sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaRușii au omorât cel puțin 17 civili, printre care 4 copii, bombardând...

Rușii au omorât cel puțin 17 civili, printre care 4 copii, bombardând Odessa cu rachete. Au fost atacate un bloc și o bază de agrement

-

Cel puțin 17 oameni au fost uciși după ce două rachete rusești au lovit un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de agrement în orașul-port Odessa, vineri dimineață, au declarat oficialii ucraineni, citați de „The Guardian”.

Purtătorul de cuvânt al armatei din Odessa, Serghei Bratciuk, a transmis printr-un mesaj pe Telegram, că o „rachetă inamică” a lovit orașul-port. „Din păcate, există victime”, a adăugat el.

Ulterior, Bratciuk a precizat că atacul cu rachete a fost lansat din direcția Mării Negre. „O rachetă a lovit o clădire rezidențială de 9 etaje, cealaltă un centru de agrement din regiunea Belgorod-Nistru”, a spus el.

Forțele armate ale Ucrainei au emis o alertă, îndemnând locuitorii să se adăpostească după ce trei explozii și alarme de raid aerian au fost auzite chiar înainte de ora locală 1.00.

- Advertisement -

Serviciul de Stat pentru situații de Urgență al Ucrainei (SES) a transmis că vineri, la ora 6 dimineața, 14 persoane (inclusiv 3 copii) au fost ucise și 30 au fost rănite în atacul asupra blocului de locuințe.

Alte 3 persoane (inclusiv un copil) au fost ucise și una rănită într-un atac separat asupra centrului de agrement, a comunicat SES.

Salvatorii continuă să caute printre ruine, anunță Serviciul de Stat pentru situații de Urgență.

- Advertisement -

Atacul vine după ce forțele ucrainene au recâștigat Insula Șerpilor, o insulă strategică a Mării Negre în largul coastei de sud, lângă orașul Odessa. Rusia a descris retragerea de pe Insula Șerpilor ca pe un „gest de bunăvoință”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Victorie uriașă pentru Ucraina: Rusia a abandonat Insula Șerpilor! Rămășițele garnizoanei invadatorilor au fost evacuate noaptea, cu două bărci de mare viteză

* Propagandistul-șef al lui Putin: „Să ardeți în focurile iadului!” / „Tovarășul Stalin a greșit când a permis existența Germaniei” / „Gorbaciov a greșit când a permis reunificarea Germaniei”

Rușii bombardează din nou Kievul! Trimit rachete de la distanță. O fetiță de 7 ani, scoasă de sub dărâmături. Joe Biden: „Încă o barbarie a lor”

* Rușii l-au reactivat și trimis pe front pe Pavel, un general obez, veteran al războiului din Afganistan. Are 67 de ani, 127 de kilograme și bea o sticlă de vodcă pe zi

VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Fost combatant în Grupul Wagner: „Mercenarii au pierderi foarte mari în Ucraina. Generalii n-au milă de ei. Disprețul pentru viața umană face parte din istoria Rusiei“

* Codruța Kovesi insistă pe lângă Comisia Europeană să condiționeze fondurile UE de statul de drept în România. A intrat în alertă după masacrarea legii avertizorilor de integritate

* L-au prins pe „Prince”! Fugarul Paul a fost înșfăcat pe stradă, la Paris. Escrocul se ascundea din 2020 de o condamnare la 3 ani și 4 luni de pușcărie

* Chesnoiu, ministrul pus sub acuzare de DNA pentru corupție, a fost aplaudat furtunos de grupul PSD în Parlament. „Sunt nevinovat!”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -