vineri, martie 29, 2024
AcasăMainJaf marca Firea: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat de Primărie cu...

Jaf marca Firea: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat de Primărie cu 1.080 euro/mp, a fost concesionat unor „băieți deștepți”, la preț derizoriu, pe 25 de ani!

-

O afacere incredibilă, specifică Gabrielei Firea, a fost descoperită și dată în vileag vineri: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat din banii bucureștenilor cu 1.080 de euro metrul pătrat, a fost concesionat imediat după aceea, de fosta administrație PSD, către niște “băieți deștepți”, pe 25 de ani, la un preț derizoriu!

Cazul a fost relatat vineri, pe contul său de Facebook, de primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Ceea ce s-a răscumpărat pe o sumă astronomică a fost închiriat pentru o generație, de către administația Firea, pentru 3 lei/metrul pătrat/lună! Suprafața concesionată este uriașă: 2.750 de metri pătrați.

Primarul Mihaiu povestește că a descoperit întâmplător această afacere marca Firea atunci când pregătea proiectul de reamenajare a Parcului Verdi. Când a cerut certificatul de urbanism, a dat peste scandalosul contract.

- Advertisement -

Gabriela Firea a plătit, invocând interesul cetățenilor, 50 de milioane de euro de la buget pentru a răscumpăra Parcul Verdi de la niște indivizi care nu se știe nici azi cum reușiseră să obțină “retrocedarea”. Firele Gabrielei Firea duceau la fugarul Dragoș Săvulescu, iar prețul, a scris presa la acel moment, a fost dublu față de valoarea pieței. S-au răscumpărat 4,6 hectare – adică 46.000 de metri pătrați.

Imediat după acea afacere controversată a fost semnat, de către ALPAB București, un nou contract, prin care se dă spre exploatare pe 25 de ani (!) un teren de 2.750 metri pătrați unei firme care plătește, pentru această suprafață uriașă în buricul Capitalei, suma de 7.197 lei/lună!

În final, Radu Mihaiu mai face o dezvăluire șocantă: documentele legate de acest tun au fost descoperite cu greu, pentru că în 2020 arhiva ALPAB a ars!

- Advertisement -

Dezvăluirea lui Radu Mihaiu despre „afacerea Parcul Verdi”

„Tunul de la Parcul Verdi – cum dau băieţii deştepţi 3 lei/lună pentru metrul pătrat cumpărat de PMB cu 1080 de euro de la alţi băieţi deştepţi.

Cum suntem în plin proces de reamenajare parcuri, aveam în plan pregătirea unui proiect și pentru Parcul Verdi. Am cerut un certificat de urbanism să vedem de la ce plecăm și SURPRIZĂ – e grevat de sarcini.

Parcul din Floreasca, cel cu terenurile retrocedate și recuperate la sume amețitoare de la niște ”băieți deștepți”, tot nu e al orașului pe deplin.

50 de milioane de euro a plătit Firea din banii bucureștenilor pentru aceste terenuri, 50 de milioane de euro pentru 4,6 ha. Tot nu a fost suficient. Am vorbit cu viceprimarul Horia Tomescu şi am în mână un contract semnat în 2019 – la scurt timp după decizia Consiliului General de a plăti tunul de 50 de milioane de euro.

Un Contract de Asociere în Participație prin care Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) dă în exploatare pentru 25 ani un teren cu o suprafață totală de 2750 mp firmei SC UCR GLOBAL SRL, cu scopul construirii unui teren de sport și a unei clădiri cu vestiare, lobby bar, recepție, terasă.

25 de ani de exploatare a unei părți considerabile din parc pentru un câștig al statului român de 7.197 lei/lună. Adică, 3 lei/mp/lună. Bucureștenii au plătit la suprapreț 1080 euro (!!!)/mp, iar firma de șmecheri întoarce niște firimituri de aproximativ 7 euro/AN. La un calcul simplu reiese că în 154 de ani recuperăm investiția.

Acest document ce scoate la lumină o nemernicie probabil este unul din multe pe care nu le știm. Acest document l-am obținut cu greu de la PMB fiindcă anul trecut arhiva ALPAB a ars (!!!).

Cer Primăriei Generale să denunțe această asociație în participație. Dacă nu ştie cum, îi pot oferi ajutor juridic.

Tunul din parcul Verdi este o sfidare fățișă și o bătaie de joc pentru toți bucureștenii. Spațiul verde e al oamenilor, nu al șmecherilor.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Provocare AUR cu iz rusesc în Transnistria. Zeci de persoane cu tricouri „Votează AUR, alege România!” au încercat să treacă Nistrul, fiind oprite de separatiști

* VIDEO. Ofensiva Moscovei: Cozmin Gușă încearcă să construiască o mișcare care să scoată România din Uniunea Europeană!

* Un interlop periculos a revenit în pușcărie dintr-o neglijență: și-a uitat pistolul în cabina de probă, la mall! Avea și gloanțe de război

* O uriașă escrocherie: „uniunea ziariștilor” cu pensii speciale. Gen. Pavel Abraham, col. Dogaru, baronul Morega, pușcăriașul Roșca Stănescu, caraghiosul Brătianu-„Cartof” iau 50% în plus la pensie. Schema a fost pusă la cale de Doru Dinu Glăvan de la Radioul public

Radu Moraru, dement: „Aș vrea să-i agăț în cârlig pe preoții trădători care-i îndeamnă pe oameni să se vaccineze” / „S-ar putea să nu mă mai vedeți niciodată, în nicio emisiune!”

* O toxină AUR: Ovidiu Hurduzeu. Își făcea vacațele la Moscova, acum face propagandă pro-Rusia, anti-Occident, anti-vaccinare

* „Sărmăluță” și Mustăciosu au pierdut procesul cu TVR: emisiunea-trompetă a PSD nu revine la ora 21.00

* A fost prinsă și „țoapa cu maceta”, partenera „țopârlanului cu BMW”. A stat o noapte în arest, o așteaptă și pe ea libertatea

* VIDEO. Filmul gravului incident din Marea Neagră, unde aviația rusă a deschis focul asupra unei nave britanice în apele teritoriale ucrainene

* Thriller la Euro 2020: Germania – Ungaria 2-2! Nemții au fost la 6 minute de eliminare, deși au jucat toate meciurile la München!

* Dramatism în „grupa morții”: timp de 90 de minute, Portugalia a migrat pe toate locurile, de la 1 la 4! În 13 minute era eliminată, în alte 17 era lider

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Și Firea n-a fost încă arestată pentru asta? Normal ar fi să se aleagă cu dosar penal toți cei implicați în „afacerea” asta. Condamnați, recuperat prejudiciu din banii lor (50 de milioane de euro, plus dobânda la zi). Astfel, s-ar tăia cheful de tunuri pentru toți cei interesați de așa ceva. Iar Firea băgată pe ani grei la închisoare și confiscarea tuturor bunurilor și banilor nejustificați. Așa s-ar proceda într-o țară normală. Dar România este departe de a fi o astfel țară, fiind jefuită nonstop de toată lumea. Până când va ajunge un stat eșuat, în rând cu cele africane.

  2. […] O afacere incredibilă, specifică Gabrielei Firea, a fost descoperită și dată în vileag vineri: un teren din Parcul Verdi, răscumpărat din banii bucureștenilor cu 1.080 de euro metrul pătrat, a fost concesionat imediat după aceea, de fosta administrație PSD, către niște “băieți deștepți”, pe 25 de ani, la un preț derizoriu! – informează Ziariştii. […]

  3. Ce e la noi este halucinant! O asemenea porcarie sa nu poata fi desfiintata, fiindca niste ticalosi au avut grija sa blindeze hotiile cu legi, incat profitorii sa ramana cu furtisagurile si cei care a mijlocit sa beneficieze de imunitate. Magistratii sa lungeasca procesele si sa iasa la pensiile nesimtite, cand nu mai au incotro.
    E de nesuportat!
    Aceasta tara nu poate deveni normala aplicandu-i reguli valabile tarilor normale. Ar trebui ca UE sa inteleaga si chiar sa puna umarul la crearea unei legislatii specifice, severe, care sa desfiinteze privilegiile, sa pedepseasca grav coruptia Sa se poata recupera integral pagubele oricat de mare ar fi vechimea lor.
    Primarul Radu Mihaiu sa nu se opreasca doar la a semnala. Sa ceara colegilor de partid sa nu mai umble cu cioara vopsita si sa schimbe urgent legile, incepamd cu Constitutia!

  4. E clar ca s-au dat spagi babane pentru o astfel de ”afacere profitabila pentru primarie si pentru bucuresteni”. Legislatia trebuie musai modificata, adica o autoritate locala sa nu mai poata concesiona ceva pe o perioada mai lunga decat mandatul limitat acestei autoritati (4 ani si apoi alte perioade de 4 ani daca viitoarele administratii locale vor fi de acord) decat cu aprobarea unui for superior cum ar fi guvernul sau Consiliul Judetean. In felul acesta ar fi poate mai greu de format o gasca care sa aprobe astfel de ticalosii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -