miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăCulturăPolonia ignoră uciderea a trei milioane de evrei polonezi

Polonia ignoră uciderea a trei milioane de evrei polonezi

-

Există curaj de primă mână, al polonezilor bravi, şi curaj second-hand, evreiesc, bun şi el, dar nu de scos în faţă. La ceremoniile dedicate împlinirii a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Polonia a ignorat Holocaustul.  Din cele şase milioane de evrei ucişi în timpul războiului, trei milioane au fost evrei polonezi.

 

Ieri a fost marcată în Polonia începerea celui de-al Doilea Război Mondial. În urmă cu 80 de ani, Hitler a invadat această ţară şi a desfiinţat-o ca enitate statală, în goana sa după spaţiu de locuit pentru poporul german.

Comemorarea a 80 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Varşovia, 1 septembrie 2019 (sursa foto: Google)

La ceremoniile de ieri au fost prezenţi preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi vicepreşedintele SUA, Mike Pence. În discursurile oficiale, polonezii au fost descrişi ca fiind o naţie de eroi, care, prin curajul lor, au apărat întreg continentul european de pericolul nazist.

- Advertisement -

Preşedintele german a cerut iertare, în numele Germaniei, tuturor familiilor de polonezi care au avut de suferit de pe urma ocupaţiei hitleriste. Polonezii, „naţiune de eroi” şi „luptători pentru libertate”, au fost idei prezente şi în discursul lui Mike Pence, vicepreşedintele SUA.

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, cere iertare poporului polonez (sursa foto: Google)

Despre evrei, care au plătit cel mai mare preţ în timpul ocupaţiei naziste, nu s-a spus mare lucru. Drama evreiască a fost absentă din discursuri, ceremonii şi marşurile organizate de către oficialii polonezi. E adevărat, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a menţionat o singură dată închiderea evreilor în ghetoul din Varşovia, apoi deportarea lor în lagăre. Atât!

Curajul are culoare etnică în Polonia. Nu s-a menţionat măcar o dată eroismul evreilor din ghetoul Varşoviei, care au luptat cu arma în mână împotriva armatei germane. Se pare că există curaj de primă mână, al polonezilor bravi, şi curaj second-hand, evreiesc, bun şi el, dar nu de scos în faţă.

- Advertisement -

Deşi evreii din toate ţările ocupate de către armata germană au devenit ţinta deportărilor în lagăre, Polonia a plătit cel mai odios tribut. Din cele 6 milioane de evrei ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 3 milioane au fost „selectaţi” din Polonia şi duşi în lagărele de exterminare.

Evrei, aşteptând să fie urcaţi în trenurile morţii, ce aveau ca destinaţie lagărele de exterminare (sursa foto: Google)

Este halucinant cum istoria poate fi ignorată, mai ales la un asemenea nivel, de către cei care ar trebui să ţină vie memoria colectivă a umanităţii.

Din păcate, antisemitismul a revenit la lumină în Polonia. Anul trecut, ambasadorul Poloniei în Germania, Andrzej Przylebski, a spus că Holocaustului i se acordă o prea mare atenţie: „Ai crede că Hitler şi-a ocupat timpul exclusiv cu uciderea evreilor”.

La începutul acestui an, ziarul de extremă dreaptă Doar Polonia publica pe prima pagină un articol antisemit, cu titlul „Cum să recunoşti un evreu”. Autorii acordau asistenţă celor care, pentru a-şi păstra puritatea, doresc să stea departe de o eventuală contaminare cu microbul evreiesc.

Ziarul polonez de extremă dreaptă „Doar Polonia” (sursa foto: Google)

Partidele de extremă dreaptă sunt tot mai prezente în spaţiul public polonez şi cresc în preferinţele de vot ale cetăţenilor. Iluzia pe care o vând aceste formaţiuni politice este promisiunea unei Polonii puternice, exclusiv pentru polonezi.

La 11 noiembrie 2017, mişcările de extremă dreaptă din Polonia au organizat un marş la care au participat 60.000 de oameni, pe străzile din Varşovia, marcând Ziua Independenţei. Tema oficială a fost „Îl vrem pe Dumnezeu”. O parte dintre participanţi purtau pancarte cu mesajul „Vrem o Europă Albă” şi „Migranţii, afară din Polonia”.

Marşul extremei drepte, cu mesaj antisemitic, la Varşovia, 2017 (sursa foto: Google)

În declaraţii oficiale, Statul polonez s-a autoexonerat de vina criminală a colaborării cu regimul hitlerist şi a trimiterii la moarte a milioane de evrei. Polonia neagă orice participare la drama Holocaustului, aducând argumentul că era ţară ocupată, vinovată pentru Holocaust fiind exclusiv armata germană, de ocupaţie.

De fapt, chiar dacă Polonia nu a participat sistemic la exterminarea evreilor, statul polonez fiind practic desfiinţat, totuşi numeroşi cetăţeni polonezi au contribuit la genocid, prin colaborare cu armata germană nazistă, de ocupaţie. Chiar guvernul polonez din exil îşi avertiza cetăţenii rămaşi în ţară să nu comită astfel de acte, ameninţându-i cu pedepese.

Polonia a pornit pe un drum bătătorit, cu destinaţie necunoscută doar pentru cei care ignoră istoria recentă a umanităţii. Cine alege să păşească pe această cale va scoate tot ce e mai rău din oameni, dezlănţuind crima, genocidul şi dezumanizarea.

Secolul al XX-lea este traversat, ca de un fir roşu, de drama genocidului. Calvarul celor peste un milion de armeni, ucişi de către statul turc la început de secol, drama celor 6 milioane de evrei, aruncaţi în flăcările cuptoarelor naziste, şi genocidul stalinist, cu peste 30 de milioane de morţi, sunt dovezi că istoria se răzbună pe cei care nu o învaţă.

P.S. Am ascultat cu atenţie discursurile celor trei preşedinţi, integral. Preşedintele Poloniei, aşa cum am completat ulterior, a făcut o scurtă referire la drama evreilor. Vicepreşedintele SUA, la fel, o foarte scurtă precizare. Cel al Germaniei, nu. Titlul articolului este „Polonia ignoră…”, nu „Polonia neagă…” E o nuanţă importantă!

Paul Palencsar este teolog, jurnalist şi realizator de film documentar

 

 

 

 

- Advertisement -

6 COMENTARII

    • Și mai ales propaganda kgb-isto-andropovistă, resuscitată de Rusia și actualizată la cerințele prezentului!
      Polonia a fost ciuruită de Rusia, de putinism. Rusia s-a folosit foarte bine de slăbiciunile polonezilor.
      Românii sunt mai alunecoși, ceva mai greu de prins, totuși. O spun cu o oarecare ușurare.
      Poate că și sângele slav și-a spus cuvântul acolo.
      …Paranoic sau nu în privința rușilor, ca mai orice român (și bine facem, ca FOARTE vechi europeni ce ne aflăm, care le-au văzut pe toate), mă tot duc cu gândul la cum a căzut avionul în Rusia, cu tot ce trebuia să cadă din Polonia, și cum a ajuns partida asta fascistoido-putinistă la putere. Totuși, curios. Nu?

      • De ce autorul articolului minte? În timpul ceremoniilor s-a vorbit de 3 milioane de evrei polonezi, de revolta din ghetoul, de holocaust… Este halucinant cum cunoștință evenimelor și a realității poate fi ignorata în România

      • Felicitari!In sfarsit un comentariu inteligent si educat in aceasta mare de imbecili inculti!Se pare ca autorul nu a auzit de Katyn,locul in care au fost executati 22.500 de ofiteri si subofiteri polonezi de catre trupele NKVD,ordin dat de Lavrenti Beria,georgian aflat sub influenta comisarilo popiorului de origine evreiasca.
        Ca Polonia era antisemita este secretul lui Polichinelle.E evident ca habar nu arte autorul de ce s-a intamplat in Polonia in 1920,cand Armata Rosie condusa de Leon Trotsky sau mai corect Lev Davidovich Bronstein,evreu responsabil de veritabile masacre ale civililor pe perioada razboiul ruso-polonez.Ciudat,autorul e mai degraba aparator al Rusiei decat un ziarist neutru…

  1. Nu numai presedintele Poloniei, ci si cel german, au vorbit de suferintele si eroismul populatiei evreiesti din Polonia, dupa cum relateaza Le Monde. Cred ca domnul Paul Palencsar s-a grabit, bazandu-se probabil pe o informatie insuficient verificata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -