joi, aprilie 25, 2024
AcasăNewsOrban: "La Congres nu aş vrea să ajungem în luptă «corp la...

Orban: „La Congres nu aş vrea să ajungem în luptă «corp la corp»”! Zice că „echipa Cîțu” ar pregăti fraudarea alegerilor din PNL

-

Acuzațiile președintelui PNL, Ludovic Orban, la adresa echipei adversarului său din partid, Florin Cîțu, sunt tot mai directe, mai dure, mai tranșante. Ele au dat în clocot duminică, la Focșani.

La întâlnirea cu conducerea județeană a PNL Vrancea, organizație care-l susține pentru un nou mandat de președinte al partidului, Ludovic Orban a vorbit despre două lucruri foarte grave:

  1. adversarii săi din PNL, reuniți în „gruparea Cîțu”, ar pregăti fraudarea alegerilor din 25 septembrie;
  2. la Congres s-ar putea ajunge la lupte „corp la corp”.

„Le cunosc toată strategia, toate planurile”, avertizează președintele PNL.

„Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”, a mai spus Orban despre echipa lui Florin Cîțu.

Declarațiile fulminante ale lui Ludovic Orban

„Ne vom confrunta cu o tentativă de a schimba opţiunea oamenilor, inclusiv acolo. Deja s-au făcut planificări”

  • „Pe 25 septembrie va fi o zi grea, dificilă, o zi de cumpănă. Credeţi-mă ce vă spun, ne vom confrunta cu o tentativă de a schimba opţiunea oamenilor, inclusiv acolo. Deja s-au făcut planificări, cum se controlează votul în filialele în care preşedinţii au fost recrutaţi cu arcanul în echipa de presiune care doreşte să siluiască voinţa membrilor PNL. Cum se face controlul, cine face controlul, nu se controlează o filială de către cineva din filiala respectivă, ci se controlează de reprezentanţi din altă filială. S-a stabilit mecanism dublu de control, le cunosc toată strategia, toate planurile.”
  • „Noi trebuie să transmitem un mesaj clar: toţi membrii PNL care vor veni la Congres vor vota liber, secret şi fără control. Oricine va încerca să controleze votul membrilor PNL va încălca grosolan democraţia şi va fi penalizat de noi, cei care vrem cu adevărat ca voinţa liberalilor să fie respectată.”

„La Congres nu aş vrea să ajungem în luptă «corp la corp»!”

  • „Nu aş vrea să ajungem în luptă «corp la corp»! Toată această tentativă trebuie să se oprească. Destul se mimează votul secret la votul moţiunilor în filiale, care votează împotriva statutului moţiunea. Vă dau numai un exemplu: la Olt, astăzi, au avut Colegiul Director Judeţean şi au votat moţiunile, în condiţiile în care eu mi-am programat prezentarea moţiunii luni. Cum să încalci în picioare Statutul? Cum să nu respecţi decizia Comisiei de Organizare a Congresului că nu se pot supune la vot moţiunile decât după prezentarea ambelor moţiuni în fiecare filială?”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

* Rareș Bogdan vrea să pedepsească USR-PLUS: „Nu le mai dăm 5 ministere, ci 3-4. Trebuie să plătească”. Înainte aveau 6

* VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

* VIDEO. Orban l-a reevaluat pe Iohannis: „președintele care tace și NU face… sau face?!”

* Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

* Un primar PNL acuză: „În Suceava e «Festivalul dictaturii»! Flutur a eliminat de pe lista pentru Congres toți simpatizanții lui Orban”

PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Mesaj straniu în echipa sovietică a „revoluției televizate”. Mircea Dinescu: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”

* VIDEO. Emma Răducanu și-a desăvârșit legenda: campioană la US Open la 18 ani, după 10 meciuri fără set pierdut! Prima jucătoare din istorie care câștigă un turneu de Mare Șlem venind din calificări

- Advertisement -

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -