joi, martie 28, 2024
AcasăNewsIon Cristoiu cere ca tot Maia Morgenstern să fie pedepsită, după ce...

Ion Cristoiu cere ca tot Maia Morgenstern să fie pedepsită, după ce a fost amenințată cu moartea! Cică „face diversiuni pentru Iohannis”!

-

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, pe canalul său de YouTube, că Maia Morgenstern ar trebui sancționată pentru „diversiune în favoarea lui Klaus Iohannis”! Gazetarul susține că actrița, prin publicarea mesajului în care a fost amenințată cu moartea, încearcă să acrediteze ideea că există antisemitism în România.

„Există Andrei Ilarie? Dacă există, să vedem cine e. Poate e vreun nebun de la psihiatrie. Și-atunci n-am voie să dau eu, Maia Morgenstern, este absolut iresponsabil. Ea ar trebui sancționată pentru că creează o diversiune”, a spus Cristoiu, potrivit transcrierii de pe site-ul R3Media, un site apropiat de AUR.

Titlul de pe R3Media (portavoce AUR): „Ion Cristoiu spune că acuzele de antisemitism lansate de Maia Morgenstern sunt o DIVERSIUNE lansată din zona președintelui Iohannis pentru a compromite AUR. Domnule prezident, nu vă jucați cu focul!”.

Scenariul halucinant al lui Ion Cristoiu

  • „Este o diversiune. Ea a început în data de 20 ianuarie, când premierul României anunța că s-a înființat funcția de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, în care a fost numit Alexandru Muraru, fratele șmecherului de la Cotroceni, care-i spală rufele murdare lui Iohannis.”
  • „Înseamnă că în România există antisemitism. Vă rog să-mi dați și mie un exemplu.”
  • „Și apoi, cazul Octav Bjoza. Și iar intervine Florin Cîțu. Și spune că e antisemitism. Două fapte majore puse la cale de premierul României, lider al PNL.”
  • „Apoi urmează știrea că SRI a deschis un curs intitulat «Democrație și Totalitarism», în care vor preda Radu Ioanid, Shafir și Andrei Muraru, cunoscuți pentru credința lor că în România există antisemitism.”
  • „Sigur că există oameni interesați să arate că în România există antisemitism. Dar pentru asta trebuie să aduci probe. Și observ că sunt interesați: domnul Hellvig, directorul SRI, plus premierul României și o șefă care este Maia Morgenstern.”
  • „E clar că e o diversiune. N-am auzit până acum nimic despre antisemitism.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

9 COMENTARII

  1. Ion Cristoiu, „ARDEI-UMPLUT”/”PITICU’-UTECILĂ” (ambele porecle: Vadim Tudor dixit!), PANARAMĂ-de-om a fost (TOATĂ VIAȚA, adică ÎNAINTE și DUPĂ 1990!!!), PANARAMĂ-de-boșorog o să crape!!!!!

    TÂMPENIILE pe care le debitează în ultimii ani (exemplu: „Cine le-a dat luminițe/lanterne celor din #REZIST?” – februarie 2017) depășesc (CU-MUUUULT, chiar!) până-șiii… găinile-cu…-patru-picioare(-care…-nasc-pui-vii) sau violurile-„cu-bestialitate”-…gerontologice, din primele-vremuri ale „Bulinei-Roșii”!!!

  2. Un bolnav psihic nu poate fi antisemit pentru ca nu are discernamint. Depinde si de gradul de boala, bineinteles. Insa Maia cind a reclamat amenintarea nu stia cine e respectivul si ca e bolnav psihic. Asa ca nu poate fi acuzata ca a facut deliberat tam-tam ca e mult antisemitism in Romania. A fost o amenintare, indifrent de motiv. Daca cineva o ameninta pentru ca e grasa, sa zicem, tot asa trebuia sa reclame.
    Cristoiu stie ca ce spune nu are logica insa cauta sa-i zapaceasca pe cei cu mai putin discernamint.

  3. Așteptările, a nu puțini cititori Facebook, ca opiniile unor jalnice personaje precum D-l Cristoiu să fie cât mai rare, eventual să lipsească cu totul, urmare a reacțiilor cvasigenerale de dezgust și repulsie față de conținutul lor, par a nu se împlini. Fără asemenea „creații” Facebook poate crește în valoare ca mijloc de comunicare onestă, corectă, cu ceva mai mult respect pentru adevăr și bun simț. Altfel, un bazar cu locuri imunde, dizgrațioase, odorizate cu miasme politice la comandă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -