vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMainRadu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion,...

Radu Moraru vrea să se unească urgent cu Șoșoacă și George Simion, să adune pe Nașul TV toate forțele rusofile, anarhiste. Cică o așa dictatură n-a fost nici sub Ceaușescu!

-

Radu Moraru și-a dat jos ochelarii de soare, opaci, și vrea să salveze țara! Vineri seara, la Nașul TV, el a lansat un apel la unirea tuturor forțelor anarhiste, pro-ruse, anti-europene, anti-„botniță”, anti-vacciniste, anti-românești – pe care el le numește „patriotice” -, pentru a scoate România de pe orbita euro-atlantică și a o deraia spre cea ruso-asiatică.

Moraru îi nominalizează pe cei „chemați la unitate”: „Alianța Părinților, Diana Șoșoacă, George Simion, Frăția Ortodoxă, Platforma Civică Radu Moraru”.

O să iasă șucăr, pentru că i-a uitat pe câțiva anarhiști-conspiraționiști reputați: Pompiliu Diplan – care defilează cu „Starea de Libertate” -, pe avocatul Dan Chitic, pe gaița isterică Codruța Cerva, pe videochatista sparanghelistă Oana Lovin, pe familista-tradițională Adriana Bahmuțeanu, pe grapinista Iosefina Pascal, pe tigăista Amalia Bellantoni, pe șoșocarul Luis Lazarus, pe bittmanistul Garcea, pe garcistul Dan Bittman, pe analfabetul Daniel Ghiță etc.

Radu Moraru încearcă să se bage în seamă și pentru că a ajuns falitul faliților și speră să-i pice și lui ceva din combinația asta. El se oferă să pună la dispoziția anarhiștilor televiziunea sa, Nașul TV, numai să aibă și el acces la plăcintele rusești.

- Advertisement -

Moraru ventilează minciuni colosale, ca fie compatibil cu mitomana Șoșoacă și cu alți conspiraționiști pe care vrea să-i unească împotriva României.

Apar și dileme strategice: în Apel, Moraru scrie „Poporul Român a pierdut toate bătăliile cu acest Dușman unic: clasa politică”, în emisiune citește„Dușman unit”. O fi de la oboseală, că nu-i ușor să te bați cu Oculta Mondială și cu sticlele de whisky…

După ce și-a citit cu voce gravă și cu un aer marțial „Apelul la unitate” (cam ca Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989, și el tot pe regie moscovită), Radu Moraru a livrat „argumente” suplimentare pentru demersul său. Acestea merg în aceeași direcție: Occidentul e o nenorocire, Papa e un trădător, salvarea poate veni numai de la Răsărit (ultima idee e indusă subliminal, asta-i tactica).

- Advertisement -

Apelul lui Radu Moraru

„Chemare la unitate”

„Dragi români,

În ultimii 31 de ani am fost dezbinați de către toți cei care ne-au condus și ne conduc și astăzi.

Ei au fost uniți întotdeauna, aliați în distrugerea României și distrugerea Neamului Românesc.

Poporul Român a pierdut toate bătăliile cu acest Dușman unic: clasa politică.

Dacă acum nu ne unim, nu vom scăpa niciodată de acest Dușman și stăpânii lui din afara Țării.

Suntem mulți care am înțeles că avem o ultimă șansă, istorică, să ne ridicăm – înainte ca Dictatura Finală să ne facă sclavi până la Sfârșitul Lumii.

Am înțeles că nu mai avem de ales și trebuie să ne unim în jurul valorilor supreme pentru care ieșim din case și protestăm. Ne separă multe lucruri, dar putem să ne unim acum lăsând orice orgoliu la o parte.

Să lăsăm toate greșelile noastre în urmă ca să construim împreună un Viitor Demn, într-o Românie Liberă și Prosperă!

Alianța Părinților, Diana Șoșoacă, George Simion, Frăția Ortodoxă, Platforma Civică Radu Moraru – Vă chem să ne unim, ca să unim toate străzile României într-o singură Stradă, pe Calea cea Dreaptă a Credinței în Dumnezeul Nostru!

Am luptat de multe ori pe aceeași Baricadă, toți cei pe care vă chem să ne unim. E timpul să strângem din nou rândurile, să fim o singură echipă și numai în slujba Neamului Românesc!

E timpul Patrioților și al Marilor Caractere! Vă chem să scriem împreună Istoria pesntru acest Popor!

Ne-am săturat!

Dumnezeu să ne Ajute să readucem Lumina în viețile Românilor din Țară și de Pretutindeni!

Radu Moraru

9 Aprilie 2021″

Argumente suplimentare: Papa Francisc vrea o guvernare globală și vaccinuri universale!

* „O știre: «Papa Francisc solicită nevoia de guvernare globală» – adică să vină toți nebunii ăștia planetari să ne conducă – «și de vaccinuri universale, potrivit scrisorii trimise către Summit-ul financiar» globalist. Adică, ce sunt aceste vaccinuri universale? Ce spunea Bill Gates: că vom face vaccinuri toată viața contra tuturor bolilor. Dar nu ne garantează nimeni că nu le vom face.”

* „Altă știre: «Cei care vor fi vaccinați complet împotriva Covid» – nu știm ce e aia complet – «vor avea mai multe libertăți decât cei care nu s-au vaccinat, anunță ministrul german al Sănătății, Jens Spahn».”

* „Timpul e foarte scurt. E vorba de câteva luni și apoi s-a închis de tot fereastra de oportunitate. Și n-o să mai avem ce face. S-ar putea nici să nu mai putem vorbi la televiziune – atât de dură va fi această dictatură.”

* „N-am avut o asemenea dictatură opresivă sub Ceaușescu decât pe ici, pe colo, nu cu întreg poporul.”

* „Mâine este un mare miting. Eu fac un pas în spate și spun: oameni buni, ca să nu fie nicio discuție că Radu Moraru vrea nu știu ce (…), n-am să vin la miting, n-am să țin vreun speech, tocmai pentru că nu vreau să se spună că vreau să folosesc acest miting. Îi rog pe toți românii să participe. Dar eu, ca să fiu acest liant al unității, chem pe acești foști parteneri, actuali parteneri, pe alți parteneri care vor să ni se alăture, să ne unim odată!”

* „Ne-am săturat, și poporul n-are nicio vină. Poporul care ne susține pe toți – că vorbim de Diana, că vorbim de George sau vorbim de Pompiliu și de toți ceilalți – poporul n-are nicio vină că noi suntem împărțiți. Până la urmă, e același popor care a înțeles și iese în stradă. Cuțitul a ajuns la os. Funia e deja la gâtul nostru.”

* „Să scriem istoria împreună! Și eu vreau să fiu acest mediator! Am construit o platformă civică, radumoraru.ro, unde foarte mulți voluntari lucrează de luni de zile la un proiect de urgență, la un proiect de țară. Avem televiziune liberă, avem programe. Cred că pot să fiu un negociator bun între toate părțile, ca să vină la această masă. Nu avem timp să dormim și să ne mai certăm.”

* „Noi suntem o forță chiar dacă nu suntem înarmați! Pentru că noi suntem mulți și ei sunt puțini.”

* „Eu am fost primul care și-a dat jos haina orgoliilor, haina mândriei, haina… care vreți voi. Și ofer în continuare – așa cum a fost întotdeauna – platforma aceasta liberă, Nașul TV, pentru a fi trenul libertății.”

* „Voi trimite mâine această chemare tuturor acestor lideri și aștept să reacționeze.”

* „Nu vreau să vă mai spun și alte lucruri care au fost pregătite, cum ar fi Scenariul 2022-2026-2028. Deja sunt lucrurile scrise. Acuma se pun semnăturile și ștampilele la Forumul Globaliștilor. Iar apoi pornește execuția prin cozile lor de topor de aici. Și ăștia nu se pot retrage, ăștia nu pot refuza ordinul, pentru că nu mai primesc ceea ce trebuie să primească: antidotul. Pentru că în ei s-a băgat ceva la care e nevoie de antidot. Așa că, între viața lor și poporul român, ei vor alege – ca și până acum, 31 de ani – viața lor, bunăstarea lor și a copiilor lor, vânzându-și neamul și toate bogățiile acestui pământ.”

* „Ăsta e timpul patrioților! Ăsta e timpul marilor caractere!”

* „Să vedem dacă ne vom uni. Nu e sigur, n-am vorbit cu nimeni…”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

* Radu Moraru zice că tot Trump e președintele SUA, cu ajutorul Armatei! „«Bideu» va fi arestat pentru trădare de țară. Îl mint unii că e președinte”

Radu Moraru salvează planeta: „Luni le trimit soluția la Air Canada, să nu dea afară 20.000 de oameni. Și celorlalte companii…”

VIDEO. Radu Moraru, delirant: „«Iohannis, ai coronavirus? Ia, întinde-te pe pat, să-ți pun ventilatoru’-n nas!». Și l-am omorât”

VIDEO. Radu Moraru către români: „Sunteți fraieri și proști! De ce-ați fost la vot?! De azi, eu sunt adevăratul președinte al României. Voi fi coșmarul lui Iohannis! El e mai prost decât Dăncilă”

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Se umple casa de nebuni!!!!! Televiziunea asta de cine e reglementata, ca vad ca „teligentul” asta continua sa zbiere precum soSOANCA si agramatii care-i urmeaza ca o turma de oi proaste?? Oare chiar nu le-o fi rusine sa se comporte ca si niste prosti care daca nu vad virusul ei nu cred ca exista!?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -