joi, martie 28, 2024
AcasăNewsEuropa ne apropie de Unire: mare parte din ajutorul de 600 de...

Europa ne apropie de Unire: mare parte din ajutorul de 600 de milioane de euro acordat Moldovei de UE este destinat conectării la România

-

Circa 230 de milioane de euro, din ajutorul total de 600 de milioane promis Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, vor fi investiți în dezvoltarea infrastructurii și interconectarea cu România și, implicit, cu spațiul european. Acești bani sunt însă condiționați de continuarea reformelor în țara de peste Prut.

Informația a fost furnizată vineri de Maia Sandu, președinta Moldovei, și Katarina Mathernova, directorul general adjunct pentru politică de bună vecinătate și negocieri de extindere al Comisiei Europene. Sunt vizate conectarea Moldovei la infrastructura energetică a Uniunii Europene, prin România, dar și proiecte de mediu pentru conservarea Nistrului.

Alte 220 milioane euro sunt destinate reformei în gestionarea finanțelor publice și 100 de milioane merg la dezvoltarea comunităților locale și a întreprinderilor mici și mijlocii. 25 de milioane merg la Educație și reforma Justiției.

- Advertisement -

Planul economic e pe trei ani și este condiționat de continuarea reformelor

Planul economic de redresare a Moldovei după criza Covid emis de Comisia Europeană poartă titlul de asistență financiară pe trei ani. Exact ca și în cazul țărilor UE, cei 600 de milioane vin sub formă de granturi și împrumuturi la dobândă preferențială, mult mai mică decât dacă Moldova ar putea să-i ia de pe piețele internaționale.

Există, totuși, și condiții ale UE: continuarea reformelor mai ales în Justiție, combaterea corupției, finalizarea anchetei privind furtul miliardului de dolari din 2014. Cercetările duc spre politicieni importanți și bănci din Moscova, de aceea s-au împotmolit și nici azi nu au un rezultat.

O schimbare majoră s-a putut constata, în ultimul timp, în opinia publică din Moldova, unde oamenii se arată tot mai favorabili unei uniri cu România. Izolaționiștii și filo-rușii pierd teren constant, în timp ce, în România, curentul unionist rămâne clar majoritar, oscilând între 70 și 85%.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Mihai Șora nu se sperie de amenințările lui Dan Voiculescu. Filosoful de 104 ani nu retractează nimic, ci îl ridiculizează încă o dată pe „turnătorul cu ifose de intelectual”

* O veste bună de la Comisia Europeană: intrăm în Spațiul Schengen! Marile avantaje pe care ni le aduce noul statut

* Marele jaf de la Capitală. Contracte rămase de la Firea: 400 de lei pentru înlocuirea unei șipci la o bancă, 4 lei pentru golirea unui coș de gunoi

* Guvernul a prezentat PNRR: în 5 ani se fac 434 km de autostradă, 311 km cale ferată modernizată, 3.000 km de șosele pentru biciclete, 45.000 hectare împăduriri

* Deputatul Lasca, „aghiotantul” Șoșoacăi, condamnat definitiv: 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru că a bătut un șofer în trafic

Șoșoacă: „Veți fi pseudo-oameni, o altă specie! Vaccinul îl înlocuiește pe Dumnezeu, modifică structura ADN-ului! Provoacă avorturi, sterilitate. Experimentul va dura până în decembrie 2023”

E groasă: Ciolacu îl „izolează” pe Iohannis! „Nu mai stau de vorbă cu el până nu-și cere scuze pentru «Ciuma Roșie»”. Ghinion: președintele n-a spus niciodată „Ciuma Roșie”!

Furie în Italia: ucigașul judecătorului Giovanni Falcone a fost eliberat „pentru bună purtare”! A participat la peste 100 de asasinate. A răpit, omorât și dizolvat în acid un copil de 11 ani

* Lukașenko se dă de gol: l-a capturat pe Protasevici, deturnând un avion, pentru a-i face un serviciu lui Putin! Acum își dă prizonierul pe mâna separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei, să-l „interogheze” pentru că „a omorât oameni în Donbass”

* Ne râde Caucazul: România – Georgia 1-2! Cât o să-și mai roadă unghiile Mirel Rădoi pe banca naționalei de fotbal?

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Gresit.
    Deschideti Timpul.md si o sa aflati ca AUR a adus in R.Moldova cei 600 mil.
    In R.Moldova, Timpul (un ziar care era onorabil) a ajuns un fel de Cotidianul lui Nistorescu.
    In primele zece articole sase sant despre AUR.
    Intrati pe acolo si explicati-le fratilor moldoveni ce pacaleala le este pregatita cu derbedeii astia platiti de Moscova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -