joi, aprilie 18, 2024
AcasăNewsLudovic Orban: "Proiectul de buget este science fiction. Minciuni, minciuni, minciuni!"

Ludovic Orban: „Proiectul de buget este science fiction. Minciuni, minciuni, minciuni!”

-

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, critică dur proiectul de buget pe 2019, făcut public aseară de Guvernul Dăncilă.

  • „Un buget science fiction, pentru că se bazează pe nişte ficţiuni în ceea ce priveşte bazele acestui buget, respectiv o rată a inflaţiei de 2,8%. Să ne aducem aminte că rata anuală a inflaţiei, care era aproape zero în momentul la care PSD-ALDE s-au instalat la guvernare, a ajuns la nivel extrem de ridicat, 5,4 rata anualizată, şi la ora actuală este 4,6 rata anualizată”.
  • „În condiţiile în care leul s-a prăbuşit, în condiţiile în care vor avea loc scumpiri în lanţ datorate creşterii costurilor cu energia electrică, cu gazul natural, evident că vom avea un puseu inflaţionist şi evident că rata inflaţiei propusă în acest buget – de 2,8% – este science fiction, este o minciună”.
  • „Cursul de schimb euro-leu, deşi era 4,76, în proiectul de buget e stabilit 1 euro = 4,67 lei. Este o minciună gogonată, pentru că tendinţa va fi de slăbire în continuare a leului, pentru că fenomenele negative care se petrec în economie cu siguranţă vor afecta şi puterea leului şi implicit vor duce la continuarea scăderii leului în raport cu euro”.
  • „Cum poţi să-ţi asumi o asemenea creştere economică de 5,5%, în condiţiile în care toate prognozele făcute de instituţii internaţionale de prestigiu indică o creştere economică de maximum 4% şi, cel mai probabil, această creştere economică nu va depăşi 3%?!”
  • „Este clar că toate cifrele sunt puse din burtă, toate cifrele incluse în buget reprezintă nişte minciuni, aşa cum au reprezentat şi în bugetele pe anii anteriori. În special sumele alocate pentru investiţii şi sumele alocate pentru Educaţie reprezintă nişte minciuni”.
  • „Să vii să spui că vei creşte investiţiile, în condiţiile în care din 2012 până astăzi nivelul investiţiilor a fost într-o continuă scădere şi în mare parte creşterea economică are de suferit din cauza lipsei investiţiilor, mi se pare o nouă minciună gogonată, care nu stă în picioare şi nu poate fi susţinută”.
  • „Anul trecut, Guvernul a jefuit comunităţile locale, confiscând, practic, din bugetele locale la bugetul de stat o sumă de peste 7,5 miliarde, lăsând în aer programe de investiţii, lăsând în aer proiecte la care era necesară cofinanţarea, lăsând în aer o mulţime de servicii publice asigurate către cetăţeni, care nu şi-au îmbunătăţit calitatea. Anul ăsta, deşi Guvernul minte că alocă cele mai mari sume pentru autorităţile locale, în realitatea taie peste 4,5 miliarde din banii comunităţilor locale, evident făcându-se că le dă bani autorităţilor locale”.
  • „Probabil în cursul zilei de astăzi vom prezenta o primă poziţie publică legată de proiectul de buget şi, de asemenea, vom lucra împreună cu celelalte comisii ale partidului – Comisia de educaţie, de sănătate, de cultură, de cercetare. Vom lucra pentru a pregăti amendamente de substanţă care, într-adevăr, să poată realiza o îmbunătăţire a acestui buget şi, mai ales, o folosire a bugetului ca un instrument de creştere economică sănătoasă şi de dezvoltare”.

CITIŢI ŞI:

Buget împotriva BUGETARILOR. Taie tot: ore suplimentare, sporuri, prime, ajutoare

Buget horror pentru oraşe şi comune! Primarii, forțați să preia cheltuieli uriașe cu asistența socială

Primarii, în război cu guvernul pe banii din buget. Ei spun că au fost mințiți de Dăncilă!

CTP: „Vâlcov vrea să fim ca traficanţii de droguri, să umblăm cu bani cash! Ăştia sunt capabili de orice!”

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. PSD-istii s-au jucat cu sufletele si cu mintile oamenilor pe teme de justitie de 2 ani de zile si-n acelasi timp economia, na, ca ajunge pe butuci, luand prin suprindere atatia factori interesati…Cat de perfid au lucrat, parca totul e concertat sa fie creata o noua Venezuela, aici, la granita EU!!! Cred ca Putin isi doreste conflicte si vulnerabilitati in tari unde SUA poate interveni iar ei, rusii sa sara in ajutor!
    PNL pare un biet simulacru de opozitie, pana acum ce-au pazit? De ce nu au avut oameni care sa tipe si sa dea din maini pe toate caile impulsionand concentrarea guvernantilor pe problemele economice?!!!
    Ne amagim, sigur, e mai bine decat nimic, ceea ce face Orban, dar nu stiu daca-l baga cineva in seama!

    • PNL tot striga, alaturi de USR, nu au putere, guvernul este surd si mut, pentru ca asta nu-i grija lui, dupa cum bine stii, Adriana, grija lui e sa-si scape borfasii de parnaie, in frunte cu borfasul-sef! Doar alegerile pot configura o alta majoritate, daca romanii s-au desteptat in doi ani de zile, urmeaza sa vedem.

      • Eu as fi plecat din parlament renuntand la a fi parlamentar, adica as fi facut greva parlamentara, demonstrand ca avem dictatura si nu democratie. Dar ei si-au aparat salariutzele lor, inghitind umilinte de la PSD-ALDE ! Sigur, sunt o utopista, dar e revoltator sa ne vaitam un popor intreg de neputiinta de a scapa de niste bolsevici cand tara are la fatzada firma de tara democrata !!!!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -