sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsA murit, la 65 de ani, "revoluționarul" Alexandru Sassu, politician pe traseul...

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

-

Alexandru Sassu, fost deputat timp de 12 ani (1992-2004) și director general al Televiziunii Române (2007-2010), a murit în spital, la vârsta de 65 de ani. Cauza decesului: un infarct. Sassu avea probleme cardiace.

Este al doilea politician pe traseul FSN-PD-PSD care a murit în ultima vreme. Primul a fost Bogdan Niculescu-Duvăz (14 decembrie 1948 – 16 noiembrie 2019), decedat cu o lună înainte de a împlini 71 de ani.

Alexandru Sassu (26 octombrie 1955 – 25 septembrie 2021) a murit cu o lună înainte de a împlini 66 de ani. El avea afecțiuni cardiace și a fost doborât de un infarct, într-un spital bucureștean.

Alexandru Sassu a fost unul dintre profitorii Revoluției. Ca și alți profitori (unii impostori) din „gruparea Petre Roman”, și-a creat legenda de a fi fost „unul dintre liderii Baricadei de la Intercontinental (21 decembrie 1989) și ai grupului care a ocupat sediul CC al PCR (22 decembrie)”. Certificatul de revoluționar i-a consfințit privilegiile până la sfârșitul vieții.

- Advertisement -

FSN – PD – PSD

Sassu a absolvit Institutul Politehnic București, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, în anul 1979. Înainte de 1989 a lucrat ca inginer și șef de secție la Casa de Discuri Electrecord, apoi ulterior ca inginer de sistem în Centrul de Calcul al FEA București.

Alexandru Sassu a făcut parte din „gruparea Petre Roman” din FSN încă din 1990. A fost deputat în trei mandate consecutive:

  • 1992-1996: deputat de Brăila – din partea Partidului Democrat (PD);
  • 1996-2000: deputat de Bucureşti – din partea PD;
  • 2000-2004: deputat de Timiş – ales pe listele PD, trecut la PSD în 2003.

În 1998 a deţinut funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, în Guvernul Radu Vasile.

- Advertisement -

În 2003, invocând decizia conducerii PD (Traian Băsescu) de a trece la o orientare politică de dreapta, Sassu a părăsit PD împreună cu Bogdan Niculescu-Duvăz și s-a întors la partidul-mamă, PSD, regăsindu-l pe Ion Iliescu (sub conducerea căruia își începuse cariera politică în 1990).

TVR – Adevărul TV – TVR

PSD l-a plasat politic la conducerea TVR, în perioada 2007-2010. În mandatul său, Sassu a realizat cea mai scumpă achiziţie a TVR: drepturile de televizare pentru Liga Campionilor la fotbal, înglodând televiziunea publică în datorii.

În martie 2010, pe vremea „regimului Băsescu”, Sassu a fost demis de la conducerea TVR prin votul Parlamentului, care nu mai era dominat de PSD.

Sassu a fost recuperat de Dinu Patriciu și numit la conducerea Adevărul TV, un proiect care în mandatul fostului deputat a rămas o ficțiune (anemica lui dezvoltare având loc ulterior). Sassu a plecat din Adevărul Holding în februarie 2012, când trustul intrase în proprietatea lui Cristian Burci.

În iunie 2018, Sassu a revenit în Televiziunea Română, în calitate de producător şi consilier al Doinei Gradea. Și-a dat demisia în 2020, când s-a și pensionat.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

* Iohannis și Antena 3 au reușit: Cîțu e noul președinte al PNL (60,2%), Orban a fost învins (39,7%). PNL tocmai a intrat într-o fundătură

* Orban arată cine l-a învins: „Din momentul de faţă, între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat!”

* VIDEO. Discursul pro-Cîțu al lui Klaus Iohannis, primit cu huiduieli. Președintele, sfidat de sute de liberali: „Orban! Orban! Orban!”

* Ultima trădare în PNL: Marcel Vela dezertează din „tabăra Orban” în ajunul Congresului și anunță că-l votează pe Cîțu!

De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Cioloș l-a învins pe Barna în turul 1: 46% – 43%! Diferență de 707 voturi. Șefia USR-PLUS va fi decisă în turul 2

Cumnatul lui Adrian Năstase, vizat de procurori în cazul falimentului City Insurance. Dan Odobescu împrumuta fictiv compania de asigurări și lua dobânzi reale de zeci de milioane de euro

La temelia „partidului lui Dragnea” stă gruparea pușcăriașului Dorin Lazăr Maior, îmbogățit pe baza certificatelor de revoluționar

Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

- Advertisement -

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -