vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsRomânii și bulgarii - conspiraționiștii fruntași ai Europei. 42% din populație crede...

Românii și bulgarii – conspiraționiștii fruntași ai Europei. 42% din populație crede că pandemia este pusă la cale de Oculta Mondială ca să ne controleze

-

Românii și bulgarii – popoarele cu cel mai mare procent de analfabeți funcționali din Europa – sunt pe primele locuri în privința credinței în teorii ale conspirației legate de Covid, relevă un sondaj de opinie făcut în 10 state UE la comanda Globesec și citat de Aktual24.ro.

Sondajul s-a efectuat în luna martie 2021 și a relevat că românii sunt în proporție de 42 la sută convinși că pandemia a fost pusă la cale de forțe ascunse sau elite mondiale care caută să controleze populațiile. În Europa Centrală, suntem depășiți doar de bulgari, care au aceeași părere în proporție de 45%! În schimb, suntem foarte departe de media Europei Centrale și de Est, care e de numai 28%.

România și Bulgaria sunt țările unde aproape jumătate din populație crede poveștile despre conspirații

Procentajul mediu de 28% este foarte aproape de cel pe care toate studiile îl dau în privința proporției din populație dispusă, la modul general, să creadă în teorii ale conspirației. În medie, se știe că aproximativ 30% din oameni sunt înclinați să vadă conspirații în diverse domenii (de la extratereștri la guverne, corporații, organizații oculte sau forțe supranaturale).

În această paletă, la un capăt se află Austria, cu doar 10% din populație dispusă să creadă că Oculta a adus pandemia ca să ne cipeze, iar la celălalt capăt – România și Bulgaria.

- Advertisement -

La sondaj au luat parte locuitori din Austria, Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Ungaria și Slovacia – în total, 10 țări.

România domină clasamentul și la capitolul credinței locuitorilor că Guvernul umflă bilanțul deceselor Covid

Tot pe primul loc sunt românii și la bănuiala că Guvernul a măsluit numărul real de morți, “umflându-l” în scopuri nu foarte clare. 47% din populație crede că au murit mai puțini oameni de Covid decât s-a raportat, față de 42% de aceeași părere anul trecut.
Culmea e că realitatea e chiar pe dos. După dezvăluirile fostului ministru Vlad Voiculescu, de la Sănătate, în ultimele săptămâni s-au adăugat treptat încă 2.000 de decese înregistrate anul trecut din cauza Covid și neraportate la momentul respectiv. Cifra totală a deceselor Covid neraportate ar fi de 5-7.000.

În România, PSD și propaganda rusească au dus o campanie conspiraționistă neobosită. „Vedete” confecționate și ventilate la televiziunile oligarhilor, precum și pe internet, au împânzit spațiul public cu mesaje violente, agresive și panicarde.

- Advertisement -

Avocata Diana Șoșoacă, până anul trecut simpatizantă a opoziției, susținătoare a justiției și critică a BOR, este una din persoanele care, după ce s-au reprofilat rapid, au fost împinse în față de un eficient aparat de propagandă.

Acum a devenit susținătoare a aripii conservatoare din BOR, contestă pandemia și îndeamnă oamenii să nu se vaccineze, spunându-le tot felul de enormități.

Astă-toamnă, înaintea alegerilor, Șoșoacă țipa pe străzi că Iohannis va trimite armata să ne ia din case pentru a ne imuniza cu forța. Antologic rămâne momentul din martie, când și-a anunțat susținătorii, la un miting în Piața Victoriei, că Franța a renunțat total la restricții exact în ziua când Macron instituia o carantină foarte dură pentru încă o lună.

Între timp, Șoșoacă și-a schimbat de zeci de ori discursul, în funcție de împrejurări, dar fanii de pe Facebook continuă să o creadă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Euro-coruptul Adrian Severin cere expulzarea ambasadorului interimar al SUA la București! Rușii de la Sputnik îi livrează „muniție”

* După Cozmin Gușă, încă un politician militează pe față pentru ieșirea României din UE! A fost parlamentar, e săgeată a propagandei ruse

Provocare AUR cu iz rusesc în Transnistria. Zeci de persoane cu tricouri „Votează AUR, alege România!” au încercat să treacă Nistrul, fiind oprite de separatiști

O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacanțele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

* Jaf marca Firea: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat de Primărie cu 1.080 euro/mp, a fost concesionat unor „băieți deștepți”, la preț derizoriu, pe 25 de ani!

* Tragedie epică pentru directorul Ivănescu din Ministerul Tineretului: într-o singură zi, soția i-a murit, iar băiatul s-a spânzurat. Soacra i-a fost răpusă de Covid acum două luni

* Monstrul din Onești: „Îi promit că tot îl găuresc. Dau drumul la 2-3 grenăzi lângă el. Îi arăt eu cum se moare în moarte crâncenă. Pe comandantul ăsta îl omor, şi pe copiii lui, şi pe nevastă-sa”

* VIDEO. O idioată a provocat un carambol îngrozitor în Turul Franței. Zeci de cicliști au căzut, patru au abandonat din cauza rănilor grave

* EURO 2020. Primele calificate în „sferturi”: Danemarca și Italia. Danezii s-au distrat cu galezii, italienii au trecut prin mari emoții în meciul cu Austria

- Advertisement -

3 COMENTARII

    • Mereu amintim deee… CELEBRA linie-de-graniță a lui Huntington, care DELIMITEAZĂ (!) , pe harta CULTURALĂ/SPIRITUALĂ a Europei, Vestul catolic-și-protestant de Estul ortodox!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -