vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMainKlaus Iohannis - laureatul din 2020 al Premiului Charlemagne. Pe listă cu...

Klaus Iohannis – laureatul din 2020 al Premiului Charlemagne. Pe listă cu Winston Churchill, Vaclav Havel, Papa Ioan Paul al II-lea, Bill Clinton, Angela Merkel, Konrad Adenauer

-

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi distins cu Premiul Charlemagne (Karlspreis / Carol cel Mare), decernat în fiecare an personalităţilor care se remarcă în promovarea valorilor europene, informează sâmbătă agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Distincţia îi va fi acordată preşedintelui român în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura pe 21 mai 2020 la Aachen, cel mai vestic oraș al Germaniei, aflat în apropierea granițelor cu Belgia și Olanda.

La conferinţa de presă în care a fost anunţată decizia, preşedintele Comitetului Premiului Charlemagne, Jürgen Linden, a spus că această distincţie este menită să-l încurajeze pe Klaus Iohannis să continue să-și conducă ţara pe calea europeană.

În argumentarea deciziei de acordare a distincţiei se menţionează că România, o ţară în care „a reuşit să se impună o dictatură brutală” şi care a trecut prin „dezamăgiri” în relaţia cu Occidentul, a devenit – graţie eforturilor lui Iohannis – „cea mai europeană țară din Europa de Sud-Est”.

- Advertisement -

„Klaus Iohannis este un mare luptător pentru justiţie, pentru protejarea minorităţilor şi diversitate culturală, precum şi un important mediator şi constructor de punţi între societăţile europene din Est şi din Vest”, a mai spus Jürgen Linden.

Premiul Charlemagne (Karlspreis) este acordat anual, începând din 1950, de municipalitatea din Aachen unor personalităţi care contribuie la unitatea europeană sau la cooperarea între ţările europene. Totuşi, de 10 ori, în anii ’60-’70, premiul nu a fost acordat, în lipsa unui candidat suficient de merituos, potrivit organizatorilor.

Anul trecut, această distincţie i-a revenit secretarului general al ONU, Antonio Guterres, iar în 2017, preşedintele francez Emmanuel Macron.

- Advertisement -

Pe lista câștigătorilor se mai regăsesc personalități precum Jean Monnet (1953), Konrad Adenauer (1954), Winston Churchill (1955), Robert Schuman (1958), George Marshall (1959), Regele Juan Carlos I al Spaniei (1982), Henry Kissinger (1987), François Mitterrand și Helmut Kohl (1988), Vaclav Havel (1991), Tony Blair (1999), Bill Clinton (2000), Valéry Giscard d’Estaing (2003), Papa Ioan Paul al II-lea (2004), Jean-Claude Juncker (2006), Angela Merkel (2008), Donald Tusk (2010) și Papa Francisc (2016).

Pe pagina de Wikipedia a Premiului Charlemagne, numele și poza lui Klaus Iohannis au fost deja adăugate pe lista câștigătorilor prestigiosului premiu.

„Cea mai prestigioasă distincție primită de un politician român”

Europarlamentarul Siegfried Mureșan (PNL) spune că Premiul Charlemagne este „cea mai prestigioasă distincție internațională pe care a primit-o vreodată un om politic român”. Mureșan a scris pe Facebook despre motivele acordării acestui premiu lui Klaus Iohannis.

  • „Președintele Klaus Iohannis va primi pe 21 mai 2020 cea mai prestigioasă distincție internațională pe care a primit-o vreodată un om politic român, Premiul Charlemagne.”
  • „Premiul Charlemagne (Carol cel Mare) este cel mai vechi și cel mai prestigios premiu acordat pentru contribuția la unificarea europeană. Premiul se acordă începând cu anul 1950 în orașul german Aachen.”
  • „Foarte mult a contat în ochii juriului implicarea președintelui Iohannis pentru apărarea valorilor europene și a statului de drept.”
  • „Acordarea acestei distincții Președintelui României este un semn foarte puternic al unității Europei și al rolului central pe care țările din Europa de Est îl au astăzi în Uniunea Europeană.”
  • „Deja ca primar al Sibiului, Klaus Iohannis și-a exercitat mandatele sub semnul integrării europene. Sibiul a fost în anul 2007, sub conducerea sa, Capitala Culturală Europeană.”
  • „Prin acordarea acestei distincții președintelui Iohannis, se recunoaște rolul central avut de Klaus Iohannis în păstrarea direcției europene a României într-o perioadă în care în alte state est europene apar lideri populiști și antieuropeni.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

8 COMENTARII

  1. O distinctie deosebita si meritata de Presedintele Romaniei, care a reusit sa infranga asaltul totalitarismului de partid al PSD, reusind sa mentita Romania In UE si NATO.
    Riscul de a pierde coeziunea europeana si atlantica sub presiunea FSB prin agentii sai PSD a fost urias si a fost evitat numai datorita luptei societatii civile si a Presedintelui Johannis.

    Felicitari Presedintelui Johannis pentru aceasta inalta distinctie !

  2. Merita din plin,felicitari presedintelui ca s-a tinut tare si nu a cedat in fata mafiei rosii! Spre deosebire de un jalnic fost presedinte,Constantinescu ajuns o sluga a coruptilor,la fel ca si Margareta si duda sa!

  3. Da, cred că e timpul să-i faceti
    o statuie lui Johannis. Atmosfera începe să fie ires-
    pirabilă, aduce a perioada de
    dinainte de ’89, prin cultul
    deșănțat al personalității.
    Chiar nu vă încearcă un senti-
    ment de jenă?

      • Mda, „academic” răspuns. In primul rând, nu m-am prezentat la „finala”
        Johannis -Dăncilă, pentru că fiecare
        era departe să ofere garanții mo-
        rale. Eu am votat Mircea Diaconu, dar n-a fost să fie. In al doilea rând, dacă Johannis se bucură de largă
        recunoaștere internațională …la
        nemti, de ce România nu este re-
        compensată prin primirea in
        Schengen? Dat fiind că, așa spune
        lumea, întrunim conditiile. Medaliile
        din tablă nu sunt aducătoare de
        venituri. Cel mult gâdilă vanitatea
        unora…

        • Nu suntem inca in Shengen din cauza unora ca dragnev,valcov ,melescanovici,tariceanov,teodorovici,dancilovici,firea ,gadea ,voiculescu si diaconu ,care vor sa ramanem in spatiul euroasiatic condus de tatuka lor ,putinica!!! Panimaisi,gaspadar postak rus?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -