vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvăluiriPortretul înspăimântător al lui Petr Kellner, noul patron al Pro TV. E...

Portretul înspăimântător al lui Petr Kellner, noul patron al Pro TV. E un „Vîntu al Cehiei”: împreună cu Putin, i-a țepuit pe ruși pe modelul FNI în anii ’90, când actualul președinte al Rusiei era viceprimar în Sankt Petersburg

-

Bate vânt de sovietizare în televiziunile din România. Înregimentarea oficială a Realitatea Plus (fosta Realitatea TV) în frontul de propagandă al PSD a făcut ca, în acest moment, trei moguli să tragă cu partidul infractorilor: Voiculescu, Ghiță și Gușă. Vestea proastă vine dinspre Pro TV, care până acum mai echilibra cât de cât balanța democrației în mass-media.

De o săptămână, Pro TV a ajuns, în mod oficial, în mâinile cehului Petr Kellner. Un mogul de doar 55 de ani, devenit cel mai bogat afacerist din țara sa. Prezent încă din anii ’90 la Moscova și Sankt Petersburg, unde – cu complicitatea statului rus și a lui Cladimir Putin personal – s-a îmbogățit pe spatele oamenilor naivi ademeniți să cotizeze la un fond de cecuri. Un fel de FNI românesc.

Kellner are o avere de 15,5 miliarde de dolari, potrivit specialiștilor în evaluări de la celebra revistă „Forbes”.

- Advertisement -

Ziaristii.com vă arată cine este cu adevărat Petr Kellner: afacerile sale din Rusia și legăturile cu președinții Vladimir Putin și Milos Zeman. Cine va da linia în cel mai influent post de televiziune din România. Informațiile sunt de-a dreptul înspăimântătoare. Prin Kellner, Putin ar putea trece la un alt nivel al propagandei anti-democratice și anti-occdentale în România. Oficine de genul Sputnik.md par glumițe pe lângă ce ar putea deveni Pro TV în „era Kellner”.

Țeapă colosală cu fondul de cecuri Petru cel Mare (FNI-ul rusesc)

  • Petr Kellner a început să facă afaceri în Rusia în anul 1993, la vârsta de 29 de ani.
  • A creat mai multe fonduri financiare la Sankt Petersburg și Moscova. Cel mai cunoscut dintre ele s-a numit Petru cel Mare. Ce a țintit: să-i escrocheze pe oamenii naivi, mulți dintre ei săraci, visători la o viață mai bună. Evident, hoțiile sale au funcționat de comun acord cu autoritățile din acea vreme. A participat activ la privatizarea cecurilor (certificatelor, voucherelor) rusești, într-un proces de privatizare ce a semănat cu cel din România.
  • Președinte era Boris Elțîn, primul șef de stat al Federației Ruse. Dar Kellner i-a atras în cursă pe cetățenii obișnuiți cu ajutorul lui Vladimir Putin. Fostul colonel KGB (pe care schimbările din 1989 l-au găsit la post în Republica Democrată Germană, aflată sub ocupație militară sovietică) era pe atunci, în anii ’90, viceprimarul marelui oraș Sankt Petersburg și șeful Comisiei pentru relații externe din cadrul Primăriei. Se ocupa de așa-zisa promovare a investițiilor străine, pe fondul începutului privatizării în Rusia.
  • Prin intermediul lui Putin, Kellner a colectat de la „investitorii” de rând circa 100.000 de vouchere. Inițial, pentru un voucher li s-a plătit 40 de dolari, apoi doar 10 și în final 5! Prețul s-a stabilizat până în primăvara lui 1994 la 20 de dolari pe bucată.
  • Cu ajutorul lor, Putin și Kellner au achiziționat acțiuni la 130 de companii rusești. Conform site-ului versia.ru, activele cehului au inclus acțiuni la companii de energie, comunicații și chiar la fabrica de cusut Pavlovo-Posad Igla. Scopul: să revândă ulterior acele societăți sub o formă sau alta.
  • Dar, copie la indigo cu FNI-ul românesc, fondul financiar Petru cel Mare s-a prăbușit câțiva ani mai târziu. Micii „investitori” au rămas cu ochii-n soare, iar „rechinul” Kellner s-a ales cu 50 de milioane de dolari. O sumă astronomică pentru Rusia acelei perioade. Ca să scape basma curată, el și-a declarat falimentul: a susținut că a pierdut 500 de milioane de dolari! Exact ca Vîntu, dar la altă scară, cu alte cifre.
  • După criza din Rusia, în 1998, Kellner s-a întors în Cehia. Unele active din fondul Petru cel Mare le-a vândut grupului slovac Eastfield, care a rămas pe piața rusă prin afaceri în domeniul cerealelor.”Cetățenii de bună-credință au încercat să afle dacă ar putea să obțină ceva pentru bonurile lor privatizate, pe care le-au investit în fondul Petru cel Mare. N-au găsit calea spre adevăr. În 2003, fondul a fost lichidat definitiv”, au dezvăluit ziariștii de la site-ul versia.ru.
  • Putin a fost investigat de o comisie a Consiliului Legislativ al orașului Sankt Petersburg. Aceasta a ajuns la concluzia că el a produs pierderi de 93 de milioane de dolari la nici un an de când a fost numit în fruntea Comisiei pentru relații externe. Ce măsură s-a luat? Concedierea lui, dar efectele ei s-au produs doi ani mai târziu. Prea târziu! Influent și bogat, pe fondul prăbușirii regimului Elțîn, Putin era deja propulsat de forțe invizibile spre Kremlin. Trecutul său de ofițer KGB lucra intens.

Al doilea descălecat în Rusia: cel cu banca Home Credit

  • Anul 2000: după un mandat de un an ca prim-ministru, Vladimir Putin devine al doilea președinte al Federației Ruse, după ce Boris Elțîn i-a cedat scaunul. Tot atunci, Petr Kellner revine în Rusia cu noi afaceri.
  • Zecile de milioane de dolari câștigate la prima sa escapadă pe piața rusă au fost investite în firma sa, PFF, fondată în 1991, prin care a înghițit o grămadă de firme privatizate de statul ceh.
  • Noul proiect al lui Kellner, la a doua sa apariție în Rusia, a fost Home Credit and Finance Bank, societate specializată în emiterea de împrumuturi de consum pentru populație. Această bancă a invadat piața în mod agresiv, fără a cheltui vreun ban pentru publicitate. Șapte ani mai târziu, banca lui Kellner avea deja 27 % din piața creditelor de consum și 10,5% din piața cardurilor de credit. Numărul clienților a depășit 15 milioane!
  • Dincolo de activitatea sa bancară fructuoasă, cehul a pus și bazele celei legate de asigurări. Concomitent, o filială a companiei sale PPF din Cehia a început să lucreze cu banca Home Credit din Moscova.
  • În primăvara anului 2003, Kellner era atât de influent în afacerile rusești, încât a reușit să pună pe butuci Banca Standard Rusă (concurenta sa). Prin Home Credit, ajutat de regimul diabolic al lui Putin, a emis împrumuturi către populație prin rețeaua de magazine Technosila. Deși produsele celor două bănci erau cam aceleași, Kellner a oferit o rată a dobânzii de împrumuturi cu 10 % mai mică decât cea a Băncii Standard Rusă.
  • Profiturile au crescut rapid. Trei ani mai târziu, Kellner a deschis filiala Home Credit Kazahstan.

„Da, îl susțin pe Putin la președinția Rusiei!”

  • Petr Kellner mai deține în Rusia și compania PPF Real Estate. Aceasta face parte din PPF Real Estate Holding BV, fondată în anul 2010.
  • Activitatea principală a PPF Real Estate este furnizarea de servicii în domeniul construcțiilor și al managementului imobiliar în Europa Centrală și de Est.
  • Printre principalele facilități ale lui Petr Kellner în Rusia se numără complexul industrial South Gate (187.000 de metri pătrați) și parcul logistic Trilogy (107.000 de metri pătrați).
  • Este unul dintre „regii imobiliarelor” din Rusia. Ocupă locul 22 în Topul Forbes, întocmit pe acest segment, cu nu mai puțin de 85 de milioane de euro câștigați din chirii prin compania sa PPF Reale Estate Russia.
  • Vladimir Putin

    Kellner acordă interviuri presei naționale din Cehia de două ori pe an. Într-unul din ele, în 2012, întrebat de jurnaliștii de la DNES dacă PPF va favoriza realegerea lui Vladimir Putin în funcția de președinte, mogulul ceh a răspuns tranșant: „Da. Îl susțin pe Putin la președinția Rusiei!”. A fost o confirmare a faptului că între el și Putin există o relație extrem de strânsă, fondată în anii ’90, când actualul „țar” de la Kremlin i-a deschis drumul spre afaceri în Rusia, dar și pe cel de mare miliardar.

Vizită în China cu președintele pro-rus al Cehiei, Milos Zeman

  • „Kellner nu e nevoit să mituiască pe nimeni”, a răspuns miliardarul altor întrebări legate de corupția din țara sa, în același interviu din 2012. „Cel mai surprinzător răspuns al lui Kellner a fost legat de întrebarea privind corupția din Republica Cehă. Miliardarul consideră că actele de corupție din țara noastră sunt mai rele și mai mari decât în ​​Rusia”, notează site-ul ceskapozice.lidovky.cz.
  • Milos Zeman

    Noul boss al televiziunii Pro TV se află în relații deosebit de strânse și cu actualul președinte al Cehiei, reales în funcție la scrutinul de anul trecut. Un rusofil convins, prieten la cataramă cu Vladimir Putin, Milos Zeman a fost sprijinit intens în campania electorală de Petr Kellner. El a reușit să câștige alegerile din al doilea tur, deși în 2014 coborâse de la 58% la 37 % în ceea ce privește încrederea populației, tocmai din cauza asocierii sale cu Rusia. Dar și pentru susținerea integrității teritoriale a Chinei, incluzând Tibetul și Taiwanul.

  • Zeman l-a luat pe Kellner în delegația oficială care a vizitat China în 2014, când s-a întâlnit cu președintele celei mai populate țări din lume. „Mulți asociază simpatiile președintelui ceh față de China și Rusia cu interesele comerciale ale celui mai bogat antreprenor din Republica Cehă, Petr Kellner. Acesta a luat parte la o călătorie oficială în China și chiar a participat la o întâlnire între președintele Cehiei și cel al Republicii Populare Chineze. Kellner activează pe piața asigurărilor rusești. Probabil, astfel de legături strânse au fost stabilite în timpul campaniei lui Milos Zeman, din moment ce oficialii săi nu au dezvăluit sursele tuturor fondurilor primite de președinte pentru publicitate”, scria în 2014 siteu-l Ecoul Caucazului.
  • „Cireașa de pe tort a fost aceea că Zeman s-a întors din China în Cehia nu cu avionul prezidențial, ci cu avionul privat al companiei miliardarului Petr Kellner, PPF. Kellner a participat și la negocierile președintelui ceh cu președintele chinez Xi Jinping. Grupul PPF al lui Kellner și partenerii săi de la J&T sunt implicați în mod activ pe piața chineză – la fel ca pe cea rusă, unde PPF, în anii 2000, a devenit unul dintre cei mai mari investitori în sectoarele financiare (Home Credit) și asigurări (Ingosstrakh). Zeman explică abordarea pragmatică a relațiilor cu China prin interesele de afaceri, promovarea investitorilor cehi pe piața chineză și atragerea investitorilor chinezi în Republica Cehă. Mulți lobby-iști au o opinie similară în legătură cu Rusia. Același Peter Kellner, din 2012, a sprijinit direct realegerea lui Putin în funcția de președinte”, au menționat ziariștii de la Radio Svoboda.
  • La sfârșitul lunii august a anului 2016, Kellner a decis să vândă lanțul de magazine de electrocasnice și electronice Eldorado, a doua cea mai mare companie de pe piață din punct de vedere al veniturilor și al numărului de magazine din Rusia. Cumpărător: grupul Safmar, controlat de Mihail Gutseriev, cel mai bogat om din Rusia, cu o avere de 5,65 milioane de dolari. „Pachetul principal de 80% din titlurile Eldorado, prin intermediul a două companii off-shore, aparține concernului ceh PPF, care gestionează, de asemenea, companii de asigurări, operatori mobili, bănci și are acțiuni în întreprinderi industriale. Conform raportului anual PPF, până la sfârșitul anului 2015, valoarea activelor corporației a ajuns la 21,6 miliarde de euro. Fondatorul și proprietarul PPF este omul de afaceri Peter Kellner, care deține 98,92% din companie”, notau jurnaliștii de la site-ul rusesc rbc.com înaintea tranzacției.

Biografia unui miliardar al tranziției de la comunism la capitalism

DATE PERSONALE. Petr Kellner s-a născut în anul 1964, în orașul cehoslovac Ceska Lipa, situat la granița cu fosta RDG (actualmente Germania). Omul de afaceri încearcă să nu menționeze originea sa nici în documentele de afaceri, nici în interviuri. Conform rapoartelor neconfirmate, numele tatălui său era Iosif. Acesta a lucrat într-unul din institutele locale de cercetare. Tot acolo a muncit și fratele său mai mare, Peter Jan.

STUDII. De mic copil, Petr s-a mutat cu familia sa în centrul regional din Liberec. Acolo a absolvit Liceul Economic. În 1982 a ajuns în Capitală, înscriindu-se la Facultatea de Economie a Universității din Praga, pe care a absolvit-o în 1986.

- Advertisement -

PRIMUL JOB. Kellner a început să lucreze ca referent în corporația de stat Stroyimport, ocupându-se cu furnizarea de echipamente străine până în 1989.

ASISTENT. Până la „Revoluția de catifea” din Cehoslovacia (noiembrie-decembrie 1989), Kellner s-a angajat ca asistent la studioul de film Barrandov.

ACTOR. În perioada sa scurtă petrecută la acel studio de film, Kellner a jucat un rol episodic în pelicula „Timpul servitorilor”.

VÂNZĂTOR. În 1990, el s-a angajat la compania Impromat. Ocupație: importul și vânzarea de mașini de copiat ale companiei japoneze Ricoh. Compania funcționează și în prezent. Vinde nu numai echipamente de birou, ci și aparate de aer condiționat, fiind distribuitorul oficial al Fujitsu în Republica Cehă. În perioada sa la Impromat, Kellner l-a întâlnit pe viitorul său partener de afaceri, Milan Winkler. Acesta furniza componente computerizate din țările asiatice unor persoane juridice din orașul său natal, Teplice, din nord-vestul Boemiei. „Am decis să organizăm un fond de investiții. Ne-a fost imediat clar că aceasta este singura modalitate de a participa la distribuția pe scară largă a averii: privatizarea cecurilor”, și-a amintit Winkler. Adică, exact ceea ce Petr Kellner avea să extindă și în Rusia, la o scară mult mai mare.

SPECULANT. Sistemul de privatizare propus de Ministerul Finanțelor din Cehoslovacia l-a inspirat pe Kellner să adopte modelul voucherelor din Rusia câțiva ani mai târziu. Până la „Revoluția de catifea”, Cehoslovacia avea cel mai puternic sector de stat al economiei din estul Europei.

PRIMUL FOND. Imediat după intrarea în vigoare a primei legi de privatizare din Cehia, Kellner și Winkler au înregistrat societatea WIKA în Teplice, în februarie 1991, pentru care ulterior au primit o licență pentru crearea unui fond de investiții. Câteva luni mai târziu, în septembrie, au organizat Primul Fond de privatizare, prescurtat PPF, pentru a se pregăti de privatizare.

CAPITAL. Fondul era subțire: 100.000 de coroane cehoslovace (echivalentul a 6.000 de dolari). În căutarea investitorilor, Kellner și Winkler i-au convins pe acționarii fabricii de sticlă de stat Sklo Union din orașul Teplice să investească 20 de milioane de coroane sub formă de finanțare a datoriei și o creștere a capitalului social. În schimb, șeful Sklo Union, Stepan Popovich, s-a alăturat Consiliului de Administrație al PPF și a devenit acționar minoritar al fondului (ulterior și-a vândut pachetul către Kellner).

PUBLICITATE. Odată cu începerea campaniei de privatizare, la care au participat 434 de firme din Cehoslovacia, PPF a lansat o campanie publicitară agresivă, atât la televizor, cât și la radio, recurgând la serviciile popularului actor Joseph Dvorak. Drept urmare, PPF a strâns 1,4% din totalul tichetelor din țară și a ocupat locul 11 ​​din punct de vedere al capitalizării. După dezmembrarea Cehoslovaciei în 1993 (în Cehia și Slovacia), a avut loc al doilea val de privatizare, unde PPF a reușit să obțină 2,1%. După aceea, fondul și-a manifestat influența asupra a 202 de companii.

RUPTURA DE WINKLER. La câțiva ani după lansarea cu succes a PPF, între Kellner și Winkler s-au declanșat mai multe conflicte. Winkler l-a acuzat pe Kellner că a încercat să-și „dilueze” afacerile în cadrul PPF prin emiterea de facturi false în contul său. El și-ar fi cumpărat masiv propriile acțiuni, ca să evite un sechestru. Și-a creat un nou fond PPF, devenind proprietar deplin în 1995, în timp ce activa deja pe piața rusă.

SUCCES. În 1995, PPF-ul lui Kellner a cumpărat 20% din cea mai mare companie de asigurări din Cehia (CSK).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

VIDEO. Melteanul Cumpănașu către cei care-l critică: „Voi nu aveți soții atât de frumoase ca a mea! Sunteți geloși și penibili!”

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Asta este comertul: unii cumpara, altii vand…
    Daca si presa a ajuns o marfa, asta e. Atunci, si noi, consumatorii trebuie sa o tratam ca atare. Din pacate, noi, romanii, suntem cam zevzeci si cadem in mrejele ei.
    Cat despre magnatul cumparator, el poate fi o problema. Sa nu i se deschida pofta de a cumpara aici, unde cam totul e de vanzare…

  2. Asa cum am mai spus/scris: este INCA (!) un pas-VICTORIOS din… „Razboiului-HIBRID” sustinut de catre RUSIA-lui-PUTIN impotriva OCCIDENTULUI-DEMOCRATIC, razboi in cadrul caruia CUCERIREA media din fiecare tara membra U.E. si N.A.T.O. reprezinta un OBIECTIV FOARTE IMPORTANT !!!

  3. A trecut ceva vreme de la teapa fni. Ar fi si timpul de inca o megatepuire la nivel national pt romanasii pasionati de castiguri rapide. Sa nu uitam ca la pro teve au fost vacanta mare si manelele si acum se aude pe strada efectul educativ.

    • La noi, vantu si popa si vlas tot au ajuns la parnaie, cata vreme la cehi sau rusi, nici vorba, fapt ce arata ca justitia in Cehia si Rusia e capturata total, iar presa hartuita, din moment ce mafia ajunge sa asasineze un jurnalist.
      Ordinarul asta hot de kellner serveste banet si coruptie pe unde se duce, nu prea cred ca intentionat va orienta spre stilul sputnik pro tv, el nu face politica, el face bani. Daca a venit si in Romania, sigur se va mai amesteca el cu politicul, sigur mai fura ceva, iar la noi, spre diferenta de Cehia si Rusia, justitia sta altfel. In plus, e si LCK la EPPO, si poate-l agata si pentru ceva matrapazlacuri in Cehia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -