vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsParlamentul se întrunește marți ca s-o demită pe Renate Weber. Avocatul Poporului...

Parlamentul se întrunește marți ca s-o demită pe Renate Weber. Avocatul Poporului PSD are orele numărate

-

Parlamentul se reunește marți, în ședință comună, pentru a discuta și raportul Avocatului Poporului, a anunțat luni Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților. Momentul va echivala, practic, cu demiterea Renatei Weber, toxica șefă a instituției care, în ultimii doi ani, a făcut exclusiv jocurile PSD, ale Rusiei și ale oligarhilor.

Ședința plenului comun începe marți, la ora 15.00. Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de către Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi (majoritate simplă), la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului și pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului (art. 9 din Legea 35/1997). Comisiile și-au dat deja avizul negativ pe raportul de activitate al Avocatului Poporului pentru anii 2019 și 2020.

Se sfârșesc doi ani de inițiative aberante, fără nicio legătură cu nevoile și cerințele reale ale societății românești, dar pliate perfect pe interesele Rusiei și ale PSD

Ludovic Orban a precizat luni: “În cadrul Birourilor permanente reunite ale celor două Camere (Senat și Camera Deputaților – n.red.), am hotărât convocarea plenului comun pentru ziua de marți, începând cu orele 15.00. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi se află raportul Avocatului Poporului, raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării și, de asemenea, în cazul în care se va finaliza raportul comisiilor reunite privind Consiliul Național al Audiovizualului, vom introduce și acest raport”.

Orban a afirmat că, deși au existat discuții în coaliție, încă nu s-a ajuns la un acord privind identitatea persoanei care-i va lua locul Renatei Weber.

- Advertisement -

Numită în funcție în iunie 2019, la propunerea lui Călin Anton Popescu Tăriceanu, fosta europarlamentară ALDE a fost unul din oamenii de bază ai regimului PSD în distrugerea instituțiilor de bază ale statului român. Venită în locul unei alte slugi a social-democraților, oportunistul Victor Ciorbea, Renate Weber a dus o permanentă campanie de obstrucționare și de subminare a statului de drept. În pandemie s-a făcut remarcată atacând la Curtea Constituțională amenzile primite de cei care au încălcat restricțiile, încurajându-i astfel pe conspiraționiști și pe liderii PSD care susțineau că avem de-a face cu „instaurarea dictaturii”. Așa ceva nu s-a mai întâmplat nicăieri în Europa.

Miza a fost ridicată aberant de Renate Weber în vara trecută, când a notificat medicii că îi monitorizează pentru încălcarea drepturilor omului, torturi și abuzuri deoarece nu îi lăsau pe bolnavii contagioși de Covid să plece din spitale. Tot Renate Weber s-a mobilizat în urmărirea fantomelor: dând apă la moară conspiraționiștilor, a anchetat așa-zisele „informații” potrivit cărora spitalele le-ar da bani rudelor celor decedați ca să-i declare morți de Covid. Ancheta a fost un fâs, la fel ca și această teorie prostească (medicii nu întreabă niciodată rudele celor decedați dacă sunt sau nu de acord cu diagnosticul și cauza decesului). Astă-iarnă, după ce a pierdut Firea alegerile la București, Weber și-a dat seama dintr-o dată că e frig în apartamente (așa cum era deja de vreo câțiva ani) și s-a autosesizat.

Acum două luni a depus la CCR o reclamație incredibilă: că Guvernul nu le mai dă bani impostorilor Ecaterinei Andronescu, ascunși în falsa academie care imită Academia Română cea originală.

- Advertisement -

În tot acest timp, aceeași Renate Weber n-a făcut niciodată niciun demers pentru a sprijini și apăra cu adevărat oamenii simpli în fața abuzurilor reale. Când a fost solicitată să ia măsuri în fața rechinilor imobiliari, care distrug patrimoniul cultural și spațiile verzi din București, Renate Weber a băgat capul în nisip – ar fi însemnat să ancheteze chiar propria sa tabără. Nici alte anchete atât de necesare, privind comportamentul abuziv al polițiștilor, condițiile din centrele de plasament pentru minori etc, nu au trezit interesul acestei persoane care și-a căpătat renumele de „Avocatul Poporului PSD”.

Sputnik, oficiosul în limba română al Rusiei, a reacționat deja cu îngrijorare la perspectiva pierderii unui pol de influență atât de important în România, publicând articole care o laudă și-i iau apărarea Renatei Weber.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* FOTO+VIDEO. Brutele care au terorizat un activist civic și i-au vandalizat mașina, de față cu polițiștii. Trei bătăuși au ajuns după gratii

* Primarul suspectat că ar fi violat o fată de 12 ani vrea la detectorul de minciuni. El cere și test ADN, pentru a arăta că alt violator e tatăl copilului

* Orban: „Am fost părăsit de Rareş Bogdan, Raluca Turcan și Robert Sighiartău. Au încercat să arunce în aer formarea coaliţiei”

* Rareş Bogdan, atac tăios la Ludovic Orban: „Dacă mă apuc eu să vorbesc, îl va durea stomacul rău de tot!” / „S-ar putea ca nervii mei să plesnească, şi-aşa sunt întinşi la maxim!”

* Liderii AUR au votat împotriva propriei legi, prin care ziceau că elimină subvenția pentru partidele politice!

* Radu Moraru: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* VIDEO. Demența starețului Zenovie: „După vaccinare, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești” / „Vor fi zombi, ca drogații” / „Planul lor criminal, de genocid în lume…”

* TVR nu-i va prelungi contractul lui „Sărmăluță”. Acesta amenință cu tribunalul: „Vă promit că o să ne distrăm!”

* Eroul Danemarcei: fundașul lui AC Milan care l-a salvat pe mijlocașul rivalei Inter Milano, făcându-i respirație gură la gură

* Start în EURO 2020 – o lună de fotbal de clasă! Program, echipe, suporteri, bani, istorie, transmisii TV

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -