vineri, martie 29, 2024
AcasăFără categoriePosibila cauză a tragediei de la Eforie-Nord: în buteliile de aer ale...

Posibila cauză a tragediei de la Eforie-Nord: în buteliile de aer ale celor doi scafandri s-au băgat și gaze toxice de eșapament! Scafandrii au murit în timp ce supravegheau subacvatic înnisiparea plajei de la hotelul lui Copos

-

Doi scafandri care participau la înnisipările (extinderile de plajă) din Eforie-Nord au decedat vineri prin asfixiere, la o adâncime de numai 4 metri. Cauza ar fi, după primele cercetări, umplerea defectuoasă a buteliilor de oxigen, în care au pătruns și gaze toxice de eșapament.

Emil Maftei (54 de ani), din Mangalia, era scafandru profesionist cu mare experiență. Ştefan-Adrian Strungaru (32 de ani) era biolog marin, cadru universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Cei doi scafandri români au decedat vineri după-amiază, la Eforie-Nord, în timp ce efectuau scufundări de supraveghere ecologică a lucrărilor de înnisipare (extindere) a plajei, la aproximativ 500 de metri în larg de plaja din dreptul hotelului Europa (proprietatea lui George Copos, prin Ana Hotels), la adâncime mică, de numai 4 metri.

Cei doi au fost declaraţi morţi, după o oră de efectuare a manevrelor de resuscitare. Când au fost aduși la mal, ei erau inconștienți, în stop cardio-respirator.

Victimele: un scafandru cu mare experiență și un universitar biolog marin. Colegii nu înțeleg cum s-a putut întâmpla accidentul la o adâncime de numai 4 metri!

Una dintre victime era scafandru profesionist cu mare experiență (supervisor). Se numea Emil Maftei, locuia în Mangalia și avea 54 ani.

- Advertisement -

Prietenii și colegii săi spun că era cel mai pregătit dintre toți scafandrii români. Ei nu-și explică cum s-a putut asfixia la numai 4 metri adâncime.

”Era cel mai acreditat scafandru și supervizor pe care îl cunoaștem, cel mai bun dintre noi toți, care se putea scufunda la adâncimi mari. S-a întâmplat ceva acolo, altfel nu se explică. El nu era omul care să moară la o adâncime de numai 4 metri, pentru că de acolo se poate ieși la suprafață oricum, și dacă îți scoți centura, și dacă doar îți umfl vesta, tot ieși la suprafață. Ieși și dacă dai din mâini, este o adâncime mică. Acolo s-a întâmplat altceva”, ne-au declarat câțiva colegi și prieteni ai scafandrului decedat.

Cea de-a doua victimă: Ştefan-Adrian Strungaru. Avea 32 ani, era rezident în Iaşi şi avea pregătirea de biolog  marin. Activa ca asistent de cercetare ştiiţifică în ecotoxicologie (știință de graniță între ecologie și toxicologie, ce studiază efectul substanțelor toxice asupra sistemelor ecologice) în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la Facultatea de Biologie, Laboratorul de Lucrări practice de Hidrobiologie. Era căsătorit şi avea un copil mic.

- Advertisement -
Ștefan-Adrian Strungaru (32 de ani), biologul marin din Iași, decedat la Eforie-Nord

Buteliile de aer ar fi fost încărcate defectuos, astfel încât în ele au pătruns și gaze toxice, de eșapament!

Aducerea la țărm a celor două victime și manevrele medicale au fost efectuate de echipajele ISU Dobrogea, care a intervenit cu o ambarcaţiune RIB cu 4 scafandri, o autospecială de stingere, o autospecială SMURD B cu său personalul medical, un echipaj SAJ C2 și elicopterul SMURD.

Fiind vorba despre un accident de muncă, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța s-au deplasat la fața locului, demarând o anchetă.

Potrivit surselor neoficiale, cei doi scafandri ar fi angajați/colaboratori ai unei firme care a câștigat licitația pentru monitorizarea mediului, înaintea lucrărilor propriu-zise de înnisipare.

Buteliile de aer ar fi fost încărcate cu un compresor, însă nu s-ar fi luat anumite măsuri specifice, iar utilajul ar fi introdus în buteliile respective și gazele emanate de el.

Urmarea ar fi fost aceea că cei doi scafandri ar fi respirat oxigen amestecat cu gaze de eșapament.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Șoșoacă simte ceva: “Eu cu bărbatu-meu și Lazarus – se caută motive să fim internați la spitalul de nebuni! Dacă dispărem, căutați-ne la spitalele de nebuni! E posibil să fim internați acolo!”

* Bendeac: „Am încredere în medici și în cei care iau Nobelul, nu în cei care scriu «miau» ca pisica”. Actorul s-a vaccinat cu AstraZeneca

- Advertisement -

11 COMENTARII

  1. Aloo, domnilor ziariști, poate menționați și sursa informațiilor și a declarațiilor, dacă tot vă numiți ziariști. Hai să fim profesioniști și să nu ne arogăm munca și meritele altora. Nu v-a declarat vouă nimic niciun coleg al scafandrilor și nu v-a spus vouă nimeni că buteliile erau încarcate cu noxe. Precizați sursa Focus Press că ne supărăm. Articolul original este acesta-https://focuspress.ro/cum-au-murit-cei-doi-scafandri-la-eforie-aveau-buteliile-incarcate-cu-gaze-nocive/

    • Au mai aflat și alții despre butelii, ÎNAINTEA DUMNEAVOASTRĂ, dom’ Dan!

      Nu știm dacă cei pe care-i indicați dumneavoastră ca (PRETINSĂ!) „sursă” au informațiile de la I.T.M. (Inspectoratul Teritorial de Muncă) – Constanța, dar noi DE-ACOLO le-avem!!!!!

      Cât despre colegul scafandrului din Mangalia, întrebați-l și pe el dacă a vorbit cu noi, înainte să vă „cocoșiți”.
      (Vreți să vă dăm numărul lui de telefon? Sunați-ne, dacă ne cunoașteți, și vi-l dăm!)

      • Așa se întâmplă când niște PUȘTI își închipuie că au „inventat” ziaristica…

        Apropo, ne-am uitat și noi, de curiozitate, pe „sursa” (Sic!) indicată de dumneavoastră și am remarcat că în acea publicație NU și-au luat chiar toate măsurile de precauție, atunci când au pomenit despre bănuielile anchetatorilor de la I.T.M. (dacă tot cu ei au vorbit și ei…), care oricum nu sunt încă oficiale, căci ancheta nu este încheiată: trebuia folosit mai des (de fapt: tot timpul!), condiționalul-optativ!

        • Eu sunt autorul articolului original, ca să ne intelegem, iar colegii scafandrilor au fost la mine in birou. Acea declaratie ne-a fost făcută nouă, nu altora, pricepeti? Cand a fost scrisă stirea, ITM-ul abia aflase despre accident, cei doi abia murisră. Hai să nu exagerăm cu aroganța. Drept dovadă, fără să stiti, ne-ati preluat chiar și greseala făcută în text. Repet- dacă vă dati profesionisti, treceti sursa. Voi nu ti menționat pe nimeni, ca si cum ati aflat voi totul. Cică „ziaristii”…

          • Habar nu avem ce ați vorbit voi în biroul vostru, nici cu cine (căci NU NE INTERESEAZĂ!), știm doar ceea ce am aflat noi, seara, de la sursele noastre, din I.T.M. și de la scafandri: avem o grămadă de prieteni printre aceștia din urmă, cam de pe vremea când tu, măi copile, erai pe la grădiniță.

            Esti cam OBRAZNIC, măi puștiulică!
            Vrei un soi de exclusivitate la niște informații pe care le aflase, vineri seara (când ne-am scris noi articolul), tot orașul.

            Dar… te știm cine ești, așadar NU avem de la tine nicio speranță!

  2. pai Dan are dreptate, atzi preluat articolul lui -practic cuvint cu cuvint.

    uite aici subiect de investigatie : nu e normal ca buteliile incarcate cu un compresor corect sa aiba noxe . a incarca niste butelii nu inseama a trimite omul pe marte, e ceva standard , deci cineva e pasibil de puscarie. ceva miroase a putred rau de tot .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -