sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsNicușor Dan: “Firea, Bădulescu și ceilalți PSD-iști sunt speriați. Au băgat în...

Nicușor Dan: “Firea, Bădulescu și ceilalți PSD-iști sunt speriați. Au băgat în faliment un oraș cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Și asta vor să facă în continuare“

-

Nicușor Dan, candidatul Opoziției la Primăria Bucureștiului, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care acuză Mafia că a pornit o campanie de denigrare, finanțată din belșug, căreia îi va răspunde în instanță. Activistul spune că se caută de ani întregi probe împotriva sa, și pentru că nu s-a găsit nimic, Mafia a trecut la fabricarea de zvonuri și calomnii.

Favorit în sondajele de opinie, Nicușor Dan face o descriere dură a camarilei PSD grupate în jurul Gabrielei Firea: „(…) sunt speriați acum mai mult decât oricând că nu vor mai profita de pe urma acestui oraș, la conducerea căruia au ajuns fără cunoștințe, fără viziune, fără voința de a face bine. Au băgat în faliment un oraș cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Și asta vor să facă în continuare“.

Mesajul pe care Nicușor Dan l-a postat pe contul său de Facebook:

„De ani de zile, anumiți oameni din sfera corupției bucureștene – deranjați de acțiunile noastre – și unii politicieni corupți au încercat să-mi discrediteze activitatea. Deși au plătit bine pentru acest scop, nu au găsit nimic, dar asta nu i-a oprit să fabrice zvonuri și insinuări calomnioase.

Asta s-a întâmplat inclusiv în campaniile precedente în care am fost implicat, asta fac și acum. Nu mă impresionează. Mi-am asumat de la început că voi deranja, am știut că vor exista astfel de reacții. Cu Asociația Salvați Bucureștiul ne luptăm de ani buni pentru binele orașului, care nu se suprapune cu binele lor.

- Advertisement -

Sunt convins că vor încerca să fabrice, în continuare, probe așa-zis compromițătoare, să inventeze false dosare și dovezi. Nu există om cinstit în București care să mă arate cu degetul. Ceilalți vor răspunde pentru fiecare insinuare, pentru fiecare acuzație nefondată, pentru fiecare calomnie. În instanță. Ca să nu ne mai pierdem timpul în dezbateri publice menite să deturneze atenția de la dezastrul pe care l-au făcut în București.

Firea, Bădulescu și ceilalți pesediști sunt speriați acum mai mult decât oricând că nu vor mai profita de pe urma acestui oraș, la conducerea căruia au ajuns fără cunoștințe, fără viziune, fără voința de a face bine.

Au băgat în faliment un oraș cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Și asta vor să facă în continuare. Ceea ce nu înțeleg ei este că a venit timpul să plece, să ne lase. Să ne lase orașul în pace, să nu ne mai polueze cu mizeria lor morală, cu incompetența lor, cu interesele lor politice și financiare.

- Advertisement -

Le transmit ca nu suntem toți ca ei. Există și oameni cinstiți. Peste două milioane numai în București“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. Eşecul cel mai semnificativ pentru o Capitală spirituală a unei ţări e că a dispărut de pe net, chiar în anul Centenarului, Biblioteca Digitală a Bucureştiului atât de utilă Diasporei şi asigurării egalităţii de şanse, elevul sărac putând citi gratuit măcar cărţile de literatură şi istorie clasice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -