Europa se confruntă din nou cu spectrul unei crize a datoriilor, de data asta pornită din Italia, se arată într-o analiză Reuters. În urmă cu 10 ani, Mario Draghi promitea că va face „orice va fi nevoie” pentru a salva moneda euro. Dar e posibil ca premierul Italiei, fost președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), să nu mai poată rezolva criza de această dată.
Starea economică a Italiei e dublată și de o criză politică. Situația de la Roma a devenit instabilă. Mario Draghi s-a oferit să demisioneze din fruntea Guvernului după ce unul dintre partidele din coaliție a refuzat să-l mai susțină la o moțiune de cenzură. Demisia lui Draghi a fost respinsă însă de președintele țării, Sergio Mattarella. Votul ar urma să fie dat miercuri, 20 iulie, iar viitorul actualului Cabinet este incert.
Randamentul titlurilor pe 10 ani ale Italiei a crescut până la 3,5%, iar diferența față de randamentul obligațiunilor germane, de referință în Europa, a ajuns la 2,27%, fiind de două ori mai mare decât la începutul anului.
Problema este că Italia este suficient de mare pentru a doborî restul periferiei zonei euro, deoarece datoria sa guvernamentală – cifrată la 2.500 de miliarde de dolari – este de două ori mai mare decât cea a Spaniei, Portugaliei, Irlandei și Greciei la un loc.
Italia se află cu adevărat într-o situație critică, întrucât este o țară prea mare pentru un program de salvare din partea instituțiilor financiare internaționale, pe modelul Greciei.
Ghinionul Italiei: a evitat criza din 2008, deci n-a fost nevoită să se reformeze sub presiunea troicii FMI – BCE – CE
În urmă cu 10 ani, pe când era președintele Băncii Centrale Europene, actualul premier italian Mario Draghi promitea că instituția europeană va face orice va fi nevoie pentru a salva moneda europeană. Asta s-a tradus prin programul de cumpărare a obligațiunilor țărilor cu probleme.
Declarația de atunci are efecte până în ziua de astăzi și menține piețele relativ calme, în așteptarea unei decizii a BCE care să stopeze creșterea costurilor îndatorării, inclusiv printr-o nouă schemă de cumpărare de obligațiuni. Totuși, aceasta ar putea fi doar o soluție de moment, deoarece Italia nu pare că-i poate convinge pe investitori că-și poate susține datoria de una singură.
Conform economiștilor, adevărata problemă este că Italia are o evoluție economică slabă de două decenii, iar situația fiscală nu este cauza, ci consecința acestei slăbiciuni. Aceștia amintesc că Italia nu s-a confruntat cu bula imobiliară care a generat criza financiară din 2008, iar problemele sale bugetare nu au fost la fel de severe ca ale celorlalte patru țări care au trecut prin criza datoriilor în urmă cu peste un deceniu – Spania, Portugalia, Irlanda și Grecia. De aceea, Roma nu a fost nevoită să apeleze la sprijin financiar din partea troicii formate din Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia Europeană (CE), situație pe care ar putea s-o regrete acum.
Sub presiunea creditorilor internaționali, Portugalia și-a rezolvat problemele bugetare, Spania și Irlanda au curățat sectorul bancar, iar Grecia a reformat sectorul pensiilor și piața muncii. Reformele au permis acestor țări să-și reia creșterea economică.
Însă Italia nu a făcut suficient pentru a-și impulsiona creșterea economică, în ciuda unor modificări în sistemul de pensii, pe piața muncii și, sub conducerea lui Dragi, în sistemul de justiție, considerat unul lent. Drept urmare, țara plătește acum cea mai mare dobândă la împrumuturi, după Grecia, țară care a intrat de două ori în incapacitate de plată în ultimul deceniu și încă este plasată în categoria „nerecomandată pentru investiții”.
Dezastru în absorbția fondurilor europene: doar Spania stă mai prost
Din postura de șef al BCE, Mario Draghi a subliniat importanța reformelor făcute în domeniul fiscal, dar și în alte zone ale economiei. Însă, după ce a devenit premier al Italiei, a fost nevoit să medieze între partidele din larga coaliție de guvenare, ceea ce înseamnă că subiecte sensibile, precum modificarea taxelor și reforma sistemului de pensii, nu au fost rezolvate. Și chiar dacă Draghi va rezista la guvernare, puțini se așteaptă ca el să poată schimba mare lucru.
Sub conducerea celui numit „Super Mario”, Italia a convins Bruxelles-ul să-i accepte Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în valoare de aproape 200 de miliarde de euro. Draghi a asigurat un început solid pentru implementarea sutelor de jaloane și repere pe care le conține Planul. Acestea sunt însă modificări la scară mică, iar multe dintre ele au termen de îndeplinire sfârșitul anului 2025.
Banii din PNRR, care provin din granturi și împrumuturi ieftine, ar putea reprezenta un colac de salvare pentru Italia, dacă va fi nevoie să-și restrângă bugetul. Însă bilanțul țării în ceea ce privește utilizarea fondurilor europene este dezastruos. A reușit să chetuiască doar jumătate din fondurile puse la dispoziție în ultimul exercițiu bugetar, având a doua cea mai mică absorbție, după Spania.
Cauzele care au pus Italia în dificultate
Problemele economiei italiene sunt însă mult mai vechi. Indicatorul PIB pe cap de locuitor este mai mic decât acum 20 de ani, când se afla aproape de nivelul din Franța și Germania. În această perioadă, toate statele europene au crescut, exceptând Grecia. Italia a avut cea mai slabă performanță din blocul comunitar.
În același timp, productivitatea Italiei (cât de mult produce economia într-o oră sau pentru un euro investit) a încetat să crească în anii 1990, iar de atunci tot scade.
În spate se ascund o serie întreagă de probleme, printre care:
- îmbătrânirea rapidă a populației;
- forța de muncă slab calificată;
- birocrația;
- sistemul de justiție lent și disfuncțional;
- subfinanțarea cronică din educație, infrastructură și noi tehnologii.
Reuters arată că multe țări din zona euro au unele dintre aceste probleme, dar niciuna pe toate.
Micile afaceri de familie au respins investitorii străini
Unii economiști spun că Italia a ratat practic revoluția digitală și dau vina pe antreprenori, care aleg să păstreze o mică afacere de familie în loc s-o dezvolte cu ajutorul investitorilor străini.
În plus, prin aderarea la euro, Italia a pierdut și posibilitatea de a-și devaloriza moneda, un truc care a ajutat industria italiană să prospere timp de decenii, întrucât exporturile sale au devenit mai ieftine și mai atractive.
Economiștii concluzionează: Italia a ales greșit modelul de creștere în anii 1980. Pentru a răspunde globalizării, a încercat să concureze cu piețele emergente prin reducerea costurilor, în loc să urmeze exemplul german de a investi în producția de calitate superioară, arată analiza Reuters.
O să zică Isărescu sau alții că mai bine că ne-am păstrat leul!
Mai bine pentru zona euro! :)))