joi, martie 28, 2024
AcasăFără categorieIohannis şi Barna, atacuri în tandem la adresa PSD. Iohannis: "Din cauza...

Iohannis şi Barna, atacuri în tandem la adresa PSD. Iohannis: „Din cauza PSD, nu am scăpat de comunişti”. Barna: „Va fi un tur 2 fără PSD”

-

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la Gala „Femeile liberale premiază excelenţa”, realizată de Organizaţia Femeilor Liberale şi de PNL Sibiu, că motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult şi nu a reuşit de tot să scape de comunism „se numeşte PSD”.

În discursul ţinut în faţa femeilor liberale, Iohannis a vorbit despre cum ar arăta România normală, făcând referire la administraţie, şcoli, spitale, dar şi la independenţa sistemului de justiţie.

„România normală este România în care legea este lege pentru toţi. România este ţara în care hoţii stau în puşcărie, nu la butoanele politice. România normală este ţara în care politicienii încurajează independenţa sistemului judiciar şi independenţa judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic. România normală este acea Românie în care politicienii doresc să ocupe funcţii pentru a rezolva problemele societăţii, nu pentru a-şi rezolva problemele, multe dintre ele penale”, a spus preşedintele.

- Advertisement -

Klaus Iohannis a susţinut că România nu a reuşit încă să scape de comunişti, la 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, din cauza PSD.

„Pare aşa de simplu, dar oare dacă este aşa de simplu, de ce nu am reuşit în cei 30 de ani scurşi de la Revoluţia din decembrie ’89 să ajungem şi noi în România la normalitate? Ce ne împiedică, ce ne ţine, ce ne încurcă? Cine ne încurcă de 30 de ani? De ce după 30 de ani, de când oficial spunem că am scăpat de comunism, nu avem toţi impresia că am scăpat şi de comunişti. În această seară frumoasă, plină de optimism, nu vreau să vorbesc aproape deloc despre ce ne-a ţinut şi cine ne-a ţinut, dar nu pot să nu spun. Motivul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine, în ultimii 30 de ani, România a încercat, dar motivul pentru care România nu a reuşit încă de tot să scape de comunism, acest motiv se numeşte PSD. De asta suntem în război politic, fiindcă noi – eu, voi, cu PNL şi împreună cu celelalte partide din Opoziţie – suntem de partea românilor şi ducem această luptă pentru normalitate. Dorim românilor o ţară normală şi pentru asta este absolută nevoie de voi”, le-a mai spus Iohannis femeilor liberale.

Dan Barna: „Turul doi va fi fără PSD”

Preşedintele USR, Dan Barna, candidat la Preşedinţia României, a declarat duminică, la Cluj, că pentru prima dată de la Revoluţie turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale va fi fără PSD.

- Advertisement -

„Peste tot se simte în oraş acel ‘Wind of Change’, cum era cântecul formaţiei Scorpions. Oamenii vor schimbare, oamenii înţeleg că suntem în faţa unui moment istoric, pentru că acei mai în vârstă dintre dumneavoastră care îşi amintesc primele alegeri de după Revoluţie ştiu că atunci Ion Iliescu a câştigat cu 85%. Iată, ne-au trebuit 30 de ani pentru a fi pentru prima dată în situaţia de a fi într-un tur doi fără PSD, pentru a avea pentru prima dată un tur doi în care doi candidaţi din zona de centru-dreapta a politicii româneşti pot să îşi dispute viziunea despre România iar reprezentanţi dictaturii a ceea ce a însemnat urmaşii Partidului Comunist să nu mai fie în această situaţie”, a afirmat Barna într-o conferinţă de presă.

El consideră că discuţiile din campania din turul doi vor fi despre cum poate fi modernizată România.

„Asta se poate întâmpla pe 10 noiembrie când, dacă cetăţenii români vor ieşi la vot, vom avea această şansă extraordinară, un tur doi fără PSD, în care vom vorbi nu despre cum destructurăm justiţia, nu despre cum transformăm statul de drept într-o glumă la cheremul unui partid, ci vom putea să discutăm despre cum modernizăm România, despre cum avem servicii de calitate, despre cum încetăm să mai fim furnizori de medici de elită ai Europei şi ai Statelor Unite”, a spus Barna.

În opinia sa, miza acestor alegeri este de „a scăpa de pesedism”.

„Miza acestor alegeri nu este numai reuşita persoană a lui Dan Barna ca reprezentant al Alianţei USR PLUS şi al unui tandem împreună cu Dacian Cioloş, de a realiza cu adevărat modernizarea României. Miza acestor alegeri reprezintă să scăpăm de pesedism, pentru că pesedismul, dincolo de eticheta PSD, este acea situaţie aberantă în care primarul Firea îşi bate joc de două doamne care construiesc un spital din donaţii. Este situaţia acea aberantă în care bugetul statului e folosit discreţionar şi în bătaie de joc şi bugetul municipalităţii, vorbim din nou de Bucureşti, sunt irosite resursele pentru că nişte oameni nu mai guvernează de foarte mult timp pentru cetăţeni, ci doar pentru interesele proprii şi pentru interesele unei camarile”, a mai afirmat Dan Barna, citat de Agerpres.

Candidatul USR PLUS la Preşedinţia României, Dan Barna, are programată, duminică seară, alături de preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, o întâlnire cu alegătorii din Cluj.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

Pericol! După 24 de ani, Pro TV este vândută de americani unui miliardar ceh apropiat de Rusia

VIDEO. Avertismentul lui Orban: „Dacă Guvernul nu trece din prima, s-ar putea ca a doua oară să nu-l mai voteze PNL, ca să ajungem la anticipate!”

Emeric Ienei demontează minciuna propagandei PSD. Și adaugă: „Mi-e rușine cu Dragnea, a făcut țara de râs”

VIDEO. Scene nord-coreene. „Ziaristul” care-i declară iubire veșnică Vioricăi Dăncilă a fost activist PCR și e omul lui Govor-PSD

DOCUMENT. Programul de guvernare al PNL. Priorități: alegeri, 10 august, întărirea Justiției, comisar european, buget, investiții, Pilonul 2 de pensii, rezidențiat medici, audit la PNDL

- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -