vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsȘoc în Rusia: Putin s-ar putea retrage la începutul anului viitor! Dictatorul...

Șoc în Rusia: Putin s-ar putea retrage la începutul anului viitor! Dictatorul ar da semne de Parkinson | UPDATE Kremlinul dezminte

-

Proaspăt încoronat președinte pe viață al Rusiei, în urma unui referendum dubios, Vladimir Putin e așteptat să anunțe, la începutul anului viitor, că se retrage de la putere, relevă surse politice de la Moscova citate de presa britanică!

Motivul pentru care s-ar putea ajunge aici ar fi starea de sănătate a țarului KGB-ist, care ar avea simptome de Parkinson, spune analistul politic Valeri Solovei. Putin, fost ofițer KGB, a venit la putere pe 31 decembrie 1999, când fostul președinte al Rusiei, Boris Elțân, bolnav și alcoolic, a surprins pe toată lumea retrăgându-se din funcție și numindu-l pe Putin ca succesor al său. La momentul respectiv s-a speculat asupra faptului că Elțân a încheiat un pact cu serviciile secrete rusești, acceptând să se retragă și să le predea puterea în stat la schimb cu garanția că nu va plăti pentru afacerile de corupție în care era implicat.

Începând din 2000, Putin a condus cu mână de fier Rusia, în numele serviciilor secrete. A fost președinte două mandate, între 2000-2008. Apoi, pentru că nu-i permitea Constituția Rusiei mai mult de două mandate consecutiv, s-a autodesemnat premier, promovându-l în loc, ca președinte, pe omul său de paie, Dmitri Medvedev. După un mandat ca premier (2008-2012), a revenit ca președinte pentru alte două legislaturi, modificând Constituția astfel încât mandatul de șef al statului să dureze 6 ani, în loc de 4. El și-a asigurat astfel puterea până în 2024.

N-a fost însă deajuns și, începând din 2019, Putin s-a gândit să-și securizeze scaunul pe viață. A inițiat un simulacru de referendum pentru modificarea Constituției, în urma căruia a obținut dreptul la încă două mandate a câte 6 ani. El ar fi urmat să troneze ca țar al Rusiei până în 2036, când ar avea 83 de ani.

- Advertisement -

Numai că, în mod surprinzător, acum răzbat vești despre presiuni pe care familia sa le face asupra lui Putin. Apropiații sunt îngrijorați de problemele de sănătate ale dictatorului și îi cer să lase pe altcineva în loc.

Unele semne privind intențiile țarului au apărut, pentru că Putin a propus un proiect de lege care să-i garanteze postul de senator pe viață, imunitate juridică și privilegii speciale.

Observatorii au remarcat că, în înregistrări, Putin face des grimase de durere, își schimbă des poziția în scaun și degetele îi tremură când apucă paharul cu apă. Valeri Solovei a explicat: “Exista o familie care are o influenta importanta asupra lui. El vrea sa faca publice planurile sale de predare a puterii in ianuarie“.

- Advertisement -

Regimul lui Putin a avut părți bune și rele pentru Rusia. Sub conducerea sa, statul a recăpătat controlul asupra situației interne într-un moment în care părea că Rusia se îndreaptă spre disoluție. I-a învins pe separatiștii ceceni care-și proclamaseră independența în 1995.

În același timp, el a căutat să readucă Rusia în postura de superputere mondială. A repornit cursa înarmării nucleare cu SUA, a invadat Georgia și Ucraina și a pornit un nemilos război subversiv cu Occidentul, UE, NATO și SUA. Rusia a lansat nenumărate atacuri cibernetice asupra țărilor occidentale și alimentează, prin vaste rețele de troli și de agenți de influență, teorii ale conspirației care vizează destrămarea Uniunii Europene, ruperea NATO, ostilizarea populației împotriva tehnologiilor noi la care regimul Putin nu mai are acces. Șantajul furnizării de gaze și petrol ține sub presiune UE, în timp ce Rusia a trimis trupe în Siria și Libia, pentru a susține diverse tabere din aceste țări.

Rusia lui Putin este un stat agresiv și militarist, condus autocratic de o mână de oligarhi conectați la servicile secrete, care falsifică date și ascunde informații inclusiv despre dezastre ecologice și accidente nucleare și unde circulă sugestiva butadă conform căreia opozanții dictatorului “se sinucid cu armă cu lunetă, de la 200 de metri”.


UPDATE Kremlinul dezminte afirmațiile că Putin s-ar putea retrage la anul. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, a calificat drept invenții dezvăluirile publicației britanice The Sun și afirmațiile profesorului rus Solovei: „Este complet absurd! Totul e bine în ceea ce îl priveşte pe preşedinte”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Încă un deputat PSD condamnat pentru corupție! 6 ani de închisoare pentru o șpagă de 400.000 de euro, trafic de influență și spălare de bani

 

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -