vineri, martie 29, 2024
AcasăSportMarile Puteri ale fotbalului sunt de neoprit: victorii pentru Italia, Anglia, Olanda...

Marile Puteri ale fotbalului sunt de neoprit: victorii pentru Italia, Anglia, Olanda și Belgia. Programul de azi și mâine la Euro 2020

-

Primele trei zile ale Euro 2020 (turneu reportat în 2021 din cauza pandemiei, dar păstrându-și titulatura) au confirmat supremația celor mai puternice echipe din fotbalul european. Italia, Anglia, Olanda și Belgia n-au lăsat loc de surprize. Se pregătesc să intre în joc Franța, Germania, Portugalia (toate trei, în aceeași grupă) și Spania.

Nici duminică, în ziua a treia a competiției găzduite de 11 orașe din 11 țări, n-a fost loc pentru mari surprize. Anglia și Olanda și-au câștigat meciurile – e drept, la limită, dar au luat cele 3 puncte.

Tot favorita a învins și în primul meci de turneu final găzduit de București: Austria – Macedonia de Nord 3-1.

A fost și o surpriză în competiție: înfrângerea Danemarcei, pe teren propriu, în fața Finlandei. Meciul s-a disputat însă în condiții speciale după ce, în minutul 42, danezul Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon, iar fotbalul a fost suspendat 100 de minute. În plus, Danemarca nu se numără printre Marile Puteri tradiționale ale fotbalului, chiar dacă a câștigat – surprinzător – ediția 1992 a Campionatului European.

- Advertisement -

Victoriile obținute de Marile Puteri ale fotbalului

  • Italia – Turcia 3-0
  • Belgia – Rusia 3-0
  • Anglia – Croașia 1-0
  • Olanda – Ucraina 3-2

Celelalte rezultate de până acum

  • Elveția – Țara Galilor 1-1
  • Danemarca – Finlanda 0-1
  • Austria – Macedonia de Nord 3-1

Olanda – Ucraina: 0-0 la pauză, 5 goluri în repriza a doua!

Olanda a trecut prin mari emoții duminică, deși se părea că va câștiga lejer în fața Ucrainei. Batavii au condus cu 2-0, dar au fost egalați în minutul 79. Fundașul dreapta Dumfries, de la Eindhoven, a reușit totuși golul victoriei, încununându-și o prestație fenomenală.

De remarcat că toate cele 5 goluri ale meciului Olanda – Ucraina au fost marcate în repriza a doua!

Anglia a învins Croația, în derby-ul semifinalistelor de la ultima Cupă Mondială, din 2018 (croația a jucat atunci chiar finala).

- Advertisement -

Rezultatele și marcatorii de duminică

  • Anglia – Croația 1-0. Sterling (57).
  • Olanda – Ucraina 3-2. Wijnaldum (52), Weghorst (58), Dumfries (85) / Iarmolenko (75), Iaremciuk (79).
  • Austria – Macedonia de Nord 3-1. Lainer (18), Gregoritsch (78), Arnautovici (89) / Pandev (28).

Programul de azi și mâine

Luni, 14 iunie

  • 16.00: Scoția – Cehia (Glasgow / Grupa D)
  • 19.00: Polonia – Slovacia (Sankt Petersburg / Grupa E)
  • 22.00: Spania – Suedia (Sevilla / Grupa E)

Marți, 15 iunie

  • 19.00: Ungaria – Portugalia (Budapesta / Grupa F)
  • 22.00: Franța – Germania (München / Grupa F)

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Fiorul morții la Euro 2020: fotbalistul Eriksen s-a prăbușit pe gazon, meciul Danemarca – Finlanda a fost suspendat 100 de minute

* Eroul Danemarcei: fundașul lui AC Milan care l-a salvat pe mijlocașul rivalei Inter Milano, făcându-i respirație gură la gură

* Start în Euro 2020 – o lună de fotbal de clasă! Program, echipe, suporteri, bani, istorie, transmisii TV

* Naționala de fotbal a României, cele mai proaste rezultate din ultimii 60 de ani! Mirel Rădoi continuă să-și roadă unghiile…

Gigi Becali și-a pus antrenor după un singur criteriu: telefonul de la FCSB l-a găsit pe Todoran la mănăstire, „la duhovnic”! Dacă s-ar fi aflat la stadion, nu era bun

CFR Cluj – campioană pentru al patrulea an consecutiv! Astra Giurgiu și Poli Iași retrogradează, U Craiova 1948 și Rapid promovează

România, în grupă cu Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă la Olimpiada de la Tokyo. Obiectivul lui Rădoi: o medalie

Dacă vrei Liga Campionilor, ia-ți antrenor german! Formidabila ștafetă Klopp – Flick – Tuchel. Chelsea e noua regină a Europei

Revoluție în fotbal! Conform noii reguli adoptate de UEFA, vom avea mai multe meciuri cu prelungiri și penalty-uri

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

- Advertisement -

2 COMENTARII

    • Dar…, uite că, în ziua a patra a competiției, Suedia a scos un egal-„alb” (adică un 0-0) cu Spania!

      Chiar și victoria Slovaciei asupra Poloniei (2-1) poate fi considerată… un eșec al unei puteri (fotbalistice) din Est în fața unei vecine mai mici/modeste!!!

      (Așa cum acel 1-0 din meciul Finlanda-Danemarca reprezintă o… răsturnare-a-valorilor nordică/scandinavă – desigur, în… circumstanțele absolut speciale ale evenimentului medical nedorit! – !)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -