joi, martie 28, 2024
AcasăNewsRaport cu detalii revoltătoare în tragedia de la Constanța: ISU a susținut...

Raport cu detalii revoltătoare în tragedia de la Constanța: ISU a susținut că autoscara ajunsese la incendiu, când de fapt nici nu plecase din bază!

-

Primul raport finalizat după tragedia de la Constanța, când o femeie a căzut de la etajul 6 al unui bloc în flăcări sub ochii pompierilor veniți fără scară, arată lucruri extrem de grave: n-a fost doar incompetență, dar și fugă de răspundere.

Potrivit documentului citat de Digi 24, primul echipaj a plecat la locul incendiului cu un minut mai târziu decât prevede intervalul maxim admis de regulament, iar autoscara a părăsit baza după ce femeia a căzut în gol, deși ISU a raportat că mașina a ajuns acolo la două minute după tragedie.

Ancheta a fost făcută de IGSU. S-a descoperit că autospeciala dotată cu scară a fost alertată la 12 minute după apelul inițial la 112, deși ar fi trebuit trimisă din prima clipă.

Mai mult, ISU Dobrogea a mințit afirmând că autospeciala dotată cu scară a ajuns la locul dramei două minute după ce femeia căzuse. Imaginile arată că a ajuns, de fapt, la 16 minute după aceea!

- Advertisement -

La câteva zile după acel incident, ISU Dobrogea a produs alt eveniment, de data asta tragicomic. La incendiul izbucnit într-un subsol a fost trimisă autospecială cu scară!

Fragmente din raportul IGSU după ancheta la ISU Dobrogea, în urma tragediei de la Constanța

Comisia de verificare a identificat pe timpul acțiunii mai multe disfuncționalități, în sensul transmiterii și consemnării parțiale ori eronate a timpilor operativi de alertare și de ajungere la locul intervenției, respectiv neutilizarea mijloacelor de comunicații pe care personalul operativ le avea la dispoziție. Consecințele directe ale acestor erori le reprezintă ajungerea cu întârziere a unor resurse la locul intervenției. Astfel, privind momentul alertării forțelor de intervenție reiese că apelul de urgență a fost efectuat la Centrul 112 la ora 09:14:56 de către un locatar al imobilului în care se manifesta incendiul, fiind transferat, după colectarea primelor date, la ora 09:15:51, către agenția Pompieri (dispeceratul ISU Constanța).

Coroborând cele două momente orare cu imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere video din Detașamentul de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel”, rezultă că momentul alertării este 09:16:24, forțele de intervenție începând deplasarea la ora 09:20:14, cu un minut mai mult față de intervalul maxim stabilit prin legislația subsecventă.

- Advertisement -

Referitor la alertarea autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime, întrucât cea existentă în dotarea Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel” era defectă și scoasă din intervenție, la eveniment a fost alocată și trimisă o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime din cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas. Momentul alertării acestei resurse, deși, potrivit procedurilor operaționale aplicabile, ar fi trebuit să fie foarte apropiat de momentul alertării primelor forțe, nu a fost realizat decât la ora 09:27:43, la circa 11 minute după alertarea autospecialelor din cadrul Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius Daniel”.

Prima autospecială de stingere cu apă și spumă a ajuns la locul incendiului, conform celor susținute de membrii echipajului, la ora 09:23, iar pe timpul echipării personalului cu mijloacele de protecție individuală și al efectuării recunoașterii la locul evenimentului, persoana aflată la etajul 6, în spațiul incendiat, se desprinde de balustrada balconului și cade în gol. Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43, părăsește incinta subunității la ora 09:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol.

Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 09:27:43, părăsește incinta subunității la ora 09:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 09:41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol. Facem mențiunea că în raportarea ISU Constanța către dispeceratul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență este consemnată nereal ca moment a alertării autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime ora 09:15, iar ora sosirii la locul incendiului este 09:27. În realitate, autospeciala a început deplasarea din subunitate la ora 09:30:35.

Pe lângă disfuncționalitățile expuse, Comisia de verificare a mai constatat încălcarea unor norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenției, superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menținerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenție din dotare, respectiv nereguli identificate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ.

IGSU a dispus cercetarea disciplinară a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța, „întrucât gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unor sancțiuni mai aspre, în corelare cu disfuncțiile create în activitatea instituției“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Toate serviciile publice sunt la fel . Partidul Comunist PSD si-a format o mafie de păduchi bugetari al cărui unic scop este de a-și împărți intre ei toți banii din buget și a ingloda in datorii și pe copiii copiilor nostri.

  2. De-SUBLINIAT: este DOAR… PRIMUL(!)-raport, implicit… (NUMAI!-)PRELIMINAR!!!!!

    Sunt și alte MULTEEEEEEEEEEE… DISFUNCȚIONALITĂȚI, mai ales… DE-SISTEM (!), în… „curtea-lui-Arafat” (!!!), și NU DOAR la Constanța, bineînțeles!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -