joi, martie 28, 2024
AcasăLumeaEuropaOpriţi nebunul! Boris Johnson, "chitit" să îngroape Marea Britanie în Brexit: "Ieşim...

Opriţi nebunul! Boris Johnson, „chitit” să îngroape Marea Britanie în Brexit: „Ieşim pe 31 octombrie, fără niciun dubiu”. Apel disperat al primarului Londrei, în faţa prăbuşirii economice iminente

-

Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a reiterat luni, într-o scurtă declaraţie din faţa reşedinţei sale din Downing Street 10, hotărârea ca ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se producă la 31 octombrie, şi s-a declarat împotriva alegerilor anticipate, transmit Reuters şi AFP.

El a insistat că „nu există nicio circumstanţă în care va cere UE o amânare a Brexit-ului”. „Ieşim la 31 octombrie, fără niciun dubiu”, a spus apăsat Johnson, privit acum tot mai mult ca un nebun care nu se poate opri dintr-o nenorocire pusă tot de el la cale.

„Şansele de a încheia un acord au crescut în ultimele trei săptămâni”, a explicat totuşi Johnson, încercând să-i convingă pe parlamentarii conservatori ca, la reunirea legislativului de marţi, să nu voteze alături de opoziţie pentru a bloca Brexit-ul. „Cred că vom obţine un acord la summitul UE din octombrie”, a afirmat el.

- Advertisement -
Boris Johnson, faţă cu reacţiunea

„Eu nu vreau alegeri, voi nu vreţi alegeri”, a adăugat el.

Parlamentari care se opun planurilor lui Johnson vor să introducă un proiect de lege care să-l oblige pe şeful guvernului să ceară o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020.

Textul îi cere lui Johnson să solicite Uniunii Europene să amâne Brexit-ul dacă, până la 19 octombrie, premierul nu a reuşit să obţină un nou acord cu UE sau nu a primit aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

- Advertisement -

„Scopul Legii este să asigure că Regatul Unit nu părăseşte Uniunea Europeană la 31 octombrie fără un acord, dacă parlamentul nu consimte”, a scris parlamentarul Hilary Benn pe Twitter, unul din autorii proiectului prezentat pe reţeaua socială.

Primarul Londrei, apel disperat

Sadiq Khan

Primarul Londrei, Sadiq Khan, le-a scris luni celor 73 de parlamentari care reprezintă circumscripţiile din capitala Marii Britanii, cerându-le să oprească un Brexit fără acord cu Uniunea Europeană, transmite Xinhua.

Cu o zi înainte de reunirea parlamentului britanic pentru doar câteva zile, după care acesta va fi suspendat până la 14 octombrie, Khan le cere parlamentarilor londonezi din toate partidele să aşeze mai presus nevoile capitalei şi ale ţării, şi să aibă în vedere toate opţiunile pentru a se evita ceea ce el consideră a fi consecinţele potenţial devastatoare ale unui Brexit fără acord.

Apelul lui Khan vine în urma unui raport comandat de primarul Londrei anul trecut, ce arată că un Brexit fără acord ar putea reduce cu 87.000 numărul locurilor de muncă şi scădea cu 2% producţia economică a capitalei la orizontul lui 2030.

Serviciile profesionale şi financiare din Londra ar fi cel mai grav afectate de un Brexit ‘dur’, care s-ar traduce în 29.000 de locuri de muncă mai puţin până în 2030 decât dacă Marea Britanie ar rămâne în piaţa comună şi uniunea vamală, a afirmat Khan.

„Un Brexit fără acord ar cauza tulburări majore, ne-ar face mai săraci, mai puţin în siguranţă şi ne-ar diminua poziţia pe plan mondial. Ar costa sute de mii de locuri de muncă, zeci de miliarde de lire în investiţii şi ar pune în pericol drepturile şi libertăţile cetăţenilor UE”, avertizează primarul Londrei.

Prin urmare, el le adresează un apel tuturor parlamentarilor londonezi, din toate partidele, să lase deoparte diferenţele şi să împiedice un Brexit fără acord.

„Istoria îi va judeca pe parlamentarii noştri pe acest subiect ca pe puţini alţii înainte. Membrii parlamentului trebuie să se gândească bine cum vor rămâne în amintire dacă nu reuşesc să-şi folosească poziţia în acest moment crucial pentru a ajuta la stoparea unui Brexit dăunător fără acord”, subliniază primarul Sadiq Khan în scrisoarea sa.

Potrivit publicaţiei The Sun, parlamentul britanic ar intenţiona să adopte până la suspendarea activităţii un act normativ care să-l oblige pe premierul conservator Boris Johnson că ceară o nouă amânare a Brexitului după 31 octombrie, dată la care Johnson este hotărât să retragă Regatul Unit din UE fără un acord dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea acordului convenit cu fostul premier Theresa May şi respins de legislativul de la Londra.

Conform aceleiaşi surse, Boris Johnson ar urma să convoace alegeri anticipate dacă un asemenea act normativ va fi adoptat. El i-a ameninţat de asemenea cu excluderea din partid pe deputaţii conservatori care se vor alia cu opoziţia în acest demers. O reuniune de urgenţă a cabinetului de la Londra pe acest subiect este programată pentru luni la ora 16:00 GMT.

Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!

CITIȚI ȘI:

* Europa se clatină sub cizma extremei drepte, la 80 de ani de la invazia nazistă în Polonia. Cum se explică scorul AfD în alegerile din Germania

A doua organizație importantă care se retrage din Coaliția lui Cumpănașu, pentru a nu-i face acestuia „jocul politic”

Un cretin, candidat la Președinția României. Dacă vreți să fiți ca el, votați-l!

Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

VIDEO. „Pe Alexandra a omorât-o Ciuma Roșie! Iar Cumpănașu este un produs sută la sută Ciuma Roșie”

Dan Tăpălagă: „Primul candidat călare pe un cadavru”. Încă un text devastator la adresa „necrofagului” Cumpănașu

VIDEO. Planul abject al lui Cumpănașu. Cățărat pe cadavrul Alexandrei, vrea să fie „doi ani” președintele României! De o lună minte întruna că nu are ambiții politice

„Te-ai cățărat, indecent și oportunist, pe curajul și drama Alexandrei”. Text devastator al unui fost ministru la adresa lui Cumpănașu

Delir fascist-paranoic al lui Cumpănașu. ONG-istul parvenit e tot mai îndrăcit: „Bă, cretinii dracului!”. Escrocule, milionul înapoi! De euro!

Sondaj IMAS pe august: PNL 28,4%, USR-PLUS 25,3%, PSD scade sub 18%! Peste 56% pentru o guvernare PNL-USR-PLUS-PMP

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. „BREXIT” este, oricum, privit, de si pentru britanici (in primul rand !), ca o… AVENTURA (pentru ca NIMENI NU poate calcula, cu exactitate, TOATE consecintele !), dar… „Brexit”-FARA-ACORD(-cu-U.E.) este o… ADEVARATA CATASTROFA !!!

    Acest Boris Johnson este ori NEBUN, ori… Omul-lui-PUTIN ! (Ori, poate,… si una si alta !)

    • Sadiq Khan, primarul Londrei, este musulman. Datorita lui (sau multumita lui), LONDRA are astazi, cateva cartiere in care nici politia nu se mai incumeta sa intre. A ingaduit SHARIA in aceste cartiere, multi britanici sunt efectiv vanati de catre musulmani, la lumina zilei, pe fata, de catre extremistii musulmani! Fara bani de la UE, acest personaj dubios, nu va mai putea fura din ei, ca sa faca plati in conturi ISIS, pentru arme! Despre ce vorbim aici? Ma mir ca „ZIARISTII.COM”, habar nu au de niste adevaruri din Occident, oricare ar fi! Cat despre BREXIT, nu stiu ce mai este de spus, in contextul in care, poporul britanic s-a pronuntat foarte clar: AFARA DIN UE! Doare si nu ar trebui sa fie asa, daca Bruxelles nu ar dicta . Si dicteaza gresit! Cum de a fost posibil, ca in problema migratiei, Bruxelles-ul sa oblige de facto Marea Britanie, sa-si retraga trupele de paza a frontierelor, in schimb, „mariminoasa” UE, s-a obligat sa „pazeasca aceste frontiere cu, tineti-va bine (!!!), 1 (un) elicopter! Britanicii au sarit in sus! Si alte dictate care de fapt, au vitrgit nu doar Marea Britanie, ci si alte state. Britanicii, la fel ca si alte tari, au spus: UE? DA! Dar, nu asa cum este actualmente! Boris Johnson nu este nebun, presa „liberala” lucreaza la image-ul oricarui politician care nu accepta dictatura de la Bruxelles. Asta este tot, nimic mai mult!

  2. Johnson 👹👺 – un nebun în toată regula, cu patalama ! Nu trebuie să fii specialist să’l categorisești ca NEBUN din primul moment când vezi această subspecie hidoasă malefică !

  3. Sadiq Khan, primarul Londrei, este musulman. Datorita lui (sau multumita lui), LONDRA are astazi, cateva cartiere in care nici politia nu se mai incumeta sa intre. A ingaduit SHARIA in aceste cartiere, multi britanici sunt efectiv vanati de catre musulmani, la lumina zilei, pe fata, de catre extremistii musulmani! Fara bani de la UE, acest personaj dubios, nu va mai putea fura din ei, ca sa faca plati in conturi ISIS, pentru arme! Despre ce vorbim aici? Ma mir ca „ZIARISTII.COM”, habar nu au de niste adevaruri din Occident, oricare ar fi! Cat despre BREXIT, nu stiu ce mai este de spus, in contextul in care, poporul britanic s-a pronuntat foarte clar: AFARA DIN UE! Doare si nu ar trebui sa fie asa, daca Bruxelles nu ar dicta . Si dicteaza gresit! Cum de a fost posibil, ca in problema migratiei, Bruxelles-ul sa oblige de facto Marea Britanie, sa-si retraga trupele de paza a frontierelor, in schimb, „mariminoasa” UE, s-a obligat sa „pazeasca aceste frontiere cu, tineti-va bine (!!!), 1 (un) elicopter! Britanicii au sarit in sus! Si alte dictate care de fapt, au vitrgit nu doar Marea Britanie, ci si alte state. Britanicii, la fel ca si alte tari, au spus: UE? DA! Dar, nu asa cum este actualmente! Boris Johnson nu este nebun, presa „liberala” lucreaza la image-ul oricarui politician care nu accepta dictatura de la Bruxelles. Asta este tot, nimic mai mult!

  4. Doamne, numai nebuni si javre ajung la putere, s-a tampit lumea asta de tot. Astia cu brexitul, sunt chiar scrantiti, incepand cu idiotul de cameron, care a lansat referendumul, si-a pus tara sa aleaga, iar in campania brexitului, a interzis UE sa aduca la cunostinta cetatenilor englezi riscurile si pierderile, ca sa poata alege oamenii in cunostinta de cauza. Nuuu, englezii au fost intoxicati de latrinele lor : nigel farage, care-ti provoaca voma numai cand il vezi, si jigodia asta scrantita, boris johnson. Au spus minciuni cu tona, si el si farage, iar englezii s-au uitat in gura lor, au votat ”Leave”, si-a-nceput dementa. Daca vor ajunge la brexit fara acord, cred ca se rupe in bucati UK. Cretinoizii, inclusiv regina, care i-a permis pramatiei asteia sa suspende parlamentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -