vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsCodruța Kovesi insistă pe lângă Comisia Europeană să condiționeze fondurile UE de...

Codruța Kovesi insistă pe lângă Comisia Europeană să condiționeze fondurile UE de statul de drept în România. A intrat în alertă după masacrarea legii avertizorilor de integritate

-

Laura Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), ia în calcul sesizarea Comisiei Europene pentru a introduce România pe lista țărilor unde acordarea fondurilor UE este condiționată de respectarea statului de drept. Alarma a fost dată după ce Parlamentul, într-o acțiune coordonată de Laura Vicol-Ciorbă (PSD), a masacrat legea avertizorilor de integritate, care ar fi trebuit să-i protejeze pe cei care denunță actele de corupție.

Procurorul general european anunță într-un comunicat oficial că analizează sesizarea Comisiei Europene. Legea avertizorilor de integritate ar fi trebuit să transpună în legislația internă o directivă europeană, numai că actuala coaliție parlamentară PSD-PNL-UDMR, făurită de președintele Klaus Iohannis, a denaturat-o într-un asemenea hal, încât s-a transformat în exact opusul ideii inițiale, devenind o piedică în plus în calea demascării abuzurilor și a corupției în România.

O nouă ciocnire cu regimul Iohannis-PSD după cea din 2018, când Guvernul lui Dragnea a demis-o abuziv pe Kovesi, iar Iohannis a semnat decizia de eliberare din funcție

Laura Kovesi se ciocnește astfel din nou de regimul Iohannis-PSD, care a și demis-o de la conducerea DNA în 2018. La vremea respectivă, Guvernul PSD a demis-o abuziv, Iohannis a semnat decizia de eliberare din funcție, iar Curtea Constituțională i-a interzis procuroarei șefe a DNA orice cale de atac.

Ulterior, Kovesi a câștigat la CEDO, care a stabilit – caz fără precedent în Uniunea Europeană – că tocmai Curtea Constituțională, care ar fi trebuit să apere Constituția României, a încălcat-o cu brutalitate în cazul procuroarei.

- Advertisement -

Kovesi este direct interesată ca avertizorii de integritate să fie protejați în Uniunea Europeană, pentru că parchetul pe care-l conduce investighează tocmai actele de corupție cu fonduri europene. Pe mâinile regimului Iohannis-PSD vor încăpea, în anii următori, circa 80 de miliarde de euro, acesta fiind – spun mulți observatori – tocmai motivul pentru care Iohannis, PNL și PSD și-au dat mâna acum: e o pradă foarte bogată, pe care toată clientela și baronii partidelor o așteaptă cu nerăbdare.

De asemenea, Laura Kovesi sesizează și încercările regimului Iohannis-PSD de a îngreuna activitatea EPPO, refuzând să furnizeze cei 9 procurori suplimentari, întârziind acordarea unui birou pentru Parchetul European în România și alocarea unui număr suficient de ofițeri de poliție judiciară.

Toate aceste măsuri sunt de natură să blocheze pe cât posibil anchetarea fraudelor cu fonduri europene din România.

- Advertisement -

Comunicatul Laurei Codruța Kovesi, șefa EPPO

„Avertizorii de integritate reprezintă o sursă esențială de informații pentru serviciile de investigație și de urmărire penală. Prin urmare, transpunerea corectă și implementarea efectivă a Directivei (UE)2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (Directiva privind protecția avertizorilor de integritate) prezintă o relevanță operațională directă pentru Parchetul European. Dacă nu reușiți să îi protejați pe avertizori, limitați detectarea. Dacă nu detectați, nu puteți investiga și urmări penal.

Procurorul-șef european a luat act în mod corespunzător de faptul că, la 29 iunie 2022, Camera Deputaților din România a adoptat în sfârșit o lege care vizează transpunerea Directivei privind protecția avertizorilor de integritate. Pe baza analizei preliminare a legii și, în special, a modificărilor aduse proiectului de lege la 28 iunie 2022, chiar înainte de adoptarea acesteia de către plen, procurorul-șef european evaluează dacă unele dintre aceste dispoziții ar fi contrare Directivei privind protecția avertizorilor de integritate și ar reprezenta un pas înapoi în raport cu nivelul actual de protecție, stabilit de legislația națională încă din 2004.

Principalul motiv de îngrijorare este că aceste dispoziții ar putea avea un efect de demobilizare, descurajând potențialii avertizori din România și afectând negativ nivelul de detectare a fraudei din UE. De facto, acest lucru ar duce la o deteriorare a sistemului existent care asigură buna funcționare a serviciilor de anchetă și de urmărire penală în ceea ce privește investigarea și urmărirea penală a fraudei, inclusiv a fraudei fiscale, a corupției sau a altor încălcări ale dreptului Uniunii legate de execuția bugetului Uniunii sau de protecția intereselor financiare ale Uniunii.

Este important de reamintit, în plus, că EPPO nu a primit încă numirea a 9 procurori europeni delegați din România și că a existat o întârziere considerabilă în ceea ce privește acordarea biroului EPPO din România a unui număr adecvat de ofițeri de poliție judiciară în sprijinul operațiunilor sale. Procurorul-șef european analizează dacă această situație persistentă, combinată cu cele mai recente evoluții, ar justifica un raport către Comisia Europeană în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Propagandistul-șef al lui Putin: „Să ardeți în focurile iadului!” / „Tovarășul Stalin a greșit când a permis existența Germaniei” / „Gorbaciov a greșit când a permis reunificarea Germaniei”

Rușii bombardează din nou Kievul! Trimit rachete de la distanță. O fetiță de 7 ani, scoasă de sub dărâmături. Joe Biden: „Încă o barbarie a lor”

* Rușii l-au reactivat și trimis pe front pe Pavel, un general obez, veteran al războiului din Afganistan. Are 67 de ani, 127 de kilograme și bea o sticlă de vodcă pe zi

VIDEO. O rachetă trimisă de ruși, în Lugansk, s-a întors și a lovit punctul de lansare, provocând o explozie catastrofală!

* Fost combatant în Grupul Wagner: „Mercenarii au pierderi foarte mari în Ucraina. Generalii n-au milă de ei. Disprețul pentru viața umană face parte din istoria Rusiei“

* L-au prins pe „Prince”! Fugarul Paul a fost înșfăcat pe stradă, la Paris. Escrocul se ascundea din 2020 de o condamnare la 3 ani și 4 luni de pușcărie

* Chesnoiu, ministrul pus sub acuzare de DNA pentru corupție, a fost aplaudat furtunos de grupul PSD în Parlament. „Sunt nevinovat!”

VIDEO. PSD-istul pervers care i-a cerut favoruri sexuale unei tinere pentru a o angaja la Primărie: „Sunt un familist convins!”

Prins că a trucat un concurs de angajare, ministrul Chesnoiu (PSD) și-a dat demisia de la Agricultură, dar nu și din Parlament. DNA cere ridicarea imunității sale parlamentare

Dulce ca mierea e pușcăria patriei. Cazul Elena Udrea

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Fabuloasă fotografie. E din 2018, de când tripleta Dragnea-2dorel-Ioha au demis-o mișelește pe doamna Kovesi. Se vede în poză cum se ascunde trișorul președinte după degețele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -