vineri, martie 29, 2024
AcasăJustițieȘocant: ministrul Justiției a anunțat deja sentința așteptată pe 7 februarie într-un...

Șocant: ministrul Justiției a anunțat deja sentința așteptată pe 7 februarie într-un proces! „Asta a fost convingerea mea din discuţii din afara cadrului statal, de aceea am precizat că e vorba de surse neoficiale“

-

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, este de două zile protagonistul unui șir de declarații năucitoare, pe parcursul cărora mai întâi a anunțat sentința într-un proces în care instanța ar urma să se pronunțe oficial abia pe 7 februarie, apoi a explicat că a aflat informația din „surse neoficiale, medii juridice“!

Noul scandal e atât de mare încât tinde să-l acopere pe cel iscat în jurul altui ministru liberal, plagiatorul Lucian Bode, de la Interne.

Tărăboiul a început după ce Cătălin Predoiu (54 de ani) – omul pus de Klaus Iohannis la Justiție în locul lui Stelian Ion când președintele a dat afară USR de la guvernare – a menționat că soțul Giorgianei Hossu, fosta șefă a DIICOT, a fost achitat în procesul de corupție care-l viza. Predoiu a menționat că știe acest lucru „din surse neoficiale”. Numai că sentința oficială e așteptată abia peste aproape 3 săptămâni, pe 7 februarie!

După declanșarea scandalului, Cătălin Predoiu a făcut noi declarații bulversante, recunoscând că poartă discuții „neoficiale” despre anumite dosare, cu persoane „din afara cadrului statal“. Întâmplător, discuțiile vizează tot oameni din sistem, cei utili regimului Iohannis-PSD.

- Advertisement -

Invitat la emisiune „Insider Politic”, de la Prima TV, ministrul Justiției și-a motivat declarațiile inițiale spunând că „a fost o eroare de judecată bazată pe o festă de memorie”. De fapt, a menționat el, a ajuns la concluzia că soțul fostei procuroare șefe a DIICOT va fi achitat „din discuții din afara cadrului statal, din afara cadrului oficial”!

Conform News.ro, care a preluat declarațiile lui Predoiu de la emisiunea „Insider Politic”, acesta a spus: „Departe de mine gândul de a fi dorit să influenţez pe cineva. De altfel, nici nu ai cum să vrei să influenţezi ceva ce eşti convins că s-a petrecut în trecut. În primul rând, am văzut speculaţiile care s-au făcut, pe care aş vrea categoric să le resping. Nu a fost vorba de altceva decât de o festă de memorie pe care am avut-o. A fost convingerea mea că acel dosar s-a soluţionat. Eu nu m-am referit la viitor, cu intenţia de a influenţa în vreun fel instanţa, ci m-am referit la o informaţie care ţinea de trecut. Asta a fost convingerea mea din discuţii din afara cadrului statal, din afara cadrului oficial, de aceea am şi precizat că e vorba de surse neoficiale, medii juridice care n-au legătură cu oficialităţi ale statului. Efectiv a fost o eroare de judecată bazată pe o festă de memorie”.

„E cunoscut în sistemul judiciar: nu am avut niciodată discuţii neprincipiale pe vreun dosar sau altul, nici cu judecători, nici cu procurori, nici cu grefieri”

Întrebat ce înseamnă „medii juridice”, Predoiu a răspuns: „Lumea juridică, mediul privat, n-are nicio legătură cu statul. Nu vreau să mă derobez de această eroare, de aceea mi-am cerut şi scuze, dar departe de mine gândul de a fi dorit să influenţez pe cineva. Dealtfel, nici nu ai cum să vrei să influenţezi ceva ce eşti convins că s-a petrecut în trecut. Pe de altă parte, fac apel şi la notorietatea împrejurării. E cunoscut în sistemul judiciar: nu am avut niciodată discuţii neprincipiale pe vreun dosar sau altul, nici cu judecători, nici cu procurori, nici cu grefieri. Nu există judecător, procuror, grefier care să poată să pretindă că am avut discuţii măcar în legătură cu dosare concrete sau, cu atât mai mult, să cer ceva într-un dosar sau altul”.

- Advertisement -

Klaus Iohannis i-a ordonat anul trecut premierului Cîțu să-l demită pe ministrul Justiției, Stelian Ion (USR), atunci când acesta din urmă a nesocotit „sugestiile” insistente ale președintelui și a declanșat procedura de numire prin concurs a șefilor de parchete. Stelian Ion a fost demis și procesul de desemnare a procurorilor-șefi a fost suspendat imediat. La momentul respectiv s-a spus că Iohannis a fost furios să vadă că e pe cale să scape de sub control Justiția și procurorii.

După forjarea coaliției PSD-PNL, la Justiție a fost pus pionul lui Iohannis, Cătălin Predoiu, care a girat niște legi ale justiției vehement criticate atât pe plan intern, cât și extern, deoarece nu repară dezastrul legislativ făcut de regimul Dragnea în perioada 2017-2019.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Manipulare și propagandă rusească la RTV și Antena 3 „CNN”. Agenții Rusiei, prezentați de Ciutacu și Gâdea drept „preoți români” persecutați de Ucraina

* Bișnița cu bilete TVR la Mondialul din Qatar avea dimensiuni industriale: 712 bilete, în valoare de 200.000 de euro! Bișnițarul-șef Oprean mințise că a luat „doar” 64. Conducerea TVR i-a făcut plângere penală

* Rețeta toxică „PSD la infrastructură”: o șosea începută în 2011 a fost inaugurată de Cuc deși nu era gata, apoi Guvernul Dăncilă a reziliat contractul. Când firma a fost repusă în drepturi, intrase deja în insolvență

* Măciuca liberală: Silviu Mănăstire, „scula lui Bode”. De la „dosar de politician” la amenințări de tip interlop: „să am timp să mă ocup de niște băieți, ca pe vremuri”, „fără milă și fără regrete”

* Conspiraționistul rusofil Ion Cristoiu e considerat de Ciolacu un candidat pe care PSD l-ar susține cu mândrie la președinția României!

* VIDEO. Sforăitul gros al ministrului Petre Daea, în direct, la Antena 3. Râsete și ghionturi în studio. PSD-istul zice că o fi sforăit altul!

* Un nou kompromat împotriva Emiliei Șercan. Pe Facebook se plătesc reclame care o calomniază pe jurnalistă, promovând un site-fantomă, cu “anchete” nesemnate

Propaganda pro-Putin și cea pro-AUR l-au lăsat pe Robert Turcescu fără emisiune la B1 TV

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -