vineri, martie 29, 2024
AcasăMainLiiceanu face zob cooperativa Gâdea - Antena 3: daune morale de 20.000...

Liiceanu face zob cooperativa Gâdea – Antena 3: daune morale de 20.000 de euro, după un proces de calomnie! „Vidanjorul lui Voiculescu” afirmase, abject, că filosoful și-a bătut soția când era însărcinată

-

Mihai Gâdea și postul TV pe care-l conduce, Antena 3, au fost găsiți vinovați și condamnați de Curtea de Apel București să plătească, în solidar, daune morale de 20.000 de euro și cheltuieli de judecată de 6.200 de lei (circa 1.250 de euro) către filosoful Gabriel Liiceanu. Procesul durează din 2019, când patronul editurii “Humanitas” i-a acționat în judecată pentru calomnie.

În timpul unei emisiuni „Sinteza zilei” difuzate pe 16 aprilie 2019, Mihai Gâdea – care e și director la Antena 3 – l-a acuzat pe Gabriel Liiceanu că și-a bătut soția, pe scriitoarea și psihologul Aurora Liiceanu, atunci când aceasta era însărcinată! Într-una dintre celebrele sale izbucniri abjecte, Gâdea a acuzat atunci: „Când îi văd pe indivizii ăștia că, cu atâta tupeu, se cred… Domnu’ Liiceanu, mie mi-ar fi fost foarte rușine să fiu în locul dumneavoastră pentru relatarea din interviul, cred că din revista Psihologia, a fostei dumneavoastră soții, știți la ce mă refer… S-o bateți în luna a noua… D’asta v-a părăsit, nu? Știu că pot să devin o țintă. Să te înjure ăștia (Pleșu și Liiceanu – n. red.) e ca și cum te-ar înjura Vișinescu“

Emisiunea respectivă a fost un linșaj public la adresa intelectualilor din Grupul pentru Dialog Social (GDS). Angajatul securistului dovedit Dan Voiculescu l-a ridicat în slăvi pe un fost disident politic (Iulius Filip), insultându-i pe Pleșu și Liiceanu, pe care i-a „lipit” de odiosul Silviu Brucan. „(…) am înțeles că Pleșu nu era cu mult mai breaz decât Silviu Brucan, un alt întemeietor al GDS-ului. Andrei Pleșu, Silviu Brucan și Gabriel Liiceanu”, a acuzat Mihai Gâdea, în interminabilul său monolog pe parcursul căruia niciodată nu le dă dreptul la replică acelora pe care-i umple de noroi la ordinele lui Dan Voiculescu.

Printre nenumăratele afirmații nefondate din acea emisiune, Mihai Gâdea a insinuat că Pleșu și Liiceanu au fost sectanți, turnători la Securitate și că au înființat GDS-ul la comanda acelorași ofițeri de Securitate cu care colaboraseră înainte de 1989.

- Advertisement -

În mod ironic, în aceeași emisiune în care îi linșa efectiv mediatic pe Pleșu și Liiceanu deja de zeci de minute, Mihai Gâdea s-a autocaracterizat fără să vrea, descriind tocmai stilul său de a face propagandă și de unde a preluat metodele: „(…) În anii ’50, domnul Silviu Brucan, în «Scînteia» și în alte publicații ale vremii, făcea ceea ce se numea înfierare. Dom’le, când iei pe cineva să-l înfierezi, zici cele mai sinistre lucruri despre el și încerci să capacitezi opinia publică împotriva ăluia. Demonizare se mai numește. Și-l iei pe unul și-l terfelești exact cum fac securiștii de astăzi (…)”.

VIDEO: Gâdea dezlănțuit în minciuni și calomnii

Liiceanu, ca și numeroși alți intelectuali români, este o țintă permanentă pentru Dan Voiculescu și trustul său pentru că l-au susținut pe Băsescu, pe când era președintele României, în operațiunea de desprindere a Justiției de sub influența Sistemului.

- Advertisement -

Condamnările pentru corupție care au urmat, culminând cu cele ale lui Adrian Năstase și Dan Voiculescu, au dus la o ură de moarte pe care slujitorii oligarhului o nutresc și astăzi.
Liiceanu a dat în judecată Antena 3 și pe directorul său, Mihai Gâdea, pentru calomnia din 2019. În mod evident, Gâdea mințise în emisiune, așa că a pierdut în primă fază la Tribunalul București, unde judecătorul a decis pe 31 mai 2021 să dea o pedeapsă simbolică, 1.000 de euro despăgubiri morale plust cheltuieli de judecată datorate lui Liiceanu.

Scriitorul a făcut recurs și miercuri, 9 februarie 2022, a câștigat și la Curtea de Apel, dar cu o sumă de 20 de ori mai mare!

Sentința pronunțată de instanță nu este definitivă, dar este executorie.

Gabriel Liiceanu

Soluția pe scurt a Curții de Apel București în procesul de calomnie „Liiceanu vs. Antena 3 și Mihai Gâdea”

„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că, obligă pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Obligă intimaţii-pârâţi în solidar la plata către apelantul-reclamant a sumei de 6.020 lei, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Pronunţată azi, 09.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Să mulțumim Cerului, în română și ucraineană, că Putin nu a negociat cu Trump belicoasele-i pretenții!

Un general rus dezvăluie adevăratul motiv pentru care Putin vrea să invadeze Ucraina: să-și păstreze bogăția furată de la popor! „Îi cerem să renunțe la politica criminală de provocare a unui război. Demisia!”

VIDEO. ÎPS Teodosie: „Domnul Putin nu este atât de negru precum îl prezintă toată lumea. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim“

Cel mai dur atac al lui Nicușor Dan la adresa Antenei 3: „Minte isteric, pentru a o pune pe Firea din nou primar”; „o mașinărie infernală”, care „manipulează, dezinformează, distorsionează, înveninează”, face „presiuni josnice”

Cine e Drulă, noul lider USR: „Bunicul a fost deținut politic. Tata n-are nicio legătură cu sistemul de putere de dinainte sau de după ‘89. Eu am premii naționale la Olimpiada de Informatică și am scris un manual pentru liceu”

Procurorii dau iama în căpeteniile AUR: dosare penale pentru George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă! Georgică-muștiuc e încadrat la ultraj, Prostul Solemn la cultul fasciștilor, iar Senatoarea Urlătoare are mai multe capete de acuzare

Tatăl lui George Simion, condamnat penal pentru că a bătut 5 polițiști! Ulterior, a lovit și un reporter. „E scandalagiu, îi place băutura. Dacă mergi la el, ai grijă! E foarte violent!”

VIDEO. Amenințări de tip AUR ale șefului deputaților PSD: „Poate te întind pe-aici, pe jos!” / „George, ia-ți maimuța de aici!” / „N-are cum să mă bată pe mine Simion niciodată!”

Pensii speciale de magistrat, date pe furiș de PSD-iști. Propunere de extindere a numărului de beneficiari

SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (83) / Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

- Advertisement -

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -