vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsMâna lui Dumnezeu? Maradona, internat de urgenţă în Argentina pentru operaţie

Mâna lui Dumnezeu? Maradona, internat de urgenţă în Argentina pentru operaţie

-

Diego Maradona trebuia să ajungă în această săptămână la Dorados de Sinaloa, echipă pe care o pregăteşte din septembrie 2018. Mexicanii l-au aşteptat degeaba, din moment ce fostul mare fotbalist a ajuns la spital.

În urma unui control de rutină, medicii i-au transmis lui Diego Maradona că are probleme grave la stomac, aceştia detectând şi hemoragii digestive. Conform Daily Mirror, antrenorul de 58 de ani va fi supus unui endoscopii la un spital din Olivos, oraş din Argentina, şi are şanse mari să ajungă pe masa de operaţie.

În clinica lui Olivos, în care se află internat, Maradona este însoțit, conform mass-mediei argentiniene, de fiii săi Gianinna, Jana și Diego. El s-a aflat în ţara natală pentru a petrece câteva zile de vacanță, înainte de a se întoarce pe banca celor de la Dorados, clubul cu care a reuşit să ajungă în finala Ligii de Ascenso, din Mexic. Echipa lui joacă împotriva celor de la Celaya, chiar duminică.

- Advertisement -

„Diego Maradona și-a aranjat prelugirea contractului cu Dorados de Sinaloa și va continua ca antrenor al echipei pe tot parcursul sezonului, după examenele medicale de rutină din Argentina urmând să revină la echipă”, a anunţat avocatul Matías Morla, câteva ore înainte de internarea lui El Pibe D`Oro în spital.

Unii dintre colegii săi de antrenorat au avertizat asupra stării precare de sănătate a lui Maradona înainte ca acesta să ia calea Mexicului.

“Maradona nu va face nimic la Dorados. Nu pentru că nu ştie, ci pentru că nu poate. E un om bolnav şi nu-şi dau seama nici cei care îl angajează, nici rudele lui. În loc să-i ofere un contract, marile cluburi ale lumii ar trebui să-l ajute să se facă bine. E o fiinţă umană, nu e o maşină, dar unii profită de el. Această mutare nu va funcţiona pentru că Maradona nu se simte bine. Îl vor concedia, pentru că el e bolnav. Va reveni la vechile obiceiuri cu care acest domn este obişnuit”, declara Jose Luis Sanchez, antrenorul lui Las Vegas Lights, înainte ca fostul mare jucător argentinian să ajungă în ţara care i-a adus porecla de „mâna lui Dumnezeu” (după golul marcat cu braţul, împotriva Angliei, în sfertul de finală al CM de fotbal din Mexic-1986).

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -