În politică, aranjamentele murdare se cer uitate de publicul larg, pentru a reveni la ele. Puțini își mai amintesc că, la începutul acestui secol, un paj de la curtea lui Putin, pe nume Stanislav Belcovski, fără să-și ceară voie de la „experții dâmbovițeni” pentru Basarabia, ajunge „întâmplător” la București și propune soluția „magică” pentru problema problemelor: teritoriul Republicii Moldova, partea dreaptă a Nistrului, trece la România, iar Transnistria la Federația Rusă.
Târgul-provocare s-a încheiat înainte de a începe cu adevărat. Dar la Chișinău, sub bagheta invizibilă, ca la comandă, apare un cor întreg cu „misiuni speciale”, care a început să cânte refrenul să renunțăm benevol la Transnistria, fiindcă ea ne împiedică să devenim europeni și să ne unim cu România. Poate că Adrian Severin, Cozmin Gușă și celula lor de politruci dâmbovițeni știu mai bine clapele accesate la Chișinău de consilierii lui Roșca, dar „planul Belcovski” a netezit drumul pentru apariția de mai târziu a altor planuri, a „identității transnistrene” și a „pașilor mici”, a emisarilor germani în frunte cu președintele Frank-Walter Steinmeier sau cu neamțul-putinist Klaus Neukirch, șeful Misiunii OSCE în Moldova. Ei, toți, au avut o contribuție majoră la fortificarea și consolidarea regimului separatist de la Tiraspol (protocolul de la Berlin, recunoașterea studiilor din stânga Nistrului, circulația liberă a mașinilor transnistrene în Europa etc).
Fără să trecem în revistă episoadele din farsa-batjocură „5+2”, constatăm că au trecut aproape două decenii de experimente dezastruoase (amintiți-vă doar de principalele tatonări cunoscute ca planurile Primakov, Kozak și Iușcenko). În spatele gargarei demagogice ruso-germane-OSCE, în R. Moldova, Rusia testa diferite modele de subminare a statelor independente desprinse din imperiu (variante federative, separatiste, confederative, stat comun etc). Iar Transnistria, între timp, a fost transformată în fieful bandiților, al serviciilor secrete rusești și al rețelelor mafiote de la Kremlin, ea fiind întreținută financiar de către contribuabilii din dreapta Nistrului.
Pentru naivi și alegători, desigur, de ochii lumii, la vitrină stătea puterea constituțională de la Chișinău, iar regimul separatist de la Tiraspol părea străin de conducerea și banii statului moldovenesc. Pe naiba! În realitate, după 1992, a fost creată o singură conducere pentru întreaga R. Moldova, cu reședința la Moscova. La Kremlin s-au luat toate deciziile-cheie, care au determinat evoluția R. Moldova de la 21 iulie 1992 și până la 24 februarie 2022, ele fiind aduse la Chișinău pentru executare, fie direct, fie prin Berlin. Chiar șeful statului, Igor Dodon, își coordona politicile „naționale echilibrate” la ambasada rusă și se reîntorcea „energizat” de la întâlnirile cu Putin și Kozak, impunând demnitarilor locali narativele că în 1992 „pe Nistru a fost război civil, iar Rusia a oprit vărsările de sânge”.
În contextul aranjamentelor rusești camuflate, mai vechi și mai noi, m-aș fi mirat să fie absent în Guvernul Gavriliță ambasadorul R. Moldova în RFG, Oleg Serebrian, un pion verificat și docil pentru rețeaua care-l promovează de peste două decenii. Evident, ce alt domeniu mai important putea să i se încredințeze decât Transnistria?
În ianuarie 2022, când am aflat vestea că diplomatul a luat mandatul de viceprim-ministru pentru Reintegrare, îmi doream sincer să reușească, fiindcă acumulase suficiente cunoștințe și experiențe în Franța și Germania. Ar fi nedrept să afirm că Oleg Serebrian, chinuindu-se mulți ani prin ambasade, s-a rupt de realitățile de acasă și din regiune. Consider că el înțelege mai bine decât ucenicii lui Lavrov ce procese geopolitice se produc în lume și pe continentul european. Singura mea întrebare rămânea cea când l-am văzut la braț cu Dumitru Diacov prin 1998: va avea cândva curajul Oleg Serebrian, măcar înainte de a se pensiona, să servească și interesele R. Moldova?
Timp de 8 luni, Oleg Serebrian, împreună cu biroul său de reintegrare, cu adjunctul Nicolai Țveatcov, expert pe federalizare, lasă impresia că se conduc după o agendă veche, luată de la Steinmeier sau Neukirch, dar întocmită pe la subdiviziunea moldovenească încă înainte ca ofițerul Igor Maslov să-l înlocuiască pe generalul SVR Vladimir Cernov. Mesajele și acțiunile lor sunt emanate din matricea Luchianov – Primakov – Kozak – Lucinschi și duhnesc a naftalină. Deși de alături, din regiunea Odessa, se aud exploziile rachetelor teroriștilor ruși, care ucid populația pașnică, adjunctul Nicolai Țveatcov ne flutură din deget, ca pe timpuri, și continuă narativele mucegăite: „Reintegrarea poate fi doar prin federalizare”. Apele de la Birou încă nu s-au limpezit și auzim un alt mesaj diversionist, de astă dată din partea lui Oleg Serebrian: „Dorim regiunea transnistreană în componența Republicii Moldova, dar nu cu orice preț”.
Iarăși se readuce pe tapet și în spațiul public provocarea Kremlinului (cazul Belcovski) și narativul serviciilor secrete rusești că Chișinăul trebuie să renunțe benevol la Transnistria, fiindcă doar atunci se poate face unirea cu România. Înainte ca corul cu „misiuni speciale” să înceapă cântecele de altădată, atenționez opinia publică, factorii de decizie și instituțiile internaționale:
1. Conjunctura regională s-a schimbat radical din 24 februarie 2022, când Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei;
2. Prin agenții săi de influență de la Berlin și Chișinău, Rusia face presiuni și diversiuni din diferite părți ca R. Modova să renunțe benevol la Transnistria, astfel deschizându-i-se drumul s-o transforme legal într-o enclavă militară gen „Kaliningrad”, în coastele Ucrainei, României și ale NATO;
3. E o înșelătorie totală, tipic rusească, lansată pentru infantilii politici, că fără Transnistria, Chișinăul și Bucureștiul vor face Unirea;
4. Renunțarea benevolă la Transnistria, sub masca independenței ei, ar transforma partea de Est a R. Moldova într-un teatru de război, fiindcă Ucraina va fi nevoită să lichideze enclava rusească, care îi va pune în pericol securitatea națională în regiunile Odessa și Vinița.
Declarațiile total iresponsabile și provocatoare, venite de la demnitarii Biroului de reintegrare al Guvernului R. Moldova, nu pot fi catalogate ca erori individuale sau incompetență. Iar afirmația lui Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru reintegrare, că „dorim regiunea transnistreană în componența Republicii Moldova, dar nu cu orice preț”, e cu bătaie lungă și are încărcătura unui viitor program sau proiect geopolitic. Aceste tatonări, lansate pentru a vedea reacția opiniei publice și a instituțiilor responsabile de securitatea statului, scot la suprafață aranjamente mai vechi, când Putin vorbea cu gura lui Belcovski, Steinmeier sau Neukirch. Sper să nu auzim doar eventuale justificări, ci o atitudine clară a Guvernului în chestiunea Transnistriei, ca parte integrantă a teritoriului R. Moldova.
Închei cu constatarea tristă că dacă Igor Dodon depunea flori la mormântul ucigașilor fiilor moldovenilor, atunci Oleg Serebrian scuipă pe jertfa sutelor de patrioți care au apărat cu prețul vieții pământul natal. În privința Transnistriei și sacrificiului eroilor moldoveni, cei doi pioni – Oleg Serebrian și Igor Dodon – sunt frați gemeni și au același stăpân.
Obiectivul principal al Rusiei putiniste este recuperarea intregii Moldove dintre Prut si Nistru nu numai a teritoriului pe care ei il recunosc ca fiind „PMR”. Cantecele de sirena venite dinspre Moscova despre un asa zis „Ausgleich” romano-rus dupa care Basarabia istorica ar reveni Romaniei si Transnistria Imperiului Rus nu este numai o vrajeala pentru zapacirea romanilor si a obtine astfel sentimente mai bune din partea lor. Am auzit prima oara aceasta „propunere” in 1997 din partea unui geostrateg rus care numai tin minte cum se numea. La vremea aceea Rusia era nelinistita ca guvernul pro-occidental al „Conventiei Democratice” obtinuse promisiunea ferma de integrare in NATO. Mesajul se vroia inteles de romani cam asa : aduceti la putere forte prietenoase Rusiei care renunta la alianta cu vestul, asa cam de genul celor care au pus mana pe putere in Decembrie 1989 asistati de GRU si KGB, si atunci poate va recompensam cu Basarabia, eventual va dam si preturi preferentiale la gaze, cum spunea o data in bataie de joc la o conferinta de presa VVP. Nu de intamplator forta „pro-unionista” a aurolacilor este banuita de complicitate cu interesele Rusiei. Cat de sinceri sunt rusii cand lasa de inteles ca de fapt ei constientizeaza ca Basarabia este a romanilor, s-a vazut la inceputul invaziei cand mega-provocatorul si mincinosul lavrorist din Blvd.Kisseleff a iesit sa spuna exact contrariul. Primise instructiuni de la Moscova ca „excursia speciala” a Armatei Rosii in „Malorusia” urmata de o parada grandioasa pe Kresciatik o sa dureze doar 3 zile
dupa care o sa urmeze o „spetzaperatzia” in Moldova si prin urmare povestea cu „intelegera” romano-rusa nu mai este valabila, ba chiar dauneaza pentru ca acum o sa se vorbeasca de o gubernie sau republica populara “unita pe vecie cu Rusia” pe fostul teritoriu al RSSM. Si cred ca nu numai atat. In capul acestui gangster care conduce destinele celui mai intins stat din lume s-a conturat o idee mai grandioasa care s-a tradat la momentul in care i-a facut cadou bufonului sau moldovenesc harta Moldovei mari. Corelat cu cererea nebuneasca a aceluiasi din Februarie ca NATO sa isi retraga trupele din Europa de Est, „y compris” Romania, devine transparent planul unei eventuale dezmembrari a Romaniei, asa cum isi doreau si in timpul tarismului si in epoca sovietica unii. Este suficient sa ne amintim iritarea lui Leonid Brejnev din anii ’70 ca in carti de istorie publicate in RSR se vorbeste prea mult de rapirea Basarabia si se vorbeste ireverentios de tarismul rus care in opinia bolsevicilor, killeri ai familiei imperiale ruse, a fost de fapt „osvoboditeli”. In consecinta secretarul general al PCUS „sublinia” ca o parte din Moldova, cea dintre Prut si Carpati a ramas sub ocupatie romaneasca. Un apropos pentru Ceausescu ca sa o lase mai moale cu Basarabia, ca altfel si sovieticii pot sa schimbe foaia. In schimb cred ca fixistul Putin a luat in serios aceasta amenintare si chiar crede intr-o Moldova „Mare”. Evident fara iesire la Marea Neagra pentru ca vorba aia, Bugeacul face parte din viitoare Novorusie si oricum moldovenii nu au ce cauta la Dunare.
Mulțumesc pentru acest comentariu. Sunteți un bun cunoscător al realităților fără fard din stânga Prutului.