vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsRadiografie necruțătoare făcută de Orban lui Cîțu. "Cea mai urâtă perioadă din...

Radiografie necruțătoare făcută de Orban lui Cîțu. „Cea mai urâtă perioadă din viaţa mea” / „Se face monitorizare pe like-uri, ca să nu cumva să-i bage delegaţi la Congres”

-

Președintele PNL, Ludovic Orban, s-a dezlănțuit sâmbătă la Deva, unde se află în campanie electorală pentru un nou mandat la Congresul din 25 septembrie. „Din momentul anunţării candidaturii, am trăit cea mai urâtă perioadă din viaţa mea în PNL. Este cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat în 31 de ani de politică”, a spus Orban, care i-a făcut un portret necruțător premierului Florin Cîțu.

Declarațiile lui Ludovic Orban la Deva

„E cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat eu în 31 de ani de politică”

* „Eu vă spun sincer că, din momentul anunţării candidaturii, am trăit cea mai urâtă perioadă din viaţa mea în PNL. Este, practic, cea mai urâtă campanie cu care m-am confruntat eu în 31 de ani de politică.”

* „Nu poţi să faci campanie cu: «Pâinea şi cuţitul sunt la mine», «Dacă nu mă votaţi, nu primiţi nimic, nici funcţii, ba chiar vă dăm afară oameni», «Cine e cu Orban, să plece!».”

* „Pe 1 septembrie, practic, toţi susţinătorii care au semnat moţiunea mea au fost schimbaţi din funcţiile de conducere de la Cameră şi de la Senat. În condiţiile unui echilibru aproape simetric şi dacă ar fi fost vot pe bune, niciunul nu ar fi fost schimbat din funcţie. În aceeaşi zi, 1 septembrie, când a fost rupt în două efectiv grupul parlamentar, lipsit complet de reprezentare de cei care mă susţin pe mine, preşedintele PNL, în competiţia electorală, s-a făcut praf şi coaliţia.”

- Advertisement -

„Se face monitorizare pe like-uri, ca să nu cumva să-i bage delegaţi la Congres”

* „Doar votul liber exprimat de oameni, conform convingerilor, conform propriei credinţe, conform propriei evaluări, este cel care dă rezultate libere. Ce mi-a fost dat să aud de la susţinătorii mei în ultimele trei luni de zile nu am auzit în viaţa mea de la colegi din PNL. Să fie sunaţi să-şi retragă like-urile de pe postările mele… să se facă monitorizare pe like-uri ca să nu cumva să-i bage delegaţi la Congres… să-i pună pe primari să semneze pentru susţinerea unui candidat, că altfel nu-i bagă delegaţi la Congres… să li se spună primarilor sau preşedinţilor de filiale că niciun primar din filială nu va primi niciun proiect dacă nu se aliniază în susţinerea aceluia care are «pâinea şi cuţitul»… Fraţilor, eu aşa ceva nu am văzut în viaţa mea, nu am auzit în viaţa mea! Și, credeţi-mă, toate aceste lucruri nu le ştiu de la un om, nici de la zece, le ştiu de la sute. Pentru că eu vorbesc zilnic cu sute de oameni care au curajul numai mie să-mi spună lucrurile cu care se confruntă.”

„Foarte greu m-am hotărât să candidez pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al PNL”

* „L-am susţinut cu bună-credinţă pe Florin Cîţu, deşi îl cunoşteam de puţină vreme. Prima oară, în echipa mea, ca vicepreşedinte economic al PNL, ulterior lider de grup parlamentar la Senat, ministrul Finanţelor, senator… în condiţiile în care nu prea trecuse pe la filială, iar filiala nu voia să-l voteze pentru un nou mandat… şi, într-un final, premier. M-am trezit, fără măcar să primesc un telefon, că Florin Cîţu este candidat la preşedinţia PNL.”

* „Am intrat în viaţa partidului la 27 de ani şi aproape toată viaţa matură mi-am petrecut-o în PNL. Foarte greu m-am hotărât să candidez pentru un nou mandat la funcţia de preşedinte al PNL. Am luat decizia nu pentru mine, am luat decizia pentru PNL! Pentru că ştiu că am forţa, energia, ştiinţa, bunăvoinţa, cunoaşterea necesară şi arta de a putea conduce PNL spre o guvernare performantă, care să facă lucruri vizibile în bine pentru România şi, mai ales, capacitatea de a conduce PNL spre succes în anul 2024.”

- Advertisement -

„Fărâmarea partidului şi fragmentarea coaliţiei, aproape separarea partidului în două tabere…”

* „Eu nu am întâlnit, vă spun sincer, un asemenea val împotriva noastră. Nu neapărat  împotriva mea. Sigur că mă afectează şi pe mine, până la urmă. Nu e provocat de mine. Oamenii au avut încredere în noi, oamenii ne-au dat votul, câţi au venit la vot. Dar oamenilor le-am promis 4 ani de pace şi construcţie, 4 ani de dezvoltare şi democraţie. Asta aşteaptă de la noi. Ce  le-am dat în schimb, de la 30 mai? Scandal, atacuri, preocupare aproape zero pentru actul de guvernare, fărâmarea partidului şi fragmentarea coaliţiei, aproape separarea partidului în două tabere: «tabăra câştigătoare» şi «tabăra pierzătoare». Cum să te numeşti tu «echipa câştigătoare»?! Ce alegeri ai câştigat tu, «echipa câştigătoare», ca să te numeşti «echipa câştigătoare»?!”

* „La Guvern, în momentul de față, se pregătesc hotărâri de guvern pentru demiterea tuturor prefecților și subprefecților USR-PLUS. Florin Cîțu, înainte de întâlnirea de la coaliție, în declarația de presă, a spus că informează cancelariile occidentale că USR-PLUS a făcut moțiune de cenzură, că va face moțiune de cenzură – că încă nu se hotărâse – cu AUR. Chiar vrem să ardem toate punțile?! Chiar vrem să nu mai avem nicio șansă să le construim?”

„Nu cu blaturi pe sub masă cu adevărații noștri inamici!”

* „Singura formulă politică care ne poate genera o majoritate parlamentară, care să ne dea un guvern decent, care într-adevăr să poată face lucruri pe care noi ne-am angajat în fața oamenilor să le facem, printr-o colaborare și găsire a unui punct comun… Nu înțeleg mobilul acestei crize, vă spun sincer.”

* „Ce vă garantez este că rămân același om. Un om al echilibrului, un om rațional, un om care întotdeauna va căuta cele mai bune soluții pentru PNL; un om care să poată să garanteze menținerea PNL la guvernare, într-o coaliție decentă – nu cu blaturi pe sub masă cu adevărații noștri inamici! -, o coaliție care cu adevărat să dea șansa PNL să intre în istorie prin realizări pe care le așteaptă toți românii. Eu pot să garantez aceste lucruri, dar evident că nu pot să le garantez de pe poziția de simplu membru al PNL.”

* „Mai avem nu foarte mult până în 25 septembrie, putem reclădi încrederea oamenilor în noi.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Iohannis se plasează clar de partea lui Cîțu. Atac dur la adresa USR-PLUS: „s-a discreditat iremediabil”, „trădează voința cetățenilor”, „gesturi politice iresponsabile”

* PSD, salvatorul-surpriză al Guvernului Cîțu. A blocat din nou stabilirea unui calendar pentru moțiunea de cenzură inițiată de USR-PLUS și AUR

* Cîțu: „Se pare că la PSD a fost mai multă onoare” decât la USR-PLUS! Despre PSD-ul lui Dragnea e vorba, cel din 2017

* Mesaj dur al celui mai performant liberal. Ilie Bolojan atrage atenția taberei Cîțu că împinge PNL într-o fundătură. „Unde ne ducem mai departe? Care sunt pașii următori?”

* Cîțu amenință că le va spune liderilor occidentali că USR-PLUS face „o alianță toxică cu un partid extremist”

* Domnul Cîțu și-a făcut harakiri

* Ministrul Sănătății: Personalul neplătit în campania de vaccinare – „urmarea iresponsabilității premierului Cîțu, știa din aprilie că nu mai sunt bani”

* Unele companii de electricitate se răzbună pe clienții care se mută la alt furnizor: le trimit facturi „de regularizare” de zeci de mii de lei!

Încă un dosar pentru Dragnea! Vacanțe exotice în Qatar, Maldive, Bali și Caraibe, alături de concubina Irina, pe banii PSD – subvenție de la stat

* Adrian Sârbu, părăsit de încă un om de bază. Costi Mocanu a rupt colaborarea cu Aleph, după ce Felix Drăghici plecase la Antena 1

- Advertisement -

13 COMENTARII

  1. Am urmărit discursul lui Ludovic Orban: EXCEPȚIONAL!!!

    LOGICĂ, DISCERNĂMÂNT, ECHILIBRU, DECENȚĂ: acestea sunt coordonatele acestui EXEMPLAR discurs de la Blaj!!!

    Prin comparație cuuu… DEMENȚA spuselor și faptelor din aceste zile ale NEFERICITULUI cuplu/binom Iohannis-Cățu, cărora pare, pur și simplu, căăă… LE-A LUAT DUMNEZEU MINȚILE și i-a transformat în… DUȘMANII P.N.L. ȘI AI ROMÂNIEI, îndemnurile lui Orban la NORMALITATE vin ca o… SPERANȚĂ că poateee… NU-I TOTUL PIERDUT!!!

    „Liberali” (și, NU ÎN ULTIMUL RÂND:… Iohannis!!!): LĂSAȚI-L PE BĂTRÂNUL-și-ÎNȚELEPTUL Ludovic să SALVEZE (ȘIII… de-această dată!) SITUAȚIA, adică să salveze… P.N.L.-ul, COALIȚIA șiii… ȚARA, implicit!!!

    • Exact asa s-a intamplat! Rezultatul alegerilor le-a luat mintile,lui Iohannis si grupului de la Cluj! De atunci nu mai au liniste pana nu-si ating scopul:acela sa scape de Orban ,ca nu si-a intors a suta oara obrazul si nu s-a retras din functia de presedinte PNL imediat dupa telefonul de la Cotroceni!!!Iohannis este cea mai mare dezamagire pentru TOTI votantii sai,mai ales cei care au stat ore in sir la coada in diaspora in primul mandat sa-l voteze cu cea mai mare speranta in gand!!Sa nu vexi cine a distrus coalitia,cand zeci de mii de oameni vad -Catu si UDMRul-inseamna REA CREFINTA SI CINISM,DISPRET FATA DE ALEGATORI!!

    • Un discurs plin de amaraciune si, din pacate, plin de adevar.
      Orban nu merita sa fie lovit cu o asemenea forta absurda, bezmetica.
      Dar Citu si cei care l-au instigat sunt cativa oameni, poti admite ca sunt ciudati. Cel mai greu de inteles, mai penibil, mai dezgustator a fost acea TICALOSIE DE TURMA a acelei faimoase echipe.
      Si inca ceva: aceasta campanie a dezgustat si revoltat intreg spectrul politic. Chiar si Ciolacu parea uimit desi, din motive lesne de banuit, acum e dispus sa treaca peste asta.
      Dar nu am vazut acelas dezgust in PNL.Ceeace ma uimeste cumplit!

  2. Și acum vine Orban să se plângă, cine a vrut să distrugă premierul, numai orbii nu văd că este Orban, pentru șefia de la parlament a dat toate ministerele importante usr-ului, și acum mai are față să se plângă, cea mai mare hărmălaie tot Ludovic a făcut-o mpentru a păstra șefia partidului, mai rău ca în MAFIE !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -