vineri, martie 29, 2024
AcasăMainRafală de minciuni cu iz sovietic la 32 de ani de la...

Rafală de minciuni cu iz sovietic la 32 de ani de la Revoluție. Mircea Dinescu: „Dacă nu apărea Ion Iliescu, pe noi ne împuşcau”

-

Poetul Mircea Dinescu (71 de ani), unul dintre marii diversioniști din decembrie 1989 și unul dintre marii profitori ai Revoluției, continuă să mintă cu nerușinare și după 32 de ani de la acele evenimente sângeroase. El lansează noi diversiuni, explicabile – ca și în cazul lui Ion Iliescu – prin influența sovietică din familia sa.

Mircea Dinescu nu crede că Ion Iliescu a conspirat în 1989 pentru îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu şi susține că nu l-a cunoscut înainte de Revoluție pe cel care avea să devină preşedinte al României.

Mai mult: Dinescu afirmă că dacă Iliescu nu ar fi apărut în timpul Revoluţiei, el şi alţi participanţi ar fi fost împuşcaţi de oamenii care îi erau fideli lui Nicolae Ceauşescu!

Poetul întreține, astfel, o mare intoxicare: aceea că Nicolae Ceaușescu și regimul său ar fi putut să supraviețuiască la putere. Or, există dovezi implacabile că soarta „regimului Ceaușescu” fusese pecetluită de Marile Puteri ale vremii, SUA și URSS. „Întâlnirea de la Malta”, dintre președinții George Bush și Mihail Gorbaciov, din 2-3 decembrie 1989, a dat semnalul operațiunii finale de eliminare a dictatorului român și a clicii sale.

- Advertisement -

De operațiune s-a ocupat Uniunea Sovietică, în sfera de influență a căreia se afla România comunistă. În paralel, ca urmare a înțelegerii Est-Vest, militarii americani intrau în Panama și-l arestau pe dictatorul Manuel Antonio Noriega.

În concluzie: pe Mircea Dinescu și pe cei din gașca lui nu avea cine să-i împuște, pentru că puterea de a împușca pe cineva, în acele zile, se afla la ei, trecuse de la Ceaușescu la Iliescu! Inclusiv televiziunea trecuse în mâinile lor, dovadă că jupâni peste Studioul 4 erau Teodor Brateș, Mircea Dinescu, Ion Caramitru și ceilalți, nu vocile pro-Ceaușescu! Ba chiar și lacheii lui Ceaușescu, gen George Marinescu și Petre Popescu, trecuseră de partea Revoluției și-i înfierau pe „odiosul dictator și sinistra sa soție”!

TVR, Studioul 4, decembrie 1989

Intoxicări marca Mircea Dinescu la Prima TV

Invitat duminică la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV, Mircea Dinescu a fost întrebat de realizatorul Sebastian Zachmann dacă l-a cunoscut pe Ion Iliescu înainte de Revoluţia din 1989.

- Advertisement -

Răspunsul obraznic al lui Mircea Dinescu: „Foarte multă lume, acum, tot felul de imbecili, şi pe internet, «Dinescule, cu Iliescu ai pus la cale». Eu nu l-am cunoscut pe Ion Iliescu înainte de ’89. Ştii de unde ştiam de el? De la Europa Liberă. Ascultam Europa Liberă în fiecare seară. La Europa Liberă se spunea că o să vină în România în locul lui Ceauşescu un activist de partid mai luminat, care a fost coleg cu Gorbaciov, ceea ce nu era adevărat, nu a fost Iliescu coleg cu Gorbaciov”.

Și e doar începutul. Urmează marile intoxicări: „Ideea că Ion Iliescu şi cu alţi oameni au conspirat este o prostie. Ceauşescu nu admitea nicio disidenţă în cadrul partidului. A fost un tip care a mârăit – mureai pur şi simplu. Iliescu nu era un om foarte curajos… bine, nu voia să moară, că se murea dacă erai în zona aia. Şi a stat pitulat la Editura Tehnică până în ’89. El a apărut în ’89, pe 22 decembrie, după ce am apărut noi la televizor, după o oră”.

Rafala de minciuni e asortată cu o jalnică tentativă de martirizare: „Eu nu l-am cunoscut pe Iliescu nici pe 22 decembrie, deşi mulţi imbecili, pe internet sau pe Facebook, spun: «Bă, cu Iliescu ai complotat, comunistule!». Pe 22 decembrie, după ce am apărut la televizor, ne-am trezit după o oră că ne spun unii: «Domnilor, dăm şi de la studioul…», nu ştiu care, 5, unde era tovarăşul Ion Iliescu. Pe 22 decembrie eu nu l-am văzut pe Ion Iliescu. (…) Cred că dacă nu apărea Iliescu, pe noi ne împuşcau”.

Diversiunea continuă cu amestecarea planurilor, scoțând în față detalii fără relevanță: „Să nu ne închipuim că Ceauşescu nu a fost iubit chiar de nimeni. Într-o populaţie de 22 de milioane în ’89, în care 18 milioane trăia mediocru, unii nu atât de rău pe cât trăiesc astăzi, era o categorie de un milion de oameni care avea tot soiul de privilegii, gospodăriile de partid care funcţionau, lefuri foarte mari şi o duceau bine. Chiar să ne închipuim că nimeni nu l-a regretat pe 22 decembrie?”

Loghinovskaia. Elena Loghinovskaia

Noile diversiuni ale lui Mircea Dinescu pot fi explicate prin „frecvența sovietică” care-l lega de Ion Iliescu în anii ’80 și, evident, în decembrie 1989:

  • Mircea Dinescu avea soție sovietică (Mașa) și soacră așijderea (Elena Loghinovskaia). Se deplasa în URSS la diversele întâlniri cu scriitorii sovietici chiar și atunci când Ceaușescu îl luase în vizor. Explicația: lui Ceaușescu îi era frică de ruși, de aceea nu-și permitea să-i aplice lui Dinescu un regim dur, așa cum le aplica disidenților fără protecție sovietică.
  • Ion Iliescu era născut într-o familie de activiști bolșevici, cu tatăl (Alexandru Iliescu) arestat ca spion sovietic. Pe timpul studenției, timp de 5 ani (1950-1955), Ion Iliescu a fost trimis „la instruire” la Moscova, de unde s-a întors și cu „cheiță” pe viață, și cu nevastă certificată de măreața „Uniune Sovietică”: tovarășa Nina.
Ion Iliescu, „salvatorul” pe care ni l-au plantat sovieticii în 1989

Tragedia e că, urmare a diversiunilor criminale lansate prin „mitraliera” TVR în decembrie 1989, indivizi precum Mircea Dinescu, Teodor Brateș, Silviu Brucan, Mihai Lupoi, Cazimir Ionescu etc. au contrbuit la masacrul de după fuga și arestarea lui Ceaușescu. Cifrele sunt crude: sub Ceaușescu (15-21 decembrie, până pe 22 la prânz) au murit 159 de oameni; sub Iliescu (după fuga lui Ceaușescu și trecerea instituțiilor de forță, necondiționat, de partea noii Puteri) au murit 967 de oameni – de 6 ori mai mulți!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (30). 21 decembrie: mitingul fatal

* Guvernul dă liber la cheltuieli de lux pe bani publici, în instituții conduse de „oamenii lui Dragnea”! Ordonanță de urgență: pot fi cumpărate limuzine fără limită de preț

* VIDEO. Sorin Grindeanu nu poate arăta cartea pe care ar fi scris-o împreună cu tatăl său! El se ascunde în spatele unei înșelătorii pe care a făcut-o în 2017. Dezvăluirile vin de la soțul lui Clotilde Armand, matematician de elită

* Planul diabolic al unui primar din partidul lui Ponta: incendierea propriei primării, ca să distrugă documente. Arestat preventiv pentru 30 de zile

* Tudorel Toader spune că nu el este autorul scrisorii anti-Kovesi din „Financial Times”, pe care și-a asumat-o în 2019! Mizeria a costat 40.000 de euro

* Uriașul aparat mobilizat s-o salveze pe Șoșoacă: RTV, Sputnik, Codrin, Ciuvică, Gușă, Roșca Stănescu, Flavia Groșan, Luju, Stiripesurse, Ortodoxinfo, postacii rușilor și ai AUR

Comisia Europeană urmărește „cu atenție și îngrijorare” deriva statului de drept din România, în regimul Iohannis-PSD

* Educatoarele prinse că furau de la gura copiilor de creșă își umpluseră casele, podurile și pivnițele cu dulciuri, carne, zahăr, ulei, chiar și praf de copt și castraveți murați

* VIDEO. Bănel Nicoliță, la ora adevărului după fuga în America: „A fost cel mai grav lucru din viața mea. Nu mi-am revenit nici acum!”

* O handbalistă din Iran a dezertat în Spania, după ce o româncă i-a dat jos vălul de pe cap, fără intenție, la Campionatul Mondial

- Advertisement -

8 COMENTARII

    • Daca nu era Ion Iliescu, era luat la intrebari despre acest suspect sfarsit al lui Marin Preda.
      Cu asta, probabil a fost tinut de nas si pus sa o faca pe disidentul-cartita, apoi pe marele revolotionar.
      De fapt, Iliescu a fost reprezentantul gruparii complotistilor, nu revolutionar.

  1. Ce jigodie bolșevică ordinară.
    Ăștia cu toții sunt fără rușine.
    Minte, minte și iar minte.
    Tovarășu’ ăsta a făcut la bani de la TVR cu ciorbițele și ostropelul lui de a devenit milionar în $.
    Ce rușine! Ăsta se mai crede dizident? Oh, Doamne! Stinge rogu-te neamul ăsta.

  2. Dinescu e o mare jigodie! Un profitor ordinar și diversionist care împreună cu Doru Buscu l-a pupat în kur pe Dragnea la TVR până mi s-a făcut greață ! Rușine talharului de Dinescu ,acum îl pupă în kur pe Ilici ILIESCU!

  3. Adevarul este ca in primi anii de dupa revolutie 1990-1992 Dinescu a fost un disident destul de incomod pentru gasca lui Iliescu dar cu timpul acestia au facut cu el ceea ce au facut si cu multi altii si anume l-au cumparat si din poetul „coate goale” a ajuns un prosper „om de afaceri” abonat la banii publici banii platiti din impozitele si taxele noastre

  4. Noi, oamenii, pe baza imaginatiei si a logicii personale, care in fapt nu e o logica, facem si desfacem scenarii. Cand iubim pasional sau uram extrem pe cineva, scenariile imaginate merg atat de departe incat, chiar daca exista mici indoieli ca in realitate nu ar fi fost asa, ignoram orice apel la ratiune, chiar si pe cel personal, venit din subconstient. Nu totul este ceea ce pare! Eu am retineri in ceea ce priveste ambele personaje, incriminatul si incriminatorul. Sa-ti construiesti logica pe ceea ce spun cei doi cred ca e un drum gresit. Sunt personaje tipice pt. ceea ce s-a intamplat si se intampla in Romania, se completeaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -