sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNewsIliescu minte cu cadența unei mitraliere rusești. Despre "teroriști" și execuția Ceaușeștilor

Iliescu minte cu cadența unei mitraliere rusești. Despre „teroriști” și execuția Ceaușeștilor

-

La 30 de ani de la Revoluție, Ion Iliescu a acordat un interviu agenției Mediafax, care-i aparține lui Adrian Sârbu, „cameramanul lui Silviu Brucan” în decembrie 1989. Iliescu lansează minciuni nerușinate, negând adevăruri istorice și sfidând logica evenimentelor.

Printre altele, Ion Iliescu susține și acum că procesul dictatorilor Ceaușescu „a fost o necesitate pentru a curma pierderile de vieți omenești”. Omul ales de sovietici să-i succeadă lui Nicolae Ceaușescu spune că rapiditatea cu care a fost executat cuplul dictatorial a fost impusă de condițiile în care se afla România în decembrie 1989. „Decizia a fost corectă. Și era unica soluție pentru a ieși din această dramă și tragedie pentru toți”, a spus Ion Iliescu.

Despre „teroriști”, Iliescu spune că aceștia erau de fapt oamenii fideli lui Ceaușescu. „Deci au fost oamenii legați de interesele clanului Ceaușescu, care s-au simțit datori să-și îndeplinească misiunea lor, pentru care fuseseră plătiți. În momentul în care au văzut că totul se prăbușește, au și dispărut”, spune Iliescu în interviul acordat Mediafax.

„Au și dispărut” – ce tupeu de săgeată sovietică! Cum să dispară? S-au evaporat? Dar cine avea obligația și mijloacele de a-i face să nu dispară? Nu cumva tocmai Ion Iliescu și clica sa, care au deținut toate pârghiile puterii și în decembrie 1989, și în următorii 7 ani?

- Advertisement -

Adevărul e că din 22 decembrie 1989, ora 12.09, n-au existat „teroriștii lui Ceaușescu”. Au existat doar „teroriștii lui Iliescu”, iar Ion Iliescu a fost teroristul-șef.

Fostul președinte este pus sub acuzare în dosarul Revoluţiei, alături de fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii. Primul termen în proces a fost la finalul lunii noiembrie, iar următorul va fi pe 21 februarie 2020.

Ion Iliescu despre procesul Ceaușeștilor

Mediafax: În ce circumstanțe s-a luat decizia să fie judecat rapid? Care au fost, cum au decurs aceste discuții? Pentru că, totuși, o judecată rapidă era o răspundere mare… A fost soluția dată, de execuție rapidă. Cum au decurs aceste discuții? Și care a fost poziția dumneavoastră? Pentru că știu că ați avut o poziție diferită față de ceilalți…

- Advertisement -

Ion Iliescu: E adevărat, din punct de vedere rațional, ar fi fost bine să avem o situație normală, să se constituie un tribunal, în condiții firești, care să judece în liniște și cu o anumită distanță. Numai că situația era dramatică în țară. Nu aveam timp de așa ceva. De acea, acțiunea rapidă și organizarea judecății lui Ceaușescu, în condițiile de atunci, unde erau ei (la Târgoviște), a fost o necesitate pentru a curma pierderile de vieți omenești. S-a și văzut că după proces și execuție au încetat toate confruntările militare. Decizia a fost corectă. Și era unica soluție pentru a ieși din această dramă și tragedie pentru toți.

Mediafax: Atunci de ce ați fost singurul care a avut rezerve?

Ion Iliescu: Nu am avut rezerve. Rezervele țineau doar de condițiile de improvizație în care acționam. Asta e altceva, dar în același timp ni s-a impus această situație și s-a dovedit până la urmă calea de ieșire dintr-o situație dramatică în care era țara. Dovadă că imediat după proces au încetat orice fel de confruntări și am putut să ne organizăm altfel viața.

Reporter: Cum ați perceput execuția sumară care a urmat? Cum vi s-a părut atunci decizia Curții?

Ion Iliescu: Decizia Curții era determinată de situația dată, de împrejurările, de conjunctura în care se desfășurau evenimentele. Sigur că se pot emite tot felul de judecați în legătură cu graba, cu acțiunea rapidă. Era situația dramatică a țării și s-a văzut că imediat după proces au încetat orice fel de confruntări militare și am putut să întrăm într-o situație normală. Pe 25 a fost executat și pe 27 am putut deja să ne reunim cu reprezentanții structurilor care se închegau atunci, să trecem spre o viață ordonată, civilizată, de reașezare a societății românești. Deci tot dramatismul acesta era legat de conjunctura dată. Și era rezultatul reacției unei societăți împotriva unui tiran, care a ținut țara într-o situație exasperantă. Și frig, și foamete, și suferințele oamenilor, și nota aceasta de duritate din societate. Or, toată lumea a răsuflat ușurată, în ciuda momentelor dramatice trăite atunci. După proces și după execuție, toată lumea a răsuflat ușurată că am scăpat de o povară și că putem să intrăm într-o situație de normalitate. De aceea, pe 27 ne-am putut reuni și să trecem să ne reorganizăm.

Anii ’70: secretarul general și primul-secretar de la Iași joacă cercuri

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

* Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

* Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. BOLSEVICUL ANIMALUL ASTA, ARE UN TUPEU DE NESIMTIT … CARICATURA ASTA TREBUIA DEMULT INCHIS PENTRU MULTI ANI… DAR CU O ASA JUSTITIE DE KAKAT IN ROMANIA UITE UNDE AM AJUNS ..INFRACTORI LIBERI CARE OCUPA INCA POSTURI CHEIE , CRIMINALI CU TUPEU CARE INCA MAI APAR SA COMENTEZE MANCAND MULT MULT KAKAT LA PUSCARIE COMUNISTILOR CRIMINALILOR SI INFRACTORILOR!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -