joi, martie 28, 2024
AcasăNewsNăstase, un penal afectat, îl amenință pe Iohannis cu procese dacă-i retrage...

Năstase, un penal afectat, îl amenință pe Iohannis cu procese dacă-i retrage decorația

-

Adrian Năstase scrie, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îi va retrage Ordinul ”Steaua României”, că gestul meschin al preşedintelui nu prevesteste nimic bun şi că a crezut că, în al doilea mandat, acesta va incerca să ajute la o reconciliere naţională, după dezbinarea din ultimii ani. Năstase precizează că aşteaptă publicarea deciziei în Monitorul Oficial ”pentru a lua măsurile cuvenite”, anunță News.ro.

”Klaus Iohannis a început să construiască „România normală”, anunţând că a decis să-mi retragă ordinul „Steaua României”, în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepţia organizată cu ocazia Zilei naţionale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere natională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înşelat iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteşte nimic bun. O eventuală retragere a decoraţiei primite de mine în 30 noiembrie 2002, „pentru  întreaga activitate pusă în slujba promovării şi dezvoltării României, pentru competenţa şi abnegaţia dovedite în actul guvernării”, în principal pentru eliminarea vizelor, eforturile de integrare în NATO şi UE, modernizarea şi creşterea economică nu vor putea fi şterse din cărţile de istorie şi vor putea fi comparate cu activitatea nesemnificativă a lui Iohannis din mandatul său de presedinte”, scrie Năstase.
 El îl acuză pe actualul preşedinte că, la sugestia unor „păsări migratoare” şi a unor talibani ideologici, vrea să rescrie istoria recentă.
”Ar trebui, atunci, să topească, între altele, toate decretele de acordare, în perioadă 2000-2004, a decoraţiilor statului român, inclusiv ale unor mari personalităti străine, decrete contrasemnate de mine. Românii mi-au acordat insă „decoraţia” lor, în condiţiile în care după 4 ani de guvernare, PSD a obţinut, în 2004, acelaşi procent la alegeri că şi la intrarea la guvernare-37%. Vom vedea ce rezultat va avea guvernul Iohannis”, afirmă fostul premier.
Conform lui Năstase, condamnarea sa în 2012 că şi cea din 2014, au avut obiective politice cunoscute.  
 ”Chiar şi Băsescu, somat de clienţii săi politici  (cunoscuţii ‘intelectuali’) să-mi retragă decoraţia (legea oferă preşedintelui  POSIBILITATEA  de  retragere a ordinului) a  preferat să spună ‘Năstase a fost condamnat pentru o găinărie (ştia el ce spune). Năstase nu şi-a vândut ţara. Electoratul îţi poate ierta asta’, argumentează Adrian Năstase, subliniind că i se pare interesant faptul că în anul în care a primit ordinul „Steaua României” (30 noiembrie 2002), a semnat cu Iohannis  cunoscutul Parteneriat de la 13 iunie 2002, deci cu doar  câteva luni înainte.
 ”Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014 şi  după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale,  intenţia de retragere a ordinului are justificare. De aceea, voi aştepta contrasemnarea de către premier şi publicarea în Monitorul Oficial pentru a luă măsurile cuvenite”, încheie Năstase, care furnizează şi adresa de mail unde pot fi transmise punctele de vedere în legătură cu decizia lui Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, dacă după controversa legată de invitarea lui Adrian Năstase la recepţia de Ziua Naţională ia în calcul retragerea decoraţiei acestuia.

”Da şi pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naţionale. Am demarat efectiv această acţiune şi ea va fi finalizată în foarte scurt timp şi veţi primi prin intermediul Departamentului Comunicare exact lista decretele lor prin care retrag aceste ordine”, a răspuns preşedintele.

Reacția lui Năstase arată cât de privilegiați au fost penalii în România. Fostul premier al României, un multimilionar care a făcut bani devalizând și deturnând fonduri publice, creând adevărate rețele de drenat banii contribuabililor, este afectat de faptul că i se retrage o decorație care-i permitea să se împăuneze cu vizite la Palatul Cotroceni.

Decizia lui Iohannis de a retrage decorațiile penalilor este primul semn de normalitate într-o țară care a fost prea multă vreme pe mâna corupților.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Blocaj la CSM! Judecătoarea susținută de Savonea nu ajunge șefa instituției, scor 9-9

* „Bombonel” rămâne fără decorație! A venit Iohannis și i-a luat-o. Nu mai vrea penali la Palatul Cotroceni

Scoaterea României din nebunia lui Dragnea! Orban a desființat Fondul Suveran iubit de Daddy!

* Expertiză psihiatrică pentru Adina Florea! L-a urmărit penal pe Timmermans deși avea imunitate

* Revoltă împotriva lui Gușă la Realitatea Plus! Mai mulți jurnaliști se plâng că „au fost atacați și înjosiți”

* Iohannis amenință PSD: „Guvernul Orban pică, avem anticipate!”

* Putred de coruptă! Șpăgara AC/DC de acum 10 ani, reținută pentru șpaga PSD de la Arad

* Iohannis, sărutul morții pentru Lia Savonea: „Justiția trebuie să se despartă de politică!”

* Dragnea încearcă marea cu degetul: vrea să fie cu Irina de Crăciun. Slabe speranțe!

* Două banane au fost vândute pentru 240.000 de dolari! Povestea din spatele operei de artă

* Cercetătorii englezi au anunțat: „Cancerul a fost vindecat!”

- Advertisement -

11 COMENTARII

  1. Si asta bate campii…. românii mi-au acordat insă „decoraţia” ….

    Cand tu iti prezentai la tv.vastele apartamele cu mobila adusa din China pe mare, in containerere,
    batranii tarii ramaneau fara bani de intretinere si medicamente, pentru ca tu Nastase ai instituit pensiile
    speciale , de 1000 de ori mai mari decat mii de pensii din Romania ( si asta in mii de cazuri ).
    Sa ti fie rusine si vezi-ti de viata ta .
    Aroganta, sfidarea, nesimtirea si tot raul care l-ai facut te-au desfiintat ca OM.

  2. Rusine sa-ti fie!
    In locul tau as sta cu capul in nisip, ce-ti trebuie decoratie, ai furat destul tara, iti ajunge tie si familiei tale pt.tot restul vietii tale si stranepotilor.
    Stai si bucura-te de zilele care le mai ai trait, de copii si nepoti, nu vren sa te vedem, nu mai iesi cu declaratii, mie imi este scarba sa te vad, scuteste-ma de acest peisaj.
    In locul tau mi-ar fi rusine sa fac referiri la ce am facut pt.tara, mai bine spus la ce ar fi trebuit sa faci si nu ai facut, ai furat tara.
    Ajunge, nu mai vrem sa va vedem obraznicilor, stati deoparte, lasati tinerii sa ia fraiele tarii, nepatatii, cinstitii, curajosii, fara hoti.
    Nu vreau sa te mai vad!

    • Bă nesimțiților dțivä seama la bäuturä
      Adrian Năstase are dreptate , el. U a fost condamnat pe drept pe nedrept , și la comandă mai fățișă în S.S. VEDEȚI CÎȚI PENALI SÎNT ÎN P.N.L.E

  3. Bai Bombonel legile alea cu retragerea decoratiilor tot voi le-ati facut. Si sint bune legile. Trebuia sa faci 20 de ani de puscarie nu 2. Presedintele trebuia sa aplice legea de acum 5 ani. A mai eliminat un paradox.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -