vineri, martie 29, 2024
AcasăMainSe confirmă cacealmaua lui Iohannis: PNL nu susține Guvernul Cioloș! USR e...

Se confirmă cacealmaua lui Iohannis: PNL nu susține Guvernul Cioloș! USR e trimis să caute voturi la PSD și AUR

-

Biroul Executiv al Partidul Național Liberal a decis vineri la prânz, în unanimitate, să nu susțină un Guvern Cioloș. Imediat, Dacian Cioloș a anulat cea de-a doua întâlnire cu Florin Cîțu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian, care era programată pentru vineri după-masă.

Prin decizia de vineri, conducerea PNL îl trimite pe Dacian Cioloș „să-și facă majoritate cu PSD și AUR”.

Biroul Executiv al PNL a mai stabilit că dacă Guvernul Cioloș – probabil, minoritar, format doar de USR – nu trece săptămâna viitoare de votul Parlamentului, liberalii vor începe negocierile pentru formarea unei majorități în jurul PNL. Negocierile vor fi lansate înaintea celei de-a doua runde de consultări cu președintele Dacian Cioloș, la Palatul Cotroceni.

După ședința conducerii PNL, președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat: „USR este parte a unei majorități parlamentare alături de PSD și AUR. Votul pentru moțiune a fost unul politic și a însemnat ruperea coaliției cu PNL. Răspunderea politică revine USR. În mod simetric, responsabilitatea pentru instalarea unui nou guvern revine coaliției USR – PSD – AUR. Dacian Cioloș are datoria să găsească sprijinul la partenerii de coaliție PSD și AUR. Premierul desemnat Dacian Cioloș să facă negocieri cu cele două partide pentru a găsi numărul de voturi necesar. Dacă nu va reuși, PNL va demara negocieri cu toți liderii partidelor politice responsabile, mai puțin AUR, pentru a găsi soluții pentru români”.

- Advertisement -

La scurt timp după anunțarea deciziei PNL, premierul desemnat Dacian Cioloș a anunțat că anulează întâlnirea cu liderii PNL (Florin Cîțu), Kelemen Hunor (UDMR) și cu cel al Grupului minorităților din Camera Deputaților (Varujan Pambuccian). Întâlnirea, a doua după cea de miercuri, urma să aibă loc vineri după-amiază.

Jocul PNL arată clar că mandatul acordat de președintelui Klaus Iohannis lui Dacian Cioloș, pentru formarea unui guvern, a fost de la început o cacealma. Dacă ar fi dorit un asemenea guvern, Iohannis ar fi putut influența o decizie a PNL în acest sens, dar n-a făcut-o.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* EDITORIAL. Cacealmaua lui Iohannis

* STENOGRAME PNL. Cîțu: „Să ne victimizăm și noi!” / Bușoi: „Să-i trimitem la origini!” / Rareș Bogdan: „Cioloș lucrează doar pe manipulare” / Nica: „Iohannis a vrut să-l erodeze pe Cioloș pentru 2024”

* Rareș Bogdan îl trimite pe Cioloș să ia voturi de la „doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din faţa Palatului Cotroceni”

* Mircea Hava, europarlamentar PNL: „Nu vom avea nici Guvern Cioloș, nici Guvern Cîțu” / „Domnii din Guvernul Cîțu au îngropat PNL”

* SURSE: Orban pleacă din PNL și înființează Forța Liberală. Va fi urmat de 30-40 de parlamentari

Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

* Curea și Ciuvică au adus Antenei 3 o amendă de 5.000 de lei, pentru injurii la adresa lui Mălin Bot

* Frica de Covid devine mai mare decât frica de vaccin. Două recorduri într-o zi: 67.853 de persoane vaccinate, 34.944 cu prima doză

* VIDEO. Covid-19 decimează o familie de artiști: la 10 zile după „rapsodul Banatului”, a murit și fiica sa! Cei doi erau nevaccinați

* Olăroiu și-a recuperat în Dubai ceasul de 180.000 de dolari furat la Milano. Dar din țeapa dată de chinezi – 10 milioane de dolari – n-a recuperat nimic!

- Advertisement -

7 COMENTARII

  1. Nici nu putea fi altfel nu mai este nimic pentru cetateni ci pentru partidul confiscat. Iohannis a pus bine planul sa il dea joc pe Orban ca sa poata face USL. Derbedeul sau penal isi duce planul distructiv pana la capat. Doar cu PSD mai pot guverna sub atenta supreveghere a Marelui Grivco. Ciolos ar fi chiar pacalici ca dupa ce ii pica guvernul saptamana viitoare sa mai discute cu un eventual PNL-Citu. Despre PSD vor avea tot interesul sa investeasca guvernul Citu pentru ca sa castige alegerile cu scor cat mai mare. Iohannis a distrus toate ideea de reforme, liberalism. Si-a batut joc de voturile a milioane de romani. O rusine nationala acest individ perfid si razbunator.

  2. Probabil ca masurile anuntate de a sta in case pentru cei fara certificat verde face parte din planul sinistru al Premierului de la Grivco. Odata investit guvernul minoritar PNL – UDMR cu sprin PSD nu vor avea parte de revolte, manifestatii. Ce se intampla acum este mai grav decat Ordonanta 13, este vorba de un jaf in banii europeni si publici pus la cale de gruparea tembela Citu. Carantina vine la fix, poate si cifrele sunt facute din condei, sa iasa jigodia in primavara cand formeaza USL pentru alegeri sau poate raman imbarligati.

  3. Se va intampla ce era proiectat sa se intample: un nou USL.
    Nu intamplator, singurele formatiuni care NU au propus premier, fiecare cu pretextul ei, sunt componentele fostului USL.
    Vor hotari impreuna. Poate ca au si hotarat, dar se mai distreaza baietii putin pe seama celorlalti.

  4. La asemenea conducători disperați e urgentă nevoie de medici. De practicieni cu multă experiență. Oamenii ăștia au luat-o razna. Așa ceva credeam că se întâmplă în Uganda. Așa ceva…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -