vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsPSD anunță: pensiile vor fi majorate cu de 3 ori mai puțin...

PSD anunță: pensiile vor fi majorate cu de 3 ori mai puțin decât rata inflației! Deși prețurile au crescut cu peste 30%, coaliția va majora pensiile cu doar 10% și numai după 1 ianuarie

-

Marius Budăi, ministrul Muncii din partea PSD, a anunțat că pensiile vor fi majorate cu 10% și numai de la 1 ianuarie 2023. Vestea este cum nu se poate mai proastă pentru 5 milioane de pensionari, în condițiile în care inflația reală a depășit 30%, adică de peste 3 ori mai mult decât creșterea promisă, iar oamenii se confruntă cu această realitate – creată în mare parte de Guvern – chiar acum, nu peste două luni.

După ce au țipat zi și noapte un an la posturile de televiziune deținute de oligarhi că din cauza PNRR nu pot mări ei pensiile, cei de la PSD au ajuns la concluzia că e suficient ca, de la 1 ianuarie, să aplice o mărire de 10%, deși conform acordului cu Comisia Europeană ar fi putut majora pensiile imediat cu 27%.

PSD susține majorarea pensiilor cu 10% peste două luni, deși ar putea să le mărească de mâine cu 27%, conform acordului din PNRR

Marius Budăi, ministrul Muncii care-și făcuse tricou cu “NU 9,4%” (procentajul din PIB până la care pot ajunge pensiile, conform acordului pentru PNRR), spune acum că în Guvern se discută despre majorarea pensiilor cu 10% și o sprijinire timp de câteva luni a unora dintre pensionari, care au pensii prea mici. Decizia finală încă n-a fost luată, dar toate partidele din coaliție converg spre această idee a unei majorări cu doar 10% începând cu 1 ianuarie 2023.

Prezent, ca de obicei, la România TV, postul oligarhului fugar Sebastian Ghiță, Marius Budăi n-a fost deranjat, duminică seara, de nicio întrebare incomodă, fiind lăsat să-și recite poezia populistă și manipulatoare: „Noi, PSD, nu ne-am schimbat opţiunea, am spus foarte clar, încă de la sfârşitul lunii august, că se impune o majorare de cel puţin 10%. A prezentat şi preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, o versiune în care spune că în aceeaşi anvelopă bugetară, de exemplu, pentru o majorare de 15%, pentru toată lumea, vorbim de cei pe contributivitate acuma, mergem pe o majorare de 10% şi prin diferenţa impactului bugetar să sprijinim acea categorie vulnerabilă, să sprijinim pensionarii cu pensiile mai mici. Suntem în dezbateri, suntem, aşa cum ştiţi, în construcţia bugetului pe anul 2023. Trebuie să fim foarte atenţi la evoluţia preţurilor, trebuie să meargă aceste majorări în paralel sau odată cu încă alte măsuri pentru a stăvili majorarea preţurilor din energie şi pentru a sprijini, bineînţeles, şi angajatorii, pentru că până la urmă cea mai bună protecţie socială este existenţa unui loc de muncă“.

- Advertisement -

El a adăugat că și această majorare de 10% nu se face prin ajustare la rata inflației, ci prin majorarea punctului de pensie.

După ce a adoptat măsuri care au mărit exploziv inflația, Guvernul a falsificat statisticile ca să rezulte că, de fapt, prețurile n-au crescut chiar așa mult – acuză fostul premier Florin Cîțu

Parțial din cauza contextului internațional, dar mai ales din cauza măsurilor inflaționiste luate de Guvernul PSD-PNL-UDMR, în ultimul an România se confruntă cu o creștere explozivă a prețurilor – de departe cea mai mare din UE.

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat luna trecută că, în septembrie, inflația ajunsese la 15,7%, însă fostul premier Florin Cîțu – care este și economist – a demonstrat într-un interviu că acest lucru e imposibil și că inflația reală este de peste 30%. El a explicat că prețurile produselor industriale s-au majorat cu 60-70% și că, din acest motiv, e pur și simplu contra legilor economiei ca inflația generală să fie sub 30%. Cîțu a adăugat că scăderea inflației reale e realizată de INS prin falsificarea indicatorilor – practic, se fură din “coșul zilnic” după care se fac măsurătorile, ca să rezulte că prețurile nu sunt, de fapt, chiar atât de mari.

- Advertisement -

O strategie asemănătoare cu cea a Guvernului PSD-PNL din 2022 a folosit Guvernul Adrian Năstase în 2003, când a modificat componența „coșului zilnic” ca să rezulte că în România sunt mai puțini săraci decât în realitate.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Șoșoacă, Severin, Prodanca și soția sputnikă a lui Gelu Voican Voiculescu au sărbătorit la Ambasada rusă, alături de obraznicul ambasador Kuzmin

* Muzeografa care a trudit la doctoratul ministrului Tîlvăr: „Am muncit enorm. I-am făcut teza de la zero!”. DNA a clasat cazul după ce le-a dat acuzaților declarațiile femeii

* Ușurel, „patrioților”! Olandezii știu că voi, cei care cereți zgomotos „să se facă dreptate” în problema Schengen, vă aflați la butoanele corupției

* Victorie mare pentru România după 4 ani de lupte duse de USR: au intrat în vigoare legile „Fără penali în funcții publice”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

* VIDEO. Maia Sandu, disperată, la București: „Avem nevoie de ajutor să supravieţuim ca parte a lumii libere” / „Sunt gata să ne dea foc la țară!” / „Suntem cu toții în pericol, Rusia nu are reguli”

* Șeful armatei Ucrainei: „Am distrus de două ori mai multe avioane rusești decât a pierdut URSS în 10 ani în Afganistan – 278 față de 118”

* Fonfleul anului: „Elon Musk și Angelina Jolie la Castelul Bran, de Halloween”. Cum a reușit un site obscur să atragă televiziunile într-o minciună de proporții gigantice

* Bravo, CFR Cluj! Rușine, FCSB! Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat, cea a lui Gigi Becali e cea mai slabă din Conference League

 

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Pensia este un drept incontestabil si trebuie sa fie calculata in functie de contributivitate fiecaruia. Nimeni nu trebuie sa beneficieze de bani daca nu a platit sau sa fie privilegiat pentru ca e magistrat, militian, securist, cum este cazul pensiilor speciale, a putorilor care ies la pensie la 38 de ani. Atunci cand omul iese la pensie primeste bani pentru a supravietui intrucat nu mai poate munci, are o varsta, are nevoie de odihna si o viata lipsita de stres. Statul pe langa garantarea acestui drept bazat pe contibutivitate este obligat sa aduca banii la puterea lor de cumparare actuala, asta inseamna sa-i indexezi anual cu inflatia pentru ca pensionarul sa primeasca banii nedevalorizati. Daca unul a iesit la pensie la 60, a cotizat si i s-a calculat corect o pensie de 2000 lei in 2010 nu poti sa-i dai tot 2000 lei in 2022, pentru ca banii si-au pierdut puterea de cumparare. Daca toate acestea ar fi puse in aplicare toata lumea ar fi multumita. Cresterea pensiilor peste nivelul de contributivitate este o pomana prin care Statul ofera un statut tuturor, asa ar fi normal intr-o tara dezvoltata economic in care batranii sa fie fericiti cand moartea bate la usa, cand durerile nu contenesc. Fesenismul a incurajat nemunca, este inadmisibil ca unul care moare la varsta pensionarii sa nu i se mai acorde nimic familie, unde se duc acei bani cotizati 40 de ani? Cunosc caz concret care a murit dupa 4 luni de cand s-a pensionat la varsta de 65 de ani, desi omul vroia sa mai stea pentru ca era indispensabil postului si nu erau oameni competenti sa-l inlocuiasca. Probabil de suparare a facut un AVC si a murit, a luat doar 5 luni pensie de 3000 lei si era bucuros ca are peste 40 de ani vechime reala. Acest om da banii sai altora, iar Statul este un escroc prin tot ceea ce face. Budai asta este un imbecil impins in fata sa plescaie vorbele papusarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -