sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsO statistică înfricoșătoare: 7 din 10 persoane vindecate de Covid-19 după Terapie...

O statistică înfricoșătoare: 7 din 10 persoane vindecate de Covid-19 după Terapie Intensivă nu și-au revenit complet nici după 5 luni de la externare

-

Televiziunea americană CNN a dat publicității un studiu recent, care arată că 7 din 10 persoane spitalizate cu Covid-19, ajunse la Terapie Intensivă și salvate, nu și-au revenit complet nici la 5 luni după externare.

Cei care au supraviețuit atacului declanșat de coronavirus au continuat să aibă probleme de sănătate psihică și fizică, scrie cnn.com.

De asemenea, un procent important al persoanelor vindecate de coronavirus fie nu lucrează în acest moment, fie a trebuit să-și schimbe locul de muncă din cauza stării de sănătate, potrivit descoperirilor făcute de cercetătorii britanici.

Femeie de vârstă mijlocie, cele mai afectate

Persoanele cu cea mai mare probabilitate de a avea simptome persistente sunt femeile de culoare albă, de vârstă mijlocie. Persoanele din respectiva categorie au dezvoltat Covid-19 sever, dar au avut cel puțin două afecțiuni care le măreau riscul de îmbolnăvire, cum ar fi diabetul, astmul sau bolile de inimă.

- Advertisement -

”Rezultatele noastre arată o mulțime de simptome, probleme de sănătate mentală și fizică și dovezi ale deteriorării organelor la 5 luni după externarea cu Covid-19”, a declarat Rachael Evans, profesor asociat la Universitatea din Leicester și unul dintre inițiatorii studiului.

”De asemenea, este clar că cei care au necesitat ventilație mecanică și au fost internați la Terapie Intensivă au nevoie de mai mult timp pentru recuperare”, a adăugat Evans.

Pierderea memoriei, unul dintre primele 10 efecte

Studiul a fost efectuat la nivelul Marii Britanii și a cuprins un număr de 1.077 de persoane care au fost externate din spital în perioada martie – noiembrie 2020, după ce au avut Covid-19.

- Advertisement -

Dintre aceștia, 67% erau albi, 36% erau femei și 50% aveau cel puțin două afecțiuni care le puneau în pericol viața.

Participanții au fost urmăriți 5 luni mai târziu. Dintre aceștia, doar 29% au spus că s-au simțit complet recuperați, în timp ce mai mult de 90% dintre oameni au avut cel puțin un simptom persistent.

Cele mai frecvente 10 simptome au fost:

  • durerea musculară
  • oboseala
  • încetinirea fizică
  • calitatea somnului – afectată
  • durerea sau umflarea articulațiilor
  • slăbiciunea membrelor
  • respirația greoaie
  • durerea
  • pierderea memoriei pe termen scurt
  • gândirea încetinită.

Aproape o treime din persoanele care au avut Covid-19 încă luptă cu simptomele. Sănătatea mintală a fost, de asemenea, afectată. Peste 25% au rămas cu simptome clinice de anxietate sau depresie, iar 12% cu simptome de tulburare de stres post-traumatic.

Participanții au fost, de asemenea, împărțiți în patru grupuri, în funcție de severitatea simptomelor: foarte severe, severe, moderate și ușoare, cu 46% din persoanele din acest ultim grup.

Nivel crescut de proteină C-reactivă

La 5 luni după externare, pacienții cu cele mai severe simptome au prezentat niveluri mai ridicate de proteină numită proteină C-reactivă, care este asociată cu inflamația în organism, a explicat Louise Wain, președinte în cercetarea respiratorie la Universitatea din Leicester.

În grupuri, inflamația persistentă în organism determinată de această proteină C-reactivă a fost legată de severitatea simptomelor.

Participanții la studiu vor fi evaluați din nou la 12 luni, pentru a aduna mai multe date despre impactul pe termen lung al Covid-19.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. La „Terapie-Intensivă”/”A.T.I.” (practic…”REANIMARE”!!!!!!!), ajung… NUMAI (!) cazurile-DISPERATE (!!!), în cazul… ORICĂREI-boli (!!!!!!): oameni care … AR-MURI-IMEDIAT fără asta, darrr… SUNT-MENȚINUȚI-!!!!-ÎN-VIAȚĂ… „(aproape-)FORȚAT” (!), în speranța unei… MINUNI!!!

  2. De ce vă mirați așa de tare, după afecțiunile grave al plămânului nu se va reveni la normal niciodată, simt asta pe propria piele, întrebați-i pe cei care au avut TBC avansat cum stau cu plămânii, cei care totuși au scăpat să se bucure că mai trăiesc și să nu mai arunce cu gunoi pe medicii care l-au salvat !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -