joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsRobotul spațial rusesc FEDOR, scos de pe Twitter după ce i-a acuzat...

Robotul spațial rusesc FEDOR, scos de pe Twitter după ce i-a acuzat pe cosmonauți că spun prostii și că s-au îmbătat pe stația orbitală. Ultimul mesaj: “Părerea mea despre oameni e proastă”

-

Un incident comic a dus la blocarea pe Twitter a robotului spațial FEDOR, construit de ruși și programat, printre altele, să posteze mesaje pe rețelele de socializare. The Moscow Times relatează că mesajele pe Twitter ale lui Fedor au încetat brusc după ce a postat o serie de critici la adresa foștilor cosmonauți Maxim Suraev și Alexander Samokutiaev, acum parlamentari.

Fedor a fost foarte acid, aparent iritat de observațiile celor doi cosmonauți, care remarcaseră că programul spațial al Rusiei rămâne în urma celui al Statelor Unite.
Robotul a reacționat, acuzându-i pe cei doi că spun prostii, că sunt bețivi și că s-au îmbătat când erau în stația orbitală. „Spre deosebire de Suraev și Samokutiaev, roboții nu au slăbiciuni, nu încalcă interdicția consumului de alcool pe stația orbitală, nu vorbesc prostii“ și „Roboții își îndeplinesc toate sarcinile legate de zbor fără să comenteze“ sunt doar două dintre tweet-urile postate de FEDOR. Înainte de a-i fi tăiat accesul la rețeaua de socializare, robotul a mai apucat să posteze un ultim mesaj: „Părerea mea despre oameni este proastă“.

Au existat speculații că Dmitri Rogozin, ex-premierul care conduce programul spațial rusesc din 2018 încoace, ar fi spart contul robotului și ar fi postat mesajele, ca să se răzbune pentru criticile cosmonauților. Rogozin a negat totul, afirmând că postările de pe Twitter îi aparțin în întregime lui FEDOR și reflectă opinia sa despre Suraev și Samokutiaev.

FEDOR (Final Experimental Demonstration Object Reseach), sau Skybot F-850, este primul robot umanoid trimis de Rusia în spațiu. A fost pensionat la sfâșitul anului trecut, după o ultimă călătorie pe Spația Spațială Internațională. Robotul este destul de evoluat: are 1,80 metri înălțime, imită bine mișcările omului și poate folosi unelte electrice și conduce vehicule.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Prea Mitocanul Ignatie, episcopul Hușilor: „Virusul e pitit după colţul bisericilor, așteptând să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi” / „Nu o veți putea carantina pe Sfânta Parascheva!”

VIDEO. Soțul judecătoarei „anti-botniță” din Piatra Neamț a adus un autocar cu moldoveni în Piața Universității, ca să nu fie „îmbotnițați”. El a găsit vinovații pandemiei: masoneria, „cârpa”, „musulmanu’”

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Se vede clar, după temperament, că e proiectat de cioloveci și nu e vreun proiect ciordit de prin altă parte. Și nici măcar nu era în stare de ebrietate, robotul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -