joi, martie 28, 2024
AcasăAlegeri 2020Șefa unei filiale județene AUR și-a pus pe listele de candidați, alături...

Șefa unei filiale județene AUR și-a pus pe listele de candidați, alături de ea, încă 4 membri de familie: două fiice, fratele și iubitul! Ea va fi deputat

-

Avalanșa de nepotisme de pe listele de candidați AUR nu se limitează la „perechi” sau „triplete”. În județul Caraș-Severin există un caz extrem: 5 membri ai aceleiași familii au candidat pe listele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Pe listele AUR din  Caraș-Severin (Senat + Camera Deputaților), din cei 11 candidați, 5 sunt din familia Letiției Aman – șefa filialei județene -, iar doi din altă familie.

Letiția Aman a fost cap de listă la Camera Deputaților, iar fratele ei, Corneliu Hrimiuc, a deschis lista la Senat.

Ea – șefă de filială – a obținut un mandat de deputat, el a ratat intrarea în Senat, pentru că nu a obținut numărul necesar de voturi pentru a deveni senator.

- Advertisement -

Cei 5 membri ai ”familiei extinse” AUR Caraș-Severin

  • Letiția Aman – mama
  • Bogdana Humeniuc – o fiică
  • Darius Crinel Boncilă – partenerul de viață al mamei
  • Alexandra Teodora Tufiși – altă fiică
  • Corneliu Hrimiuc – fratele mamei.
Letiția Aman și partenerul ei de viață, Darius Crinel Boncilă / FOTO: Facebook

Primii patru – mama, „țiitorul” și cei doi copii – au candidat la Camera Deputaților, iar fratele Hrimiuc a deschis lista de la Senat. Dintre cei 5, doar Letiția Aman a fost aleasă. În următorii 4 ani, ea va fi deputat.

Frații Corneliu Hrimiuc și Letiția Aman / FOTO: Facebook

A mai existat o familie pe listele din Caraș-Severin: Ioan și Daniela Caracoancea – ambii pe locuri neelegibile, pentru că locurile eligibile fuseseră luate de mult mai numeroasa familie Aman.

În total, AUR a avut 11 candidați în județ: 7 la Camera Deputaților și 4 la Senat, obținând circa 7% din voturi.

- Advertisement -

”Nu se poate vorbi de nepotism. Sunt persoane cu calificări, crescuți în spiritul credinței. Aceștia sunt oamenii cu care am putut ieși în față”, a declarat Letiția Aman pentru G4Media.ro, enumerând meseriile celor cinci: ea, fratele și partenerul sunt ingineri, o fiică e medic, iar cealaltă – inspector de calitate. Deci, nepotismul e bun, cu condiția să fie de calitate!

Proaspătul deputat a adăugat: ”70% din banii pentru campanie au fost asigurați de domnul Boncilă, care este TIR-ist și face curse în străinătate”.

„Domnul Boncilă” e partenerul de viață al vorbitoarei. El poate fi mulțumit: a făcut o investiție bună. Înainte de Crăciun, șoferul de TIR va fi partenerul de viață al doamnei deputat.

La locale, doi au candidat pentru PNȚCD. S-au mutat la AUR și au devenit 5

Cu 10 zile înainte de a prelua șefia AUR în județ, Aman și Boncilă au candidat la alegerile locale din partea PNȚCD. Ea respinge acuzația de traseism, afirmând că a făcut pasul spre AUR din cauza lipsei de implicare în campanie a unor colegi țărăniști, a asocierii formațiunii cu PSD și a candidaturii la parlamentare a liderului PNȚCD, Aurelian Pavelescu, pe listele PER.

„Nu știam nimic de AUR, mama partenerului meu era la mine într-o zi, după locale, și m-a îndrumat să mă uit la o postare a domnului Simion (George Simion, liderul AUR – n. red.). Concidența a făcut ca, tot atunci, el să mă sune să-mi propună să fac filială la Caraș și, după un timp de gândire, am acceptat. Și eu sunt cu naționalismul, portul popular și credința creștină”, a explicat Aman.

Promovarea unor familii întregi pe listele AUR intră în contradicție totală cu unul dintre principiile fundamentale înscrise în Programul politic al partidului: Principiul meritocratic. „Meritocrația înseamnă accesul la poziții sociale și de prestigiu pe baza meritelor personale. Inteligența, competența, calitățile morale și efortul depus pentru scopurile comune sînt cele în virtutea cărora membrii mișcării noastre vor căpăta responsabilități în organizație și funcții și demnități în stat”, se arată în documentul de bază al partidului.

Realitatea arată că toate aceste calități sunt necesare, dar nu suficiente. Mai e nevoie de o calitate, cea mai tare: să fii rubedenie a șefei filialei!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Șoșoacă, viitoare senatoare AUR: „Ne vor lua cu Armata, ne vor duce la abator, ca pe vite, la moarte”

- Advertisement -

4 COMENTARII

  1. eu tot stau si ma intreb! cum se poate ca un judet cu 456000 de locuitor are locat 6 posturi de senatori si un judet cu peste 1.000.000 are 4 senatori…cine si ce gindire(gingasa) a facut legea strimba??Intrebx si eu??

  2. Eu am alta problema!
    De ce nu s-a sesizat chestia cu nepotismul de cind s-au facut listele si pina la votare?
    Intreb si eu ca prostu’!
    Raspunsul e d-aia sau chestia cu razboiul si vitejii…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -