faptul că am fi nația care creează cele mai mari probleme infracționale la nivelul Europei. Este o minciună!

Cumva trebuie să-i facem pe parlamentari să voteze legea antiromânismului așa cum au votat legea antisemitismului și legea antițigănismului. (…) Cine va face rău României și românilor va primi pedeapsa pe care o merită. Asta v-o promit eu!“

„Cei care înjură ar trebui să știe un lucru: a jigni un senator și un avocat este ultraj, este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.“

„S-a văzut că toată lupta mea și a echipei mele, echipa dreptății, nu a fost în zadar. Avem recunoaștere internațională. Suntem admirați că am ținut piept celei mai abominabile dictaturi din ultimii 31 de ani, iar libertățile noastre uitați-vă cum au deranjat-o pe doamna comisar pe sănătate din Parlamentul European, care a spus că solicită României, care e pe ultimul loc la vaccinare, să vaccineze cât mai mulți, indiferent de opiniile anumitor politicieni. Oare la cine se referă? Mă bucur, doamnă comisar pe sănătate, că te-am deranjat, ți-am deranjat afacerile, uitați-vă și citiți despre ea în câte afaceri și para-ndărături este implicată. Au dat ziariștii, am citit și eu! Și vă spun un lucru: nu sunt vaccinați în România 4 milioane și jumătate de români! Nici nu cred că sunt un milion jumate. Cifrele sunt falsificate! Și va ieși adevărul la iveală! Ca toate adevărurile pe care vi le-am spus. Cum a fost și cu numărul morților de Covid. Din 26.500 declarați, de fapt sunt numai 277! Date oficiale! Uitați-vă ce am scris anul trecut și o să vedeți că tot ceea ce v-am spus eu a fost adevărat.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ordin de restricție: Vanghelie „i-a dat pumni în zona capului concubinei Oana Mizil”. Versiunea lui: „A făcut o spaimă și i s-au încleștat degetele de la mână și a început să se sperie”

* VIDEO. Aghiotantul adus de Dragnea să-i îmbrâncească pe ziariști s-a ales cu capul spart. Un cameraman l-a lovit fără intenție

* Fostul șofer al lui Liviu Dragnea conduce Federația Română de Atletism!

* VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

* Și Șoșocul delirează: „Jandarmeria voia să-i pună somnifere în apă, să cadă de acolo”! Dar „Stegarul dac”, vigilent, „a băut apa condensată de la aparatele de aer condiționat”! Până când i-a dat Zară o sticlă…

* Și-a bătut joc de vaccinare și a murit de Covid la 34 de ani! „Am 99 de probleme, dar un vaccin nu este printre ele”. Ghinion: a mai apărut o problemă. Ultima

* Șeful contrabandei cu țigări din vestul țării a fost prins după trei zile de căutări. Cosmin Mladin se ascundea în județul Arad, după ce statul român îl pierduse prostește

* Cele 4 pensii speciale ale lui Valer Dorneanu: 9.180 de euro pe lună, dintr-un venit total de 17.200 de euro

* Cozmin Gușă a fost eliminat din patronatul Realitatea Plus! Avea 49,5%, acum are 0,125%! Noua „jupână” e Alexandra Păcuraru, cu 99,75%

Două fete de 22 de ani aduc României primul „aur” la Olimpiada de la Tokyo: canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș! Plus: argint la 4 rame fără cârmaci (masculin). România urcă pe locul 16 în clasamentul pe medalii

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. SĂRACAAAAAAA…, vorba lui „W.C.” Tudor (Dumnezeu să-i ierte păcatele, căăă… ARE CE!!!): „MEDICAMENTEEE…, MEDICAMENTEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!”, daaaaaaaaaaaa?!!!

    • Această bravă FEMEIE-DACĂ tre’ să ajungă (URGEEEEEENT!!!!!!!!!) alături deee… „STEGARUL-DAC”, ca să poată să schimbe amândoi, înainte deee… injecția-de-seară, impresii-și-amintiri dinnn… antichitate!!!!!!!!!!!!!!!!

      • Ne și închipuim conversațiile în limba… GETO-DACĂ (!), din incinta BALAMUCULUI…, așaaa…, laaa… DUȘURI-(FOARTE-)RECI de exemplu, întreee… Șoșoacă, „Stegaru’-Dac”, Ninel Peia și alții ca ei!

        Ar ține-o, sărăcuții…, de dimineața până noaptea (poateee… și-n somn, cine știeee…) cu repetarea-obsesivă a doar câteva cuvinte mari-și-late (caaa… budiștii-tibetani sau fundamentaliștii-coraniști-musulmani!): „BRÂNZĂ”, „BARZĂ”, „VIEZURE”, „MÂNZ”…!!!!!!!!!!!!!

  2. Este un adevăr ce spune dna Șoșoacă. Numai că dacii lui Burebista au fondat Scoția și Constituția Statelor Unite 1776.
    În romanul lui Hadrian cel Mare scriu adevărul că serviciile secrete italieni sunt numai dacii luați prizonieri de Traian.

  3. „De aici, de pe aceste plaiuri, a început viața pe Pământ!“ și are dreptate această bravă avocată, chiar daca lumea râde de ea și zice că e schizofrenică. Viața pe pământ aici a început, mai exact pe Șoseaua Berceni la numărul 10, cu program non stop, în curtea unui profesor, Profesor Doctor Alexandru Obregia. In curtea aceasta, după ce primești de bun venit un Diazepam și un loc într-un salon, începi să înțelegi că de acum încolo începe viața. Colegii de salon sunt haioși și plini de voie bună, iar personalul belasgo-traco-geto-dac abia așteaptă să îți asculte povestea vieții anterioare. Iar atunci când tristețea și mânia te cuprind, același personal aleargă să-ți ofere tradiționala cămașă belasgo-traco-geto-dacică cu mâneci foarte lungi și care se poartă încrucișate pe burtă și legate strâns la spate.
    Așa că nu mai râdeți ca proștii!

  4. Individa e nebună de legat. E dusă cu pluta și încă bine de tot. În loc să fie internată într-o clinică de psihiatrie, ea e senatoare în Parlamentul României, pe bani buni, plătită de proștii de români. Absenteismul la urnele de vot a adus-o pe Șoșoacă în Parlament, iar acum nebuna asta debitează tot ce adună prin mintea ei bolnavă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -